
O echipă de studenţi a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare de la Universitatea Politehnica din Bucureşti a câştigat locul I cu proiectul „Tire2Tire” la cea de-a X-a ediţie a competiţiei internaţionale de inventică „Atos IT Challenge”. Pe următoarele două locui s-au clasat Franța și Germania.
Echipa câştigătoare a României – alcătuită din Teodora Moraru, Ionuţ-Gabriel Oţelea şi Tania Bacale, Robert Lică, Cristian Pătruși – i-a avut ca îndrumători pe conf. univ. dr. ing. Daniel Rosner şi conf. univ. dr. ing. Iuliu Vasilescu.
Potrivit comunicatului dat publicității, „Tire2Tire” este un dispozitiv hardware care îi ajută pe şoferii de camioane să verifice şi să monitorizeze automat starea anvelopelor, reducând astfel cantitatea de combustibil utilizată şi minimizând emisiile de carbon ale vehiculelor.
Echipa Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul UPB a primit un premiu de 10.000 de euro pentru a-şi dezvolta în continuare start-up-ul. Între timp, în contextul creat de participarea echipei la competiţia „Atos IT Challenge” şi de prezenţa echipei în cadrul programului Innovation Labs (accelerator de start-up-uri de tech din mediul universitar, cu prezenţă naţională, coordonat din cadrul UPB) – echipa a atras şi primul client din zona industrială – compania TSG – alături de care, şi cu sprijinul cărora, echipa realizează o versiune pentru utilizarea în cadrul parcurilor auto de transport cu camioane.
La ediția de anul acesta a competiției s-au înscris peste 144 de echipe, trei dintre ele fiind selectate înfinală.





