Liceeni francofoni și profesori de la Colegiul Național Mihai Eminescu, din Buzău, au participat, pentru prima dată, la „Noaptea ideilor“/„La nuit des idées“, ediția a patra, organizată de Institutul Francez din România și de alte instituții francofone, eveniment anual dedicat sărbătoririi schimbul de idei dintre țări și culturi.
A 70‑a aniversare a Declarației Universale a Drepturilor Omului a fost sărbătorită în România și de Biroul Regional pentru Europa Centrală și Orientală al Organizației Internaționale a Francofoniei care a organizat, pe 31 ianuarie, o dezbatere pentru liceeni având ca temă universalitatea drepturilor omului.

Peste 50 de profesori și elevi din București (Colegiul Național Sf. Sava, Colegiul Național Iulia Hasdeu, Școala Centrală) și Buzău (Colegiul Național Mihai Eminescu) au răspuns invitației venite din partea reprezentanților instituției francofone. În dezbaterile pe care le‑au prezentat în echipă, liceenii și‑au exprimat, cu argumente și exemple, viziunea lor despre drepturile omului și despre principiile fundamentale ale Declarației universale a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pe 10 decembrie 1948. În anul 2018, Organizația Internațională a Francofoniei a marcat această aniversare prin susținerea unor proiecte asociative din țări africane, prin expoziții și prin lansarea primului curs on‑line gratuit despre educația în domeniul drepturilor omului.
Profesorii și liceenii participanți au consultat materialele elaborate de OIF și de alte instituții pe tema drepturilor omului. „Noaptea ideilor“ de la sediul BRECO al OIF a fost animată de entuziasmul tinerilor care au pus în evidență faptul că realitatea de zi cu zi, de pe diferite continente, oferă exemple de respectare, dar și de încălcare a drepturilor omului.
Printre liceenii invitați la dezbatere, s‑au aflat și opt elevi de la profilul bilingv‑francofon de la Colegiul Național Mihai Eminescu, care au prezentat, în limba franceză, o dezbatere pornind de la trei dintre drepturile menționate în Declarația universală a drepturilor omului. Juriul prezidat de domnul Nicolas Don, jurnalist RFI România, a apreciat dezbaterea liceenilor francofoni, evidențiind claritatea argumentelor și selectarea exemplelor pertinente.
Premiul de elocvență, unul dintre cele cinci acordate de organizatori, i‑a fost atribuit lui Mihai Caloean, elev în clasa a IX‑a la profilul bilingv‑francofon de la Colegiul Național Mihai Eminescu. El a participat vineri, 1 februarie, alături de ceilalți laureați ai acestui eveniment, la emisiunea realizată de Nicolas Don la RFI România.
Considerăm că promovarea tinerilor francofoni prin participarea la evenimente organizate de instituții internaționale constituie un demers benefic pentru motivarea acestora și pentru susținerea eforturilor de perfecționare a competențelor de comunicare în limba franceză, în contexte care să le pună în valoare și competențele interculturale.
Prof. Maria‑Monalisa PLEȘEA,
inspector școlar pentru limbi romanice, ISJ Buzău