
Foto: Guvernul României
Educație superioară, cercetare, business se regăsesc în Campus Palas dat în folosință la Iași, constituind cea mai mare clădire de birouri din România, cu 54.000 mp de birouri clasa A, singura clădire office de la noi aflată în dublu proces de certificare green.
În campus și-au stabilit până acum sediul companii din SUA, Germania, Franța, Norvegia, Elveția, România, atrase, subliniază gazdele, „de infrastructura office modernă și de oferta generoasă a centrului universitar în materie de forță de muncă”.
La inaugurare, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a apreciat faptul că „sunt cel puțin două companii mari, Amazon și Microsoft, care au achiesat la acest proiect. Iar, în momentul de față, prezența companiilor americane la o asemenea consistență și de o asemenea dimensiune – discutăm de mii de angajați, iar aici am înțeles că vor lucra în total 5.000 de tineri – nu face altceva decât să confirme parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite, întărirea acestei punți transatlantice și, desigur, dezvoltarea unor oportunități prin care țara noastră să poată să sprijine atât Republica Moldova, cât și Ucraina în întregul ansamblu de măsuri care au fost anunțate de către România, cât și de către Uniunea Europeană și comunitatea internațională pentru cele două țări”.
Hub unde se vor dezvolta proiecte viitoare de digitalizare
Deschiderea accentuate a noului campus către educație și cercetare a fost reliefată inclusiv de prezența ministrului educației, Ligia Deca și a ministrului cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și-a exprimat convingerea „că prin prezența, astăzi, aici, a ministrului educației, a ministrului cercetării, inovării și digitalizării suntem într-un centru unde se va dezvolta acest potențial pe IT&NC, pe inteligentă artificială. Va fi un hub unde se vor dezvolta proiectele viitoare de digitalizare a tot ceea ce înseamnă serviciile publice pentru cetățeni, administrație locală, legătura cu administrația centrală, conectarea, iată, a mediului de afaceri din Iași cu alte 70 de țări, pentru că am înțeles că sunt 70 de țări prezente de pe patru continente. Este absolut remarcabil ce putem să facem, atunci când gândim în viitor și când folosim ceea ce putem să avem mai de preț, resursa umană, creativitatea, inovarea și, nu în ultimul rând, voința de a face ceva, de a face ceva pentru comunitatea locală, pentru țară și voința de a ne remarca în ansamblul comunității internaționale, ca un pol de stabilitate, ca un pol de dezvoltare economică.
Ministrul educației este aici pentru că prin noile legi ale educației ne dorim foarte mult să strângem această legătură între învățământ, între instituțiile de învățământ, cu preponderență, învățământul universitar și solicitările mediului de afaceri, solicitările companiilor. Vorbeam de modele, lucrul acesta se întâmplă la Cluj, lucrul acesta se întâmplă în județul Alba, lucrul acesta se întâmplă în București, unde companiile se duc în legătură directă cu universitățile și își asigură curriculumul de învățământ, astfel încât să corespundă nevoii ulterioare pentru domeniul de activitate”.