Context

Înaintez cu teamă printre bănci, aproape plutind, să nu tulbur liniștea cal­dă a clasei… Un octombrie însorit sabotează atenția noastră, elev și profesor. Aplecați deasupra foii albe, tinerii mei au de rezolvat o sarcină neobișnuită… Fiecare elev al clasei a XII-a G are în față o carte… Au patruzeci de minute la dispoziție pentru a scrie cinci fraze despre ea. Copertă, titlu, dimensiuni, orice îi atrage sau îi îndepărtează de dorința de a parcurge textul.

Maria, sensibilă și delicată, privește cartea de cinci minute, fără să o atingă… Când decide s-o ia de pe bancă, o aduce spre față și o adulmecă viguros. Mă revăd în timp, cu sute de ani în urmă, făcând același gest cu o carte nouă, primită în dar de ziua mea… Și Maria îmi devine și mai dragă…

Tudor nu face nimic, nu pare să fie decât nemulțumit de ideea trăznită a profei: ce să facă el cu o carte pusă la întâmplare pe bancă, despre care să mai și scrie ceva?… Îmi caută din când în când privirea, cerând ajutor sau anularea exercițiului… Mă prefac preocupată de plimbarea printre bănci, îl las să-și trăiască starea de confuzie, chiar dacă mă copleșește supărarea lui…

Ca toți profesorii din lumea asta, trăiesc cu intensitate momentele în care elevii mei lucrează concentrați asupra unei sarcini, efortul lor ajunge la mine amplificat, solidarizez până la detaliu cu elaborarea fiecărei idei. Surprinși mereu de modul în care se desfășoară ora de literatură, tinerii clasei (sunt atât de fericiți când îi numesc tineri și nu elevi…) au astăzi de parcurs o încercare atât de bizară, încât nu se sfiesc să-mi arate asta. Au trecut zece minute din cele patruzeci și nimeni, nimeni nu scrie nimic… Deși le-am scris pe tablă, ordonat și didactic, structura posibilă a răspunsului, mi-e teamă că reacția lor se traduce în ostilitate…

Fără să vorbesc, dar convinsă că sunt cu ochii pe mine, mă îndrept spre catedră, unde mă așteaptă cartea mea. Evident, voi face același exercițiu, mă alătur explicit exercițiului lor, oferindu-mă drept actor mut… Ating coperta lucioasă, verde, mă așez la birou și încep să scriu… Scriu și nu-mi revin decât la o atingere… Maria e lângă mine, cu lucrarea gata… O pagină plină de fraze și de ștersături, superbă probă a elaborării harnice… Rând pe rând, vin toți ai clasei…. Cu foi aburinde, proaspete, mirosind a idei… Am treizeci de hârtii prețioase, pe care abia aștept să le citesc… Elevii mei au scris despre ceea ce li se părea imposibil: despre o carte necitită!

Lucrările lor ard prin geantă, ard și eu de nerăbdare să le citesc…

Seara, în disciplina biroului meu, una câte una, foile cu rânduri ordonate îmi compun un tablou cu titlul Cartea misterioasă… Ce am găsit scris de ei? Cam așa: o carte necunoscută, așezată în fața unui tânăr, înseamnă pentru el respect, curiozitate, temere, interes, nepăsare, frustrare, admirație… Exercițiul meu m-a ajutat să înțeleg că atitudinea față de carte este similară oricărei experiențe emoționale. Mă voi folosi de reacțiile lor pentru a-i determina să accepte cartea din perspectiva stării lor… oricare ar fi aceasta… Cartea, partener de emoție…

Argument

Se poate vorbi despre o revoltă a tinerilor împotriva lecturii? Suntem noi, adulții, îndreptățiți să ne îngrijorăm într-o atât de mare măsură, de lipsa de interes a noii generații față de carte?

Părinții și profesorii, într-un cor pe tonuri grave, exprimă o nemulțumire comună: copiii nu mai vor să citească! Se aruncă săgeți reciproce: părinții impută școlii ineficiența metodelor didactice, școala invocă lipsa exemplului din familie privitor la lectură… Ca într-o celebră anecdotă, toată lumea are dreptate…

Să clarificăm: triada implicată în de­­prinderea actului lecturii este alcătuită din elev – profesor – părinte. Ordinea termenilor reprezintă percepția ierarhiei lor de către analiști…

Elevul

Copil sau adolescent, de la vârsta la care poate realiza o lectură cursivă și logică, până la cititul matur, conștient și motivat, elevul pare a fi beneficiarul prioritar al CĂRȚII. În fapt, el este prima verigă a unui lanț împletit pe tot par­cursul vieții, ceea ce justifică lumina reflectoarelor asupra lui. De modul în care copilul se atașează de actul lecturii va depinde calitatea lui de cititor matur. Dar atitudinea copilului, apoi a tânărului, față de carte, depinde într-o măsură esențială de ceilalți factori ai triadei, părinții și profesorii, percepuți ca model și autoritate. Vom lăsa pentru moment beneficiarul în vecinătatea analizei noastre și ne concentrăm pe rolul celorlalți factori.

Profesorul

Aparent, profesorul este vectorul cel mai dinamic și cel mai interesat de succesul demersului privind lectura. Spre el converg speranțele, reproșurile, aș­teptările elevilor și ale părinților. Ce face profesorul pentru ca elevii lui să citească? Pune în practică modelele, experiențele, creativitatea, temperamentul, talentul… pentru ca elevul să accepte cartea ca pe un partener eficace în formare și educare.

Dacă acționează bine sau rău, rezultatul este la vedere, imediat, limpede: când impune și pedepsește, cartea rămâne un obiect rece, nesuferit și nedorit. Când profesorul alătură cartea de propria imagine, aducând-o în clasă ca pe un oaspete drag, misterios și așteptat, elevul rezonează.

Strategia profesorului nu conține doar dimensiunea persuasivă, căci adesea aceasta e percepută drept act impus (iar tânărul, din principiu, nu vrea să se supună). Ea este dublată de argumentare rafinată, uneori subtilă, pentru ca aderarea să se producă lent, dar ferm.

Presupunând că înțelegerea unui subiect discutat la ora de literatură ar depinde de lectura cărții, a textului, profesorul știe că va atrage în cursă prin firul narativ, mai apoi prin elemente tehnice, teoretice… căci adolescentul vibrează la poveste, nu la explicarea ei…

de Cecilia BARBU – profesor, consilier MEC