În cadrul unei întâlniri cu o serie de colegi profesori, discuțiile s-au orientat încet, dar intens către evaluare. De ce nu? Dacă acum ceva vreme evaluarea avea doar câteva acute – corespunzător finalului de trimestre sau semestre –, acum evaluarea este un proces continuu, fie că este a elevilor, a profesorilor, a directorilor, a inspectorilor… Însă discuția s-a axat pe prevederea articolului 9, aliniat e) din noul Statut al elevului, aprobat prin OMENCS nr. 4742/10.08.2016.
Conform prevederilor statutului, în baza dreptului la o evaluare obiectivă și la contestarea evaluării scrise, dacă în urma reevaluării lucrării scrise elevul primește o notă mai mică cu cel puțin 1 punct, atunci reevaluarea se consideră irelevantă, rămânând valabilă nota inițială.
La întrebarea privind consecințele posibile pe care le antrenează exercitarea acestui drept, s-au evidențiat două zone:
- consecințe sub aspect pozitiv: exercițiul evaluării devine unul purtător de responsabilitate crescută, deci atenția pe care cadrul didactic o va acorda proiectării, organizării și desfășurării procesului de evaluare va fi cel puțin una echivalentă cu cea pe care o acordă procesului de predare, cu atenție asupra furnizării feedbackului necesar;
- consecințe sub aspect negativ: în lipsa unui tool-kit de utilizare a instituției contestației, această zonă poate fi abuziv utilizată, ducând la blocaje, șicane, deprecierea imaginii cadrului didactic, dar cel mai grav, presurizarea în vederea generalizării; atât timp cât vorbim de un drept câștigat de elevi în raport cu evaluările scrise, în virtutea existenței precedentului, mai este un pas până la aplicarea aceleiași prevederi pentru examenele naționale, care reprezintă tot probe scrise.
Fără legătură directă cu cele descrise anterior, în afara termenului de statut, psihologul Roger Sommer face o analiză care implică un statut mai general decât cel al elevului, astfel:
S=U/C, unde S reprezintă statutul unei persoane într-o organizație, U este numărul de uși pe care trebuie să le deschidă pentru a-și duce la bună îndeplinire sarcinile de serviciu, iar C reprezintă numărul de chei pe care le posedă. Interpretarea pe care o dă este că un raport mai mare denotă un statut mai înalt. Astfel, un prim exemplu este al portarului care trebuie să deschidă 20 de uși și are 20 de chei, raportul fiind unitar (S=1). Un secretar trebuie să deschidă două uși cu o cheie (S=2), iar președintele nu are nevoie să poarte asupra sa nicio cheie, deoarece este cineva lângă el să-i deschidă ușile, deci S tinde spre infinit… Prin actualul Statut al elevului nu pot să nu mă întreb: Cine este portarul care a deschis cutia Pandorei?
Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic, București
