Majorarea cotei TVA la cărți, analizată de editori

Majorarea cotei TVA de la 5% la 11% pentru vânzarea și livrarea de cărți, manuale școlare și alte publicații (ca și pentru alte forme de cultură) este analizată de Consiliul Director al Asociației Editorilor din România, care adresează în acest sens o scrisoare președintelui României, Nicușor-Daniel Dan și prim-ministrului Guvernului României, Ilie Gavril Bolojan.
Sub titlul „Scumpirea cărților nu este soluția deficitului!”, editorii atrag atenția „că măsurile fiscale care duc la scumpirea cărților nu rezolvă nici măcar o fracțiune de procent din deficitul bugetului de stat care, la rândul său, nu poate fi imputat în niciun caz culturii scrise. Scumpirea cărților doar va accentua scăderea consumului cultural, pe care o observăm de mai mulți ani, și va contribui direct la amplificarea analfabetismului funcțional, cu efecte tot mai severe asupra forței de muncă din economia românească și, în general, asupra resursei umane a țării noastre”.
Editorii semnalează că, „în vreme ce, la nivel european, colegii noștri dezbat cum poate fi stăvilită încălcarea drepturilor de autor prin exploatarea comercială abuzivă a inteligenței artificiale, România este în urmă cu câteva decenii, principalul vinovat fiind tocmai statul, care nu veghează la respectarea legilor în vigoare, în principal Legea 8/1996, a drepturilor de autor și drepturilor conexe, și Legea 304/2002, a bibliotecilor, ca să le enumerăm doar pe cele mai importante și învechite în neaplicare.
Suntem, probabil, singura industrie în pericol iminent de a pierde, deodată, circa 10% din punctele de distribuție din țară. La aceasta se adaugă măsurile de creștere a taxării care vor fi implementate în curând și care vor avea un impact dezastruos în ceea ce privește obiceiurile de consum cultural al românilor”.
După ce descrie situația economică dificilă a unor instituții din piața de profil, AER avansează către decidenții la nivel politic o serie de propuneri: „AER propune pe această cale Guvernului să-și asume cu seriozitate misiunea de a ocroti cultura națională și să prevadă fondurile necesare pentru ca bibliotecile să achiziționeze măcar 50 de cărți noi la 1.000 de locuitori, pragul minim stabilit de Legea bibliotecilor încă din 2002.
AER a lansat, pe 15 februarie 2023, Pactul pentru Lectură, o strategie de susținere a culturii scrise ca element fundamental al identității naționale și al coeziunii sociale, pe care l-a depus la Administrația Prezidențială și la Guvernul României. Reluăm dezideratele din acest document:
- o campanie națională de promovare a cititului, susținută de stat;
- reluarea programului de 100 de euro acordați anual profesorilor pentru achiziția de cărți și extinderea acestui program și la alte categorii sociale: elevi, studenți, medici etc.;
- susținerea livrărilor de carte prin poștă/curier prin compensarea cu 50% a costurilor, conform Legii culturii scrise, nr. 186/2003.
De asemenea, amintim că Legea învățământului preuniversitar, nr. 198/2023, prevede la articolul 83 înființarea a două programe naționale: „Voucherul cultural pentru elevi“ și „O carte pentru fiecare“, menite să oprească avansul analfabetismului funcțional. Așteptăm operaționalizarea acestor programe naționale, deja de doi ani.
Legislația care reglementează domeniul culturii scrise, deși pozitivă în ansamblu, este sistematic trecută cu vederea: statul român pur și simplu nu o aplică. Pentru conformitate, Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România a calculat încă din 2022 că respectarea de către stat a obligației minimale de achiziții în biblioteci ar aduce în piață circa 80 de milioane de euro anual, adică ar dubla piața de carte, în beneficiul direct al publicului.”
Tribuna Învățământului