„Cel mai sigur prieten și cel mai bun e cartea. Dacă vrei, te încântă cu descoperirile ei, îţi dă o mai largă vedere, te întărește cu vorbe și îţi dă ajutor, dacă vrei. Unde să găsești atâtea foloase, o fire mai lăudabilă, o veselie mai neschimbătoare, atât de tăcută când e vorba de bârfă, cu atât de frumoasă rostire, atât de grăbită să te răsplătească cu atât de neînsemnate dorinţe?” Poate nu a fost niciodată mai actual acest citat din înţelepciunea arabă, azi, când avem atâta deschidere și acces spre informaţie, atâtea modalităţi de petrecere a timpului (sau poate, fără a părea pesimism, nu avem nimic) care uneori ne îndepărtează prea mult de esenţă și de lucrurile care ne oferă cu adevărat satisfacţie (de ce nu și intimitatea evadării în lectura unei cărţi bune).
La întrebarea dezinvoltă a elevilor De ce să citim? putem alege niște explicaţii potrivite înţelegerii lor, ca cele care urmează. Lectura este calea spre o mai bună comunicare, îmbogăţește vocabularul și îţi dă o mai bună fluenţă mentală și, implicit, una verbală. După lectura mai multor cărţi, îţi va fi mult mai ușor să găsești un subiect de discuţie și îţi vei putea exprima părerea cu privire la numeroase subiecte din domenii variate. Astfel vei căpăta tot mai multă încredere în tine și vei deveni tot mai împlinit și fericit.
Spre deosebire de mass-media, care ne bombardează într-un ritm alert cu informaţii și cu mesaje de cele mai multe ori violente, pe care nu prea ai timp să le analizezi, să discerni binele de rău, transmi­ţându-ţi o stare de alertă continuă, cartea, lectura, ne deconectează de cotidian, dezvoltă cititorului răbdarea, perseverenţa, transmite liniște omului însetat de cunoaștere. De aceea se cuvine să dăm importanţa cuvenită lecturii, să valorificăm comoara de înţelepciune ascunsă în cărţi.
Uneori, dezinteresul pentru lectură este generat chiar de omiterea de către profesor de a face recomandări privitoare la operele literare ce urmează a fi studiate sau potrivite pentru vârsta și interesele elevilor. Recomandările acestea nu trebuie să se rezume neapărat la simpla prezentare a unei liste cu lecturi care, de cele mai multe ori, pe elevii de azi îi sperie sau le provoacă repulsie. O alternativă verificată în experienţa la catedră și care are succes în trezirea interesului lor este prezentarea unor citate semnificative din textele pe care dorim să le recomandăm elevilor și solicitarea părerii acestora referitor la conţinutul sau semnificaţia acelor citate.
Emile Faguet consideră cititul o artă și încearcă să răspundă la o serie de întrebări referitoare la scopul acestei arte: Pentru ce citim? Ca să ne instruim? Ca să judecăm valoarea operelor? Pentru plăcerea noastră? De fapt, dacă ne gândim puţin, lectura în scopul instruirii este foarte importantă, însă nu oferă nicio plăcere decât, poate, satisfacţia că, în timp, ne simţim mai cultivaţi. Apoi și parcurgerea unui text luând notiţe, făcând fișe de lectură asupra ideilor autorului, a limbii sau stilului ne învaţă să citim precum criticii, și nu să ne lăsăm furaţi de lectură. Tocmai acesta este și scopul cărţii lui Faguet – lectura din pasiune, de plăcere, și ni se adresează astfel: „N-aţi vrea să citiţi așa cum învăţaţi să cântaţi la vioară, adică să încercaţi o mare plăcere citind?” În aceeași lucrare autorul ne sfătuiește să citim încet, atât pentru plăcerea cititului, cât și pentru a ne instrui, iar pe parcursul lecturii să medităm asupra ideilor dezvăluite în text și, dacă autorul nu reușește „să ne miște”, să ne emoţioneze, să-l părăsim. De asemenea, ritmul lent al lecturii este singura modalitate de a pătrunde în intimitatea ideilor autorului, mai ales atunci când explorăm cărţile „semănătorilor de idei” (cum îi numește pe filozofi). O categorie distinctă o formează „cărţile care se adresează sentimentului” și ai căror autori sunt denumiţi „semănătorii de sentimente”. Acești autori folosesc sentimentele pentru a emoţiona, pentru a-l transpune pe cititor (prin molipsire) într-o anumită stare, și nu pentru a le înfăţișa. Autorul este de părere că citirea unui roman care ne pasionează este o pierdere a personalităţii noastre, dar și o creștere prin preluarea unui „eu de împrumut” mai bogat. E o stare de hipnoză care ne dă posibilitatea trăirii unei vieţi paralele, iar prin renunţarea la lectura romanului care ne-a fermecat simţim că trecem dintr-o viaţă în alta, ne transpunem în lumea personajelor.
Faguet identifică mai multe momente în lectura romanelor. Un prim moment este „a te lăsa furat”, de care sunt capabile tinerele lucrătoare care citesc romane ieftine. Al doilea moment aparţine cititorilor mai în vârstă, cei care sunt buni observatori și pot compara romanul cu viaţa. Un alt criteriu de a judeca ficţiunea este analiza autopsihologică, prin faptul că lectura impune obișnuinţa examenului de conștiinţă, care ne conferă aptitudinea de a compara personajele cu noi înșine și a înţelege mai bine cărţile. În ceea ce privește lectura operelor lirice, Faguet ne îndeamnă să-i citim pe poeţi mai întâi în șoaptă, apoi cu voce tare, deoarece citind încet putem înţelege sensul și gândirea poetică, iar prin intermediul vocii putem surprinde ritmul, armonia, muzicalitatea versurilor. Cititul de plăcere este pentru el și a recita din memorie unele versuri care se fixează în minte, iar această recitare ca pentru sine duce la o mai bună înţelegere.
Referitor la cititorii în formare, tinerii, autorul îi împarte în trei categorii, la terminarea studiilor școlare: unii care vor citi din instinct cărţi bune, alţii care vor citi cărţi proaste, vulgare, mediocre și, în fine, cei care nu vor citi nimic, studiile școlare putând dezvolta gustul sau repulsia pentru tot ce e frumos sau indiferenţa faţă de literatură. Există chiar scriitori care mărturisesc că au fost urmăriţi toată viaţa de lecturile care le-au marcat copilăria. Lucian Raicu afirmă că „scriitorii scriu cărţi nu numai pentru că au trăit diverse experienţe, ci și pentru că au citit diverse cărţi”.
Tinerii de vârstă școlară sunt, de obicei, cititori serioși (cei care citesc), însă, din păcate, după terminarea studiilor mulţi decad în nonlectură. Robert Escarpit este de părere că lectura ar trebui predată la toate nivelurile formaţiei unui individ, iar materialul nepedagogic pus la dispoziţia tinerilor ar trebui să fie mai bogat. Concluzionând, personal aș propune chiar introducerea unor ore de lectură în gimnaziu dedicate înţelegerii textului literar, cu accent pe exprimarea liberă a sentimentelor, ideilor sau mesajului pe care acesta îl transmite copiilor.
Prof. Mihaiela POP,
Școala Gimnazială Baia Sprie,Judeţul Maramureș