Literatură și lectură: de la teorie la practică

50

Despre beneficiile lecturii în rândul elevilor s-a tot vorbit: dezvoltă creativitatea, exersează mintea, îmbogățește vocabularul, pot fi identificate în cărți modele comportamentale, se pot desprinde valori morale etc. Și despre lipsa dorinței de a citi sau de a citi ce se cere la școală s-au scris multe rânduri și s-au realizat multe emisiuni. Problema este cum atragem elevii către lectură, ce modalități de abordare sau ce metode poate folosi profesorul pentru a-l atrage pe elev?

Evident, la aceste întrebări se presupune că primul care poate răspunde este profesorul de limba și literatura română, el oferă linii prin care să direcționeze lectura elevilor. Dar de ce numai el? Și ceilalți colegi, care predau alte discipline, pot îndruma elevii pe această cale. Mai mult decât atât, bibliotecarul școlii și profesorul documentarist dintr-o unitate de învățământ au un rol esențial în educarea gustului estetic al elevilor, în atragerea elevilor către un mediu dominat de carte. Ei pot crea un mediu propice, un mediu ALTFEL, care să îi atragă pe elevi, să le deschidă ochii asupra unor texte literare care sunt mai aproape de preocupările lor. De exemplu, la o școală din orașul X, care deține un spațiu foarte mic destinat bibliotecii, bibliotecara, un om inimos și cu iubire față de meserie și de elevi, a găsit diverse modalități de a-i atrage pe aceștia: coșulețul plin cu cărți, lectura în aer liber, spațiul sălii de lectură, viu colorat și cu mobilier mai puțin convențional, în care elevul se simte confortabil, nu are sentimentul că se află tot într-o sală de clasă. Atunci, elevul poate accepta mai ușor să se apropie de o carte, să o răsfoiască și, de ce nu, să revină în acel spațiu prietenos.

Activitățile extracurriculare reprezintă o altă modalitate de a-i atrage pe elevi. O vizită la un muzeu, unde elevii pot afla și alte momente din viața unui scriitor, nu doar cele din manuale, vizionarea unor emisiuni televizate referitoare la personalități culturale, ecranizările unor cărți celebre sau documentare despre scriitori și cărți, excursii tematice, în care formalul și nonformalul să fie îmbinate.

Cu toate acestea, lectura rămâne elementul de bază al disciplinei Limba și literatura română, mai ales că în programa de gimnaziu, aprobată în 2016 și aplicată din 2017, una dintre competențe este Receptarea textului scris de diverse tipuri, iar în programa pentru clasele a IX-a – a XII-a: Comprehensiunea și interpretarea textelor. Cum putem realiza ore
de lectură sau literatură astfel încât elevii să aibă sentimentul că se joacă serios, că școala poate fi ALTFEL în fiecare zi?

Evident, orele de lectură, ca orice oră de altfel, trebuie proiectate cu atenție. De aceea, proiectarea didactică, ce conține planificarea calendaristică, proiectarea unității de învățare și proiectarea lecției sunt esențiale. De multe ori, aceste elemente devin „formale“, profesorii consideră că sunt birocratice, se plâng că trebuie să utilizeze atâta hârtie. Aceste documente însă nu trebuie relizate pentru că „mi le cere directorul sau șeful de catedră“ la început de an școlar sau de semestru, pentru că vine inspecția tematică sau orice alt tip de inspecție. Orice activitate desfășurată cu elevii trebuie să aibă un parcurs clar. Cadrul didactic trebuie să cunoască programa școlară, care îi va oferi traseul pentru acel an școlar sau ciclu de învățământ, și grupul-țintă căruia i se adresează, deoarece strategia didactică utilizată trebuie să fie adecvată acestuia (nu orice metodă, nu orice tip de activitate se potrivește oricărui colectiv de elevi). Chiar dacă un cadru didactic predă la două clase paralele, demersul didactic este individualizat, fiecare colectiv având un specific anume care trebuie avut în vedere în momentul pregătirii documentelor.

Așadar, lectura programei școlare este obligatorie la fiecare început de an școlar, chiar dacă „am predat și anul trecut la nivelul respectiv“. De ce? Pentru că se ajunge foarte ușor la obișnuință, la ceea ce „cred că trebuia făcut“ sau la „asta am făcut mereu“. De asemenea, indiferent de clasă, profesorul are obligația de a respecta programa nivelului respectiv, nu de a se raporta doar la programa examenelor naționale sau la modelul de subiect. De ce? Pentru că elevul trebuie să își dezvolte anumite competențe pentru un an de studiu sau pentru un ciclu de învățământ, competențe care se regăsesc și în programele pentru examenele naționale.

Lectura personalizată a programei școlare ar trebui să fie un fapt. De aici, corelarea cu manualul pe care l-am ales și realizarea planificării calendaristice. De multe ori, planificările calendaristice se preiau de la un an la altul, dar în fiecare an sunt alți elevi în fața noastră, ceea ce înseamnă o schimbare în modul de abordare a competențelor și a conținuturilor din programa școlară.

Proiectarea unității de învățare constituie un alt document important, care apropie și mai mult profesorul de activitatea efectivă cu elevii. Unitatea de învățare conduce spre viziunea de ansamblu asupra elementelor de limbă, literatură și comunicare, asupra predării integrate și asupra modului în care acel capitol va fi abordat, pentru a demonstra eficiența elementelor predate, legătura dintre ceea ce se întâmplă la școală și viața reală. Unitățile de învățare trebuie proiectate pe măsură ce este parcursă materia, nu toate de la începutul anului școlar, ele trebuie adaptate la ceea ce se întâmplă efectiv în clasă și modificate în funcție de reacția elevilor la unele conținuturi.

Ultimul, dar nu cel din urmă, poate cel mai important document școlar este proiectarea activității dintr-o oră, planul de lecție sau proiectul didactic, ori altă denumire pe care a avut-o de-a lungul timpului. Ideea că „eu știu ce trebuie să fac în clasă și fără să gândesc înainte parcursul“ este un element real, orice absolvent de facultate/cadru didactic știe ce să spună despre textul narativ, de exemplu, dacă acesta este următorul conținut, iar experiența ne permite să intrăm în clasă și să putem face oricând o lecție. Cu toate acestea, mai ales în lumea tehnologizată de astăzi, e bine să stăm și să analizăm înainte de fiecare oră ce vrem să facem cu elevii, de ce materiale/mijloace dispunem pentru a realiza ceea ce ne propunem, ce fel de activități desfășurăm cu ei.

Documentele didactice pe care un profesor trebuie să le întocmească reprezintă simple „hârtii“ sau „birocrație“, dacă profesorul le transformă în simple documente birocratice. Dacă planificarea calendaristică va rămâne într-un biblioraft și nu va mai fi deschisă decât  în toamna următoare pentru a schimba anul școlar, cu siguranță este doar un document în plus. Dacă, în schimb, cadrul didactic consultă o dată pe săptămână planificarea și notează la rubrica Observații ceea ce a constatat, atunci planificarea devine într-adevăr un instrument util, pe care profesorul îl va realiza an de an pentru un demers didactic coerent, logic, adaptat particularităților elevilor pe care îi are în față și nu doar un cadru general al activităților, realizat pentru că „așa trebuie“.

Particularizând elementele generale de mai sus, ora de lectură/literatură este foarte importantă pentru dezvoltarea gustului estetic al elevilor, dar elevii trebuie să înțeleagă și de ce e important să știe cum să citească un text. Ora de lectură/ literatură nu este numai despre școală, ci este despre viață. Se poate constata că de multe ori elevii sunt capabili să reproducă elemente de comentariu, sunt capabili să caracterizeze personaje, dar nu pot „povesti“, „rezuma“ ceea ce au citit, nu pot realiza deducțiile logice simple dintr-un text literar sau nonliterar.

Care ar fi metodele adecvate pentru apropierea elevului de acest domeniu? Răspunsuri sunt multe, dar alături de metodele consacrate profesorul poate utiliza metodele alternative, mai atractive pentru elevi și cu accent mai mare pe activitatea desfășurată de ei.

În privința metodelor utilizate pentru predarea orei de lectură/literatură, raportată atât la ciclul gimnazial, cât și la ciclul liceal, acestea trebuie să pună accent pe activitatea elevului, nu pe reproducerea unui comentariu despre textul literar sau despre text, în general. Elevul trebuie să înțeleagă textul la un prim nivel, apoi să treacă la niveluri cognitive superioare.

Articol scris de Mihaela Daniela CÎRSTEA, profesor

Articolul integral poate fi citit în numarul 6-7, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.