Ligia Deca, la Conferința Ministerială a Spațiului European al Învățământului SuperiorMinistrul Educației, Ligia Deca, participă, miercuri și joi (29 și 30 mai), la Tirana (Albania), la Conferința Ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS), precum și la Forumul Global. La cele două evenimente participă demnitari responsabili cu învățământul superior, reprezentanți ai studenților și ai instituțiilor de învățământ superior,precum și  reprezentanți ai agențiilor pentru asigurarea calității din spațiul european. 

Potrivit ministerului Educației, delegația României include reprezentanți ai studenților și instituțiilor de învățământ superior din România.

„Reuniunile vor încuraja dezbaterea privind obiectivele comune și vor oferi oportunitatea consolidării cooperării la nivelul SEIS, precum și cu alte regiuni și state din afara SEIS. Miniștrii/ șefii de delegații din cele 49 de state membre și Comisia Europeană vor fi invitați să adopte Comunicatul ministerial de la Tirana, care conține principalele obiective și direcții de dezvoltare a Spațiului european al învățământului superior pentru perioada 2024 – 2027, precum și Declarația Forumului Global, ce cuprinde aspecte privind cooperarea SEIS cu regiuni, organizații și state”, precizează Ministerul Educației, într-un comunicat.

Ligia Deca va avea intervenții la sesiunile privind încurajarea cooperării transnaționale și instrumente pentru a consolida mobilitatea, Comunicatul ministerial de la Tirana și valorile comune fundamentale în Spațiul european al învățământului superior.

Distribuie acest articol!