Liber la angajări pe posturi în sistemul de învățământ

Freamătul că se „blochează posturi” (și) în învățământ sau, din altă perspectivă, că „numărul bugetarilor crește în loc să scadă” (cu degetul fiind arătată școala) are, de-acum, bază ca să se dovedească fără rost. Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență „pentru aprobarea unor măsuri în sistemul de învăţământ”.
Referirea este la ocuparea de posture prin concurs: „Ordonanța de urgență permite, prin excepție de la prevederile OUG 156/2024, organizarea, începând cu data de 30 aprilie, a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice de predare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și instituțiile de învățământ superior de stat, care devin vacante sau temporar vacante în cursul anului, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin Legea bugetului.
Astfel, peste 62.000 de posturi didactice de predare în învățământul preuniversitar și universitar vor putea fi ocupate în 2025. Începând cu 30 aprilie, vor fi organizate concursurile pentru ocuparea posturilor de profesori și altele cu funcții de predare, care devin vacante sau temporar vacante în cursul acestui an.
Măsura stabilită de Guvern prin Ordonanță de Urgență este luată în contextul în care, din totalul de peste 229.000 de posturi didactice de predare ocupate în anul şcolar 2024-2025, mai mult de 32.000 sunt ocupate de cadre didactice angajate pe perioadă determinată de un an şcolar. La data de 31 august 2025, încetează de drept contractul individual de muncă pentru aceste cadre didactice. Alte peste 30.000 de posturi sunt ocupate de cadre didactice angajate în regim de plată cu ora, pentru care contractele individuale de muncă încetează de drept la aceeași dată.
În aceste condiții, pentru a asigura resursa umană necesară sistemului de învățământ, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de predare care devin vacante.”

Daniel David: „Vom începe examenul de titularizare”

Ministrul Daniel David explică: „Ordonanța de urgență ne permite organizarea examenelor de titularizare. Începem cu 30 aprilie, cu colectarea posturilor și, după aceea, în celelalte luni, anunțarea lor și derularea concursurilor, astfel încât, din toamnă, să putem să avem la clasă pentru copii, pentru elevi, să putem avea profesori. Cred că este un lucru important. Coaliția a avut acest angajament încă din luna ianuarie, gândit, în primul rând, printr-un memorandum pe care noi l-am avut din anul 2024. Dar pentru a elimina orice interpretări atunci când treci dintr-un an în altul și dintr-un an școlar în alt an școlar, pot să fie o serie de interpretări și o serie de ambiguități, iar pentru a elimina orice ambiguitate, guvernul a acceptat să promoveze această ordonanță de urgență. Lucrurile sunt clare. Vom începe examenul de titularizare.”

Distribuie acest articol!