Am studiat proiectul/proiectele de lege privind educația națională în zona extrem de sensibilă a formării cadrelor didactice. Formarea cadrelor didactice a fost și rămâne un subiect greu de dezbătut pentru că, pe de o parte, orice dezechilibru aici poate să arunce în haos un sistem care este coloana vertebrală a societății viitoare, pe de altă parte, au existat și există tot felul de poziții partizane, interese și viziuni contrare.

Când în Legea nr. 1/2011 se introducea formarea cadrelor didactice prin masterat didactic, acest lucru a fost privit cu reticență pentru că o formare pentru o profesie care nu începe de la licență, ci direct la nivel de masterat vulnerabiliza imaginea cadrului didactic în societatea actuală. Apoi, prin proiectul Start în carieră prin master didactic s-a început pilotarea masteratului didactic, ceea ce a fost un lucru bun, o mică rază de lumină ­într-un proces dificil și greoi. Orice schimbare la nivel curricular trebuie să urmărească principiile curriculumului (vezi și Wynn și Young apud Cerghit, Neacșu, Negreț, Pânișoară, 2001), dintre care principiul testării este esențial când ne gândim la modificări care pot să pună sub semnul întrebării eficiența unui sistem. Masteratul didactic a debutat într-o formă restrânsă, de proiect-pilot la 8 universități cu serii de 50 de studenți pentru fiecare universitate (400 de studenți în fiecare an, în acest an vorbim despre primii absolvenți de masterat didactic). Abia după o pilotare riguroasă, după o testare în mic a unei schimbări de anvergură, aceasta poate fi pregătită pentru a se generaliza și la nivel macro. Nu trebuie să uităm că orice, orice transformare are consecințe nebănuite asupra viitorului, dacă se greșește în formarea de astăzi a elevilor, consecințele se vor vedea mai târziu și problemele provocate vor avea o creștere exponențială a situ­ațiilor de criză cu care ne vom confrunta peste câțiva ani.

De altfel, mai multe cercetări au încercat să observe ce element este definitoriu în producerea de rezultate bune în învățare. Factorul primordial a rămas cel privitor la calitatea predării (Kyriakides, Creemers, Antoniou, 2009). Există și alte perspective, evident, dar de fiecare dată ne întoarcem la cea care se focalizează pe modul în care profesorul reușește să-și facă materia atractivă în ochii elevilor și să-i motiveze pentru a învăța.

Cuprinde zona de formare pentru cariera didactică din noile proiecte de lege o atare perspectivă? Se urmărește cu prioritate un învățământ de calitate și există premise pentru a focaliza demersul în această direcție?

Citind proiectele de lege un aspect ne atrage atenția imediat… Astfel, la articolul 127 regăsim la alineatul (2) Prin excepție, pot opta pentru cariera didactică și absolvenți ai învățământului superior care nu au parcurs formarea inițială prevăzută la alin. (1), sub condiția susținerii și promovării unei probe suplimentare de examinare a cunoștințelor teoretice de pedagogie pentru debutul în stagiatura didactică, organizat de CNFDCD la nivelul structurilor teritoriale.

Vom reveni la cerințele formării cadrelor didactice, dar cred că trebuie să începem cu acest punct care anulează întreg procesul și vulnerabilizează din start profesia didactică. O profesie care se poate face fără pregătire pedagogică inițială, doar după o examinare a cunoștințelor teoretice de pedagogie… Așa cum observau Harris și Sass (2011): „dezvoltarea calității profesorilor este un element cheie în îmbunătățirea învățământului“. Avem aici de-a face cu o dezvoltare a calității profesorilor sau lucrurile stau exact pe dos?

Să ne gândim altfel: dacă medicul chirurg v-ar spune că nu a făcut Facultatea de Medicină, dar a dat un examen din medicină, v-ați lăsa viața în mâinile lui? Sau un arhitect care vă construiește casa? Sau un…

De ce profesia didactică este mai puțin valoroasă ca toate aceste profesii în ochii decidenților? De ce poți doar să dai un examen și să ajungi profesor fără să ai în spate ani de studiu?

Uităm oare că „formarea cadrelor di­dactice este o componentă cheie pentru o educație de înaltă calitate“? (Buchberger, Campos, Kallós, Stephenson, 2000)

Când a fost introdus programul de masterat didactic spuneam că înlocuirea modulelor pedagogice nivel 1 (în timpul licenței) și nivel 2 (în timpul programelor de masterat) s-ar putea să fie o greșeală. Un student de excepție care nu intră în contact cu ideea de a ajunge profesor încă din momentele de licență o să-și facă o altă viziune privind cariera și o să fie mult mai greu de atras spre profesorat în momentul în care va avea în față o alegere: un masterat de specialitate, care să-i continue eforturile de la licență și un masterat didactic. Iată de ce am încercat să le propunem decidenților ca pregătirea pedagogică să înceapă (facultativ) de la nivel de licență și să fie recunoscută și continuată într-un masterat didactic. OM care reglementează programul de masterat didactic nu a ținut cont de această perspectivă, dar, în acest moment, putem spune că programul de masterat didactic începe să funcționeze, să capete o formă, să producă rezultate bune.

Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară – Universitatea din București

Articolul integral publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 32-33