Ministrul educației, Ligia Deca, a fost distinsă cu Premiul pentru Viziune și Leadership, acordat de European Association for International Education (EAIE).
Premiul este acordat pentru demersurile întreprinse, de-a lungul carierei, pentru sistemul educațional din România și din Europa, precum și pentru realizările în domeniu.
Conducerea EAIE și echipa de acordare a distincțiilor anunță că, pentru ediția de anul acesta, au decis să desemneze trei câștigători care, prin activitatea lor, au contribuit la crearea unei lumi mai bune: ministru Ligia Deca, profesorul Hans-Georg van Liempd, de la Universitatea Tilburg din Olanda și Universitatea Newcastle University din Marea Britanie.
Ceremonia de acordare a distincțiilor va avea loc la sfârșitul lunii septembrie, la Rotterdam.
European Association for International Education (EAIE), fondat în anul 1989, este „centrul de expertiză, resurse și schimb de bune practici pentru învățământul superior”.