Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat luni proiectele celor două legi ale educației și a anunțat că această urmează să fie postate în noile variante pe site-ul oficial al Ministerului Educației, spre a fi supuse, vreme de zece zile, dezbaterii publice. În cadrul prezentării, Deca s-a referit pe larg și la învățământul superior.
Mai jos, câteva dintre cele mai importante aspecte din Legea Învățământului Superior, prezentate, luni, de Ligia Deca.
- Se înființează Programul național de reducere a abandonului universitar.
- Universitățile vor constitui legal mecanisme de aplicare a Codului studentului
Etică și integritate: Mecanisme clare de verificare a diplomelor. Nu ne mai dorim cazuri în care diplomele nu au trasabilitate. Am clarificat procedurile de alegeri și atribuțiile comisiilor consultative ale ministerului. Politicile de etică – va exista un cod cadru adoptat prin hotărâre de guvern.
- Referitor la procedura pentru anularea titlurilor de doctor, „decizia CCR, potrivit ministrului Educației, arată că titlul de doctor poate fi anulat doar dacă a intrat în circuitul civil și a produs consecințe juridice. Mai multă transparență și mai mult accent pe prevenție. Nu se mai poate renunța unilateral la titlul de doctor. Tezele vor deveni documente publice – disponibile pe o platformă publică. Universitățile analizează în primă instanță suspiciunile. Dacă sunt suspiciuni cu privire la rezoluția Comisiei de Etică, Cnatdcu rezolvă contestațiile. Dacă acesta constată că a fost plagiat – traseu pentru cererea anulării în instanță”, a mai precizat ministrul.
- Cu privire la atribuțiile pe care ar trebui să le dețină CNATDCU: „Nu se desființează, rămâne garantul tezelor de doctorat. Își păstrează atribuțiile cu privire la abilitarea conducătorilor de doctorat. E instanța de apel în ceea ce privește comisiile de etică ale universităților”.
- Potrivit proiectului Legii Învățământului Superior, se va înființa Programul pentru internaționalizarea învățământului universitar. Acesta include metodologie de sprijin pentru universităților care fac parte din rețelele universităților europene
Ministrul Educației a mai spus că, după adoptare, va urma elaborarea unui pachet amplu de legislație secundară.
Ligia Deca a ținut să dea asigurări că prin cele zece zile de postare pe site-ul oficial al Ministerului Educației, „nu redeschidem dezbaterea publică, însă e clar că discuția pe legile educației nu s-a oprit niciodată”.
Ligia Decva a avansat data de 8 martie drept ziua în care ar trebui să înceapă procesul de avizare interministerială, urmând ca, după adoptarea în govern, legile Educației să ajungă în Parliament.