Învățământul dual reprezintă „o necesitate absolută” pentru refacerea învățământului tehnic și profesional, a afirmat miercuri președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, la conferința „Învățământul profesional dual în pandemie”.
Politicianul regretă faptul că, în urmă cu aproximativ 16 ani, învățământul tehnic și profesional în țara noastră „a fost pus pe butuci”. În această perioadă, de pe băncile școlilor au început să vină din ce în ce mai puțini oameni specializați în domenii tehnice. „Astăzi – a spus președintele Camerei Deputaților – este o frână în dezvoltarea României faptul că noi nu am generat din sistemul de educație oameni cu pregătire, care să aibă capacitatea la absolvirea unei forme de învățământ, indiferent că este școală profesională, liceu tehnic, să aibă o meserie, să intre pe piața muncii și să aibă șansa de a reuși în viață. Învățământul dual este o necesitate absolută pentru refacerea învățământului tehnic și profesional în România”.
Președintele PNL a subliniat faptul că implicarea companiilor private în susținerea unor forme de învățământ în care să se poată pregăti meseriași este esențială.
„Ne confruntăm în gospodăriile noastre, nu găsești un instalator, nu găsești un electrician, nu găsești inclusiv în materie de amenajare a grădinii. Sunt atâtea domenii neacoperite în care e un loc pe piață uriaș și, în timpul acesta, sistemul de învățământ generează absolvenți, o parte nu-și iau bacalaureatul și nu au o rută de evoluție în viață”, a adăugat Orban.
Acesta a mai spus că legislația va trebui îmbunătățită, dacă este necesar, în sesnul stimulării interesului mediului privat în susținerea formelor de învățământ dual.
„Cred că cifra de școlarizare nu mai trebuie stabilită în funcție de cadrele didactice, ci în funcție de cererea de piață, de prospecțiunile care există privind evoluția pieței, de potențialii investitori care urmează să vină”, a afirmat Orban care a subliniat faptul că o mare problemă este aceea că absolvenții învățământului dual pleacă în străinătate și a susținut că trebuie găsite o formă contractuală între companii și beneficiari. (Sursa: AGERPRES)