Interviu cu prof.  Sorin Ghițulescu, secretar executiv SLI Dâmbovița

Un sondaj realizat de curând, de către FSLI, constituindu-se într-o radiografie a sistemului de educație românesc, arată că programele sunt încărcate, iar dotările insuficiente desfășurării unui învățământ modern. Cum comentați aceste rezultate? Cine se face vinovat?
Da, rezultatul sondajului făcut de FSLI în luna mai a.c. a scos la iveală marile tare în care se zbate învățământul românesc. Dar ele erau previzibile deoarece sunt acumulări cauzate de defectuoasa gestionare a sistemului. Criza pe care o traversează școala românească acum are origini îndepărtate în timp, deoarece tentativele de reformare au eșuat în cea mai mare parte. Cauzele acestui marasm educațional sunt multiple și adânci: implicarea politicului în luarea deciziilor până la nivelul cel mai de jos, încercarea miniștrilor care s-au perindat de a impune propria viziune despre reformarea sistemului, încercarea de a reforma prin preluarea unor sisteme educaționale din afară, fără a ține seama de specificul fiecărei societăți s.a. Dar cea mai dăunătoare este și va rămâne, din păcate, subfinanțarea. La toate acestea s-a abătut peste școala românească și interimatul miniștrilor, care, după mine, nu este deloc benefic pentru acest minister și, mai ales, pentru noi, salariații din învățământ. Sondajul spune explicit că peste 50% din angajații din educație cer dotarea școlilor cu materiale didactice și mijloace moderne de predare, fără de care nu se poate realiza un învățământ de calitate. Cel mai grav este însă faptul că mai sunt și acum școli din care lipsesc grupurile sanitare sau apa curentă. Din datele pe care le știm, sunt, în acest an școlar, 12 unități școlare în județ care nu au autorizație de funcționare de la DSP Dâmbovița. Conform opiniei celor întrebați, din școli lipsesc (nu din toate, dar din foarte multe) mijloacele moderne de predare: calculatoare, internetul, tablele interactive, videoproiectoarele și lista poate continua.
De aceste neajunsuri nu se poate face vinovat doar Ministerul Educației, ci întregul sistem politic. Niciodată educația nu a avut un buget mai mare de 4% din PIB, în condițiile în care în Legea Educației din 2011 este prevăzut 6%. Pe cine poți să dai vina? Ar fi o listă prea lungă…
Provizoratul prelungit de la Educație, declanșat la începutul acestui an prin demisia ministrului Valentin Popa, a luat prin surprindere școala românească. A perturbat această situație noul an școlar?
Nu ne mai surprinde nimic, stimată doamnă. La cât de repede se succed eveni­mentele „surprinzătoare“, deja ne-am obișnuit cu acest ritm alert. De altfel, dl ministru Valentin Popa ne-a făcut o surpriză plăcută plecând și nu avem motive să regretăm plecarea dânsului. Că prin actul demisiei a încâlcit și mai tare funcționarea unui minister și așa încărcat de mari probleme, asta e foarte adevărat. Mai complicată, constatăm, este stoparea provizoratului prin aducerea unei alte persoane pe fotoliul ministerial. Se vede că este un minister mai puțin râvnit pentru că  apasă  greu pe umerii guvernului.
Federațiile sindicale din Educație au lansat, la începutul anului școlar, un semnal de alarmă cu privire la pericolul tăierii a 4.000 de posturi în învățământ. Același lucru s-a întâmplat la începutul anului când s-a aflat că MEN intenționează să taie 10.000 de posturi. Cum stau lucrurile în momentul de față? Cum priviți această situație?
Sigur, semnalul de alarmă a ajuns și la noi. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să luăm legătura cu inspectoratul școlar de unde am aflat vestea cea bună: Dâmbovița nu are probleme cu tăierea de posturi. Schema de încadrare a județului nu pune în pericol acualele posturi și nici  pe angajații existenți.
Mai sunt bani pentru plata salariilor în Educație până la sfârșitul anului? Există îngrijorarea reală că nu.
Cred că răspunsul la această întrebare ar trebui să-l solicitați unor persoane mai sus puse. Cert este că de câte ori ne apropiem de sfârșitul anului apare această „sabie“ deasupra capului nostru. Și când știm că sindicaliștii dâmbovițeni mai au nevoie de bani și pentru plata hotărârilor judecătorești restante, plus plata primei tranșe de 5% din hotărârile cu dobânzi, lucrurile devin mai complicate. Avem promisiunea, de care guvernul sperăm să se țină, că la rectificarea bugetară din această lună vor fi prinși și banii de salariu, și hotărârile judecătorești.
Care este, în prezent, starea învățământului de la dvs.? Există deficit de personal sau de unități de învățământ?
Problema esențială, sperietoarea  zilnică la Dâmbovița, este deficitul bugetar. Mai mult de 2/3 din unitățile de învățământ din județ nu se pot încadra în bugetul repartizat pe baza alocării „per capita“. Școlile sunt luate pe rând la control, li se comunică rapid diagnosticul fatal: neîncadrare în buget/deficit bugetar. Și apoi urmează rețeta: „Luați măsuri de încadrare în buget!“. Consecința: comasări de clase, desființări de școli, copiii plimbați dintr-un sat în altul cu microbuzele (acolo unde sunt), de parcă acestea n-ar consuma bani de la buget, noile clase devin supraaglomerate, cu consecințele de rigoare, restrângeri de activitate în rândul cadrelor didactice, profesori cu catedra împărțită în trei-patru școli sau chiar mai mult etc.
Școlile de la țară se confruntă cu o problemă foarte serioasă: lipsa copiilor. Este o realitate dură, dar adevărată. Acest lucru însă n-ar trebui să-i conducă pe guvernanți, din motive așa-zis bugetare, să dicteze desființarea școlii și școlarizarea copiilor în școli mai mari din alte localități. Școala trebuie să fie totuși inima unei comunități, fie ea și de mici dimensiuni, iar societatea este obligată să găsească resurse pentru finanțarea școlii,  fie că se află într-un mare oraș s-au într-un cătun de munte.
De fapt, care sunt principalele probleme cu care vă confruntați la nivel de sindicat?
Avalanșa de ordine, hotărâri de guvern, metodologiile din această vară au stârnit iar controverse și dezbateri în rândul sindicaliștilor și nu numai. Cea mai mare parte a acestor măsuri au avut ca țintă reducerea efortului bugetar, prin amputarea unor drepturi salariale, prin amplificarea măsurilor de comasare a claselor, prin  desființarea de școli ș.a. La aceste măsuri cu caracter general se adaugă problematica sindicatului dâmbovițean. La nivel de județ ne confruntăm cu eterna problemă a decontării navetei sau, mai exact, a nedecontării navetei cadrelor didactice. În continuare avem primării care ne plimbă prin instanță, unele dintre ele ajungând să plătească doar prin executare silită sume mult mai mari. Dificultăți  întâmpinăm ca urmare a refuzului unor transportatori de a elibera adeverințele cu prețul abonamentelor necesare pentru justificarea cheltuielilor cu naveta. Foarte des ajungem în instanță cu unitățile școlare care refuză să plătească indemnizația de instalare celor îndreptățiți.
De asemenea, avem pe rol un proces legat de refuzul unităților școlare și a ISJ de a plăti sporul de simultan la învățământul prescolar, prevăzut de Legea 153/2017. Trebuie să remarcăm că o parte a drepturilor legitime sunt câștigate prin acțiuni în instanță, ceea ce nu este spre lauda unui stat de drept, cum ne place să ne  considerăm.
Perspectiva unei noi legi a Educației se îndepărtează pe măsură ce ne apropiem de finele anului. Așadar, vom avea sau nu vom avea o nouă lege a Educației anul viitor. Și dacă da, să ne bucurăm?
Vorbeam la începutul acestui interviu de marile probleme cu care se confruntă învățământul românesc, iar aceste probleme  nu pot fi rezolvate decât printr-un consens național bazat pe o viziune coerentă asupra sistemului național de educație. Succesul unei noi legi a Educației depinde de acest lucru, în primul rând. Este adevărat că actuala lege are așa de multe probleme încât trebuie schimbată fără tăgadă. Dar a spune că va fi gata până la sfârșitul anului școlar o lege cu adevărat bună este, cred, o utopie. E nevoie de o dezbatere amplă, de o identificare a problemelor majore cu care se confruntă societatea noastră în domeniul educației, care să constituie fundamentul noii legi. Trebuie stabilite principii sănătoase, trebuie înțeles rolul școlii în societate, acela de vector de cultură și civilizație și nu de prestator de servicii, cum este statuat acum.
Doi oameni providențiali au reformat cu adevărat învățământul românesc: Alexandru Ioan Cuza și Spiru Haret. Fiecare, la momentul istoric potrivit, a găsit soluții execepționale pentru vremurile acelea. Stimați oameni politici contemporani, urmați exemplul lor și găsiți acum, la acest moment istoric, adevăratele soluții la problemele imense ale sistemului de educație românesc și, sigur, istoria vă va răsplăti cu neuitarea!
Interviu realizat de Oana PANAIT