Ligia Deca: Se află în dezbatere publică procedura de combatere a violenței în școliȘcolile și liceele sunt spații care ar trebui ferite de orice fel de dependență sau de violență, a declarant ministrul Educației, Ligia Deca. Aceasta a adăugat că dacă sunt semne că se consumă droguri, acestea trebuie semnalate imediat autorităților pentru a se putea interveni prompt.

„Școlile și liceele sunt spații care ar trebui ferite de orice fel de dependență sau de violență. Avem măsuri concrete, în ultimele luni, de informare, de sensibilizare, de clarificare a ceea ce se întâmplă atunci când este suspectat consum sau distribuție de droguri. Lucrăm foarte bine cu colegii de la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății pentru limitarea acestui fenomen. Există un grup la nivel guvernamental creat și eu cred că sunt pași concreți care s-au făcut tocmai pentru a limita acest lucru”, a spus ministrul Educație, într-o conferință de presă. Aceasta a mai precizat că acei copii care au căzut deja pradă consumului de droguri trebuie ajutați și reabilitați, „iar pentru asta avem nevoie de un efort comun. Școlile, însă, trebuie să fie un spațiu în care dacă sunt astfel de semne, să poată fi imediat semnalate autoritățile care pot interveni prompt”.

Ligia Deca a mai declarat că violența în școală a devenit un fenomen îngrijorător și că, din primăvara anului trecut, se află în dezbatere publică procedura de combatere a violenței în școli.

„A rămas în dezbatere publică pentru a avea cea mai bună formulă. Avem o serie de schimbări, care introduc noi sancțiuni în Legea învățământului preuniversitar, și lucrăm împreună cu colegii noștri din alte instituții abilitate pentru a limita acest fenomen. Avem nevoie de pază, avem nevoie de supraveghere audio-video, lucrăm la o modificare legislativă pentru ca acest lucru să fie garantat, sigur, cu respectarea condițiilor de acces la date personale numai de către instituțiile abilitate”, a mai spus ministrul Educației, citat de Agerpres.

„Ceea ce putem să facem însă este ca la nivelul fiecărei școli să luăm în serios fiecare sesizare, să luăm măsurile necesare să protejăm copiii și, în același timp, să știm ce avem de făcut fiecare dintre noi. Pentru că dacă fiecare dintre noi își face treaba, atunci violența se va reduce semnificativ”, a mai spus Ligia Deca, potrivit sursei citate.

Distribuie acest articol!