
Foto: MEC
Ministrul educației și cercetării, Daniel David, a prezentat orientările noului său mandat ministerial, pe care-l caracterizează a fi „un mandat de reforme și pentru criză”. Referitor la stringențele momentului, care vizează redimensionarea burselor școlare și a celor studențești (de fapt, reducerea fondurilor alocate acestora), precum și mărirea normelor cadrelor didactice, ministrul a subliniat că aplicarea măsurilor este inevitabilă.
Ministrul Daniel David a prezentat un set de zece reforme majore, conform programului de guvernare 2025-2028, reforme ghidate de Raportul QX.
La întrebarea noastră dacă, între aceste măsuri, există unele care impun modificarea legilor învățământului adoptate în 2023, ministrul educației și cercetării a răspuns că sunt astfel de prevederi și legile vor fi amendate.
La nivel preuniversitar, reformele majore sunt:
- Curriculum și elementele asociate
- Reforma evaluării
- Reorganizarea arhitecturii sistemului școlar preuniversitar
- Statutul cadrelor didactice
- Implementarea unui set de bune practici europene/internaționale în noua arhitectură școlară
- În ceea ce privește învățământul superior și formarea adulților:
- Redefinirea arhitecturii universitare
- Implementarea seturilor de bune practici europene/internaționale în noua arhitectură universitară
- Autoritatea Națională pentru Calificări
- În cercetare-dezvoltare-inovare
- Redefinirea arhitecturii sistemului anțional de CDI
- Implementarea unui set de bune practici europene/internaționale în noua arhitectură a asitemului național de CDI





