Managementul emoțiilor în timp de pandemie

9

Ion-Ovidiu PÂNIȘOARĂ, profesor universitar

În această perioadă, statul în casă și măsurile luate ca urmare a pandemiei pot să producă efecte la nivelul modului în care reușim să gestionăm stresul și anumite emoții (dintre care frica se evidențiază cu preponderență). Iar în tot acest tablou, copiii – care au, în genere, un management al emoțiilor mai puțin dezvoltat decât adulții – pot să aibă probleme în gestionarea acestui evantai de emoții.

În primul rând, trebuie să ne dăm seama că gestionarea corectă a spectrului emoțional nu înseamnă să evităm emoțiile care nu ne plac. Toate emoțiile sunt utile atunci când nu le lăsăm să ne acapareze și să ne strice ziua. De pildă, „tristețea este o emoție care ne ajută reamintindu-ne ce este important pentru noi și care este valoarea vieții (…) în viața noastră suntem confruntați cu realități dureroase, stres provenit din relațiile interpersonale, respingeri, frustrări etc.“ (Firestone, 2015).

La rândul ei, frica este un răspuns vital la un pericol și ne-a ajutat de-a lungul evoluției. Dacă nu am experimenta frica, atunci nu am putea să ne protejăm față de amenințări. Totuși, elementul care pune o problemă ține de intensitatea acestei emoții. O frică prea puternică poate să paralizeze, să nu mai lase persoana să se bucure de viață și să inducă un stres greu de suportat.
Cum trebuie să acționeze adulții (părinți și/sau profesori)?

În primul rând, trebuie să înțelegem cu ce ne confruntăm. Astfel, modul în care ne simțim vulnerabili la o amenințare are legătură cu faptul că percepem amenințarea drept periculoasă, dezgustătoare, incontrolabilă sau imprevizibilă. (Emamzadeh, 2020). Autorul spune că pandemia din acest moment are toate aceste caracteristici – deci este corect să experimentăm o astfel de emoție.

În al doilea rând, evenimentele pe care le traversăm sunt cu siguranță unele impredictibile. Nu știm cum o să evolueze lucrurile de la o zi la alta. Pe de altă parte, incontrolabilul este o altă fațetă a momentului: nu putem controla cursul evenimentelor – avem puțin sau deloc control asupra a ceea ce ni se întâmplă. Periculozitatea este și ea ridicată și discuția despre permanenta spălare pe mâini și dezinfectarea suprafețelor poate să ne vorbească despre dezgust în toată această situație.

Vorbim despre aceste lucruri cu atât mai mult cu cât elevii din anii terminali (clasa a VIII-a și clasa a XII-a) se întorc la școală în aceste zile pentru examene. După o perioadă în care au stat în izolare și nu au avut foarte multe interacțiuni în afara persoanelor apropiate, acum sunt puși în fața situației de a gestiona atât stresul indus de presiunea examenului (cu o importanță majoră pentru viitorul lor), cât și de situația specială în care se află societatea în ansamblu în perioada gestionării provocărilor generate de către pandemie.

Și lucrurile sunt și mai complicate! Copiii trebuie să-și gestioneze simultan propriul spectru emoțional și emoțiile care vin din societate, din partea celor din jurul lor (adulți sau colegi).

Eisenberg (apud Aldao, 2014) spune că „emoțiile pot să fie contagioase: dacă ai un coleg anxios, acest lucru poate crește propria anxietate“. Similar, dacă are un părinte care vorbește tot timpul, în casă, în termeni catastrofici de evenimentele actuale, la rândul lui copilul o să fie mai puternic marcat de tot ceea ce se întâmplă.

Iar când frica devine prea mare, ea ajunge să îl domine pe cel care o experimentează și sunt aspecte care – pentru părinți și profesori – trebuie să devină un semnal de alarmă. Turansky ne evidențiază o listă de astfel de aspecte la care trebuie să devenim atenți. Chiar dacă aceste elemente nu privesc strict frica față de evenimentele recente, ele sunt un descriptor bun pentru toate momentele în care copilul se confruntă cu o frică pe care nu reușește să o gestioneze prea bine.
 Copilul nu poate gestiona separarea de părinți. Chiar și intervale mici – de o oră spre exemplu – sunt greu de acceptat pentru copilul aflat în această situație.
 Nu vrea să fie singur. Tot timpul caută compania cuiva, tot timpul își dorește să fie în prezența unei alte persoane. La limita extremă, chiar și dacă părinții sunt în casă, el preferă să se joace în camera în care sunt aceștia și nu în altă cameră, singur.
 Este speriat la ideea că părinții trebuie să plece într-o deplasare de serviciu sau călătorie.
 Pune permanent întrebări despre securitate și siguranță. Este stresat că ceva rău ar putea să se întâmple și pune întrebări – multe întrebări – și despre asta.
 Își amintește întâmplări nefericite din trecut și chestionează permanent părinții: „Dacă se întâmplă din nou?“.
 Glumește și utilizează sarcasmul în discuții având ca temă fundamentală teama pe care o are. În fapt, pe de o parte încearcă să ascundă problemele pe care le întâmpină, pe de altă parte, prin glumele respective nu face altceva decât să se întoarcă la discuția despre fricile lui.
 Îi este teamă de noapte, are coșmaruri și devine agitat cu cât seara se apropie.

Materialul integral poate fi citit in numarul 4-5, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.