Un comunicat al ministrului Educației repune pe tapet probleme mai vechi, dar nerezolvate ale școlii preuniversitare. Poate că aceste însemnări ar fi fost amânate sine die dacă din comunicatul ministrului Remus Pricopie n-ar răzbate, cel puțin în câteva dintre enunțuri, un ton triumfalist care este în fond complet lipsit de acoperire. Căci, după doi ani de ministeriat, dacă te uiți cu ochi avizat în urmă, nu reușești să găsești mari lucruri, în afara unei obstinații de tip Farfuridi, care presupune în cele din urmă conservarea insistentă a unui sistem educațional al cărui anacronism apare tot mai evident pe an ce trece. Dar cum oamenii de „concepție” ai MEN sunt în mare aceiași, nu ne putem aștepta la noi abordări. Numai că în vremea aceasta domnul Remus Pricopie ne spune categoric că domnia sa este hotărât să ducă mai departe „acest proces de modernizare și dezvoltare a școlii”. Despre ce modernizare poate fi vorba nu știm, atâta vreme cât programele au rămas în linii mari aceleași, iar schimbările în cadrul celor care sunt „noi” sunt doar vagi, cele mai multe neinspirate cosmetizări, abordare care se menține constantă de mai mult de un deceniu; de altfel, neschimbate au rămas până azi și planurile-cadru ale preuniversitarului, iar ceea ce consideră domnia sa a fi „modernizare și dezvoltare” nu înseamnă nimic altceva decât tocmai o conservare în linii mari a planurilor-cadru stabilite în anii 2001-2003.
Asistăm din nou la un „discurs” politicianist, ocazional, menit să ne îmbete cu apă rece. Dom­nul ministru pare a fi destul de insistent în acest tip de atitudini publice… Nu știm de unde a preluat domnia sa acest gen de politicianism și nici cui servește. Poate doar celor care refuză cu obstinație că vadă maladiile mai vechi ale școlii (supraîncăr­carea cu un număr inacceptabil de discipline de studiu, de exemplu, ceea ce a făcut din școală un spațiu golit de asumare, adică un spațiu neutru din punct de vedere al educației) sau maladii mai noi, care anunță, între altele, o continuă deprofesiona­lizare a cadrelor didactice. Este limpede că dom­nul ministru are o imagine falsă despre domeniul pe care-l patronează dacă-și imaginează că domnia sa, ca un nou Spiru Haret, va „moderniza și dezvolta” școala românească preuniversitară. Dar dacă se gândește să facă acest lucru așa cum a făcut și cu zona universitarului, atunci e posibil ca ministrul să aibă dreptate. Remus Pricopie înțe­lege, se pare, prin „modernizare” cu totul altceva decât înțelege o parte a opiniei publice sau a societății civile. Așa cum stau lucrurile azi, stra­tegiile MEN nu sunt decât un refren care reia vechile reflexe ale unei școli performante, în parte, cândva, mediocre azi și, probabil, tot mai ineficiente mâine. Firește, pentru ministrul actual al Educației, ca și pentru alții, se vor găsi întot­deauna texte și cuvinte-miracol pentru amețirea celor care vor să fie astfel amețiți și manipulați. De altfel, „operațiunea” pare a fi mult mai complexă și ea privește și așa-zisa scoatere la concurs a 10.000 de posturi (cel puțin așa cita din spusele minis­trului un post de televiziune, dar informația e probabil inexactă!…), de directori în primul rând, ceea ce, fără nicio exagerare, va însemna trans­formarea învățământului național într-un rezervor electoral pentru actuala Putere și, firește, deplina încremenire într-un proiect.
Realitatea este că ne confruntăm cu o impo­sibili­tate a schimbării. Niciun organism al MEN nu s-a dovedit până acum a avea… urechi de auzit. Interdisciplinaritatea, de exemplu, pare a rămâne un vis al generațiilor viitoare, iar imaginea unei școli puternic formatoare e deocamdată doar o iluzie, câtă vreme programele rămân în linii mari cam aceleași, căci analizele făcute cu bani euro­peni nu sunt luate în seamă, iar singura noutate care poate fi pusă la activul ministrului Remus Pricopie (de care, de altfel, pare a fi foarte mân­dru!) este elaborarea viitoarelor manuale și în format electronic, situație care n-a făcut deloc obiec­tul unor analize!… La care am putea adăuga mărirea salariilor profesorilor debutanți. Dincolo de asta însă, imaginația „modernizatoare” a echipei dom­nu­lui ministru pare de mult epuizată, iar pen­tru domniile lor „modernizarea” școlii românești își are sursa de „apă vie” undeva într-un trecut de acum 50 de ani, care înseamnă: un liceu fracturat, o școală generală obligatorie fără format specific și needucativă, o dezavantajare netă a elevului din mediul rural, obligat la navete costi­sitoare, și asta în condițiile unui regim așa-zis social-democrat, ca și o incapacitate vădită de a în­țe­lege adevărații factori ai crizei școlii europene de azi, între care o scădere continuă a capacității mo­tivaționale a tânărului de azi de a se deschide unei lumi com­plexe și de a întâmpina această lume pregătit.
Țară mică, România de azi nu poate face nimic în educație pentru a deveni ea însăși un avertis­ment la ziua de mâine. Dimpotrivă, școala pre­univer­sitară din România de azi devine tot mai mult golită de conținut, în sensul în care conți­nutul, chiar dacă există, nu mai este, așa cum spu­neam, asumat.
Între timp, domnul ministru Remus Pricopie continuă, desigur, neabătut „modernizarea și dez­voltarea” școlii, în ciuda zbaterii „unor actori eco­nomici privați care au interese de business în legătură cu școala românească”. Și care au dreptul „să întreprindă orice acțiune, dar precizez încă o dată că nu voi pune niciodată interesele lor de afaceri înaintea interesului elevilor, care au nevoie de manuale noi, moderne, adaptate secolului XXI. Avem manuale în uz și de 14 ani. Acest lucru este inadmisibil! Nu se mai poate așa! Pe mine mă interesează soarta copiilor, nu acțiunile editorilor”.
Domnul ministru o fi având poate dreptate, dar domniei sale pare a-i fi scăpat în textul de mai sus un lucru elementar: o adevărată modernizare a școlii începe cu planurile-cadru, continuă cu pro­gra­mele și abia apoi ajunge la manuale. Domnia sa se plânge de faptul că avem manuale vechi de 14 ani (în paranteză fie spus, unele sunt mult mai vechi!), dar nu manualele și „grupurile de inte­rese” sunt de vină, ci aceia care au întârziat elabo­rarea unor noi planuri-cadru și a unor noi pro­grame, adică aplicarea Legii 1, ocupați vreme de doi ani mai degrabă cu schimbarea Legii decât cu aplicarea ei. Adică acest MEN social-democrat cu tot „tacâmul” lui de directori, agenții etc… și, evident, și cu miniștrii și cu secretarii de stat de rigoare!
 Adrian COSTACHE
 P.S. În vara acestui an s-a discutat conjunctural și despre autonomia corectorului la examene sau despre nevoia ca acesta să se conformeze fără aba­tere baremului. La eva­luarea națională acest subiect a generat o dez­batere la care pe un post de tele­vi­ziune au participat sindicaliști, foști miniștri, profesori, reprezentanți ai părinților. În cauză era un sinonim pentru care CNEE nu dăduse decât o singură variantă. Ce au înțeles profesorii? Majorita­tea s-a conformat sinonimului dat de barem, renunțând la studiul atent al textului, care ar fi per­mis, se pare, și alte sinonime. Și așa mai departe…