
Foto: Guvernul României
Adresându-i bun venit în guvern noului ministru al educației, Ligia Deca, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă i-a trasat cu eleganță un obiectiv de perspectivă imediată: „Doamnă ministru, aveți o misiune pe cât de dificilă, pe atât de frumoasă. Sunt convins că veți folosi toate cunoștințele și energia pentru a continua să faceți ceea ce se cuvine astfel încât să asigurăm șansa la educație tuturor copiilor și tinerilor din țara noastră și, de asemenea, să ridicăm nivelul calității în sistemul de educație din România. Ați fost parte la proiectul România educată, ați participat, de asemenea, la dezbaterile publice ale pachetului legilor educației. Sunt convins că împreună cu echipa dumneavoastră, la minister, veți face ceea ce este necesar astfel încât până la finele lunii octombrie să avem pachetul de legi aprobat la guvern și în luna noiembrie să fie înaintat spre dezbatere și aprobare în Parlament.“
În același cadru, evidențiind Ziua Mondială a Educației, 5 octombrie, prim-ministrul a spus: „Folosesc acest prilej pentru a le ura copiilor, tinerilor, profesorilor și tuturor celor care își desfășoară activitatea în sistemul de educație un sincer la mulți ani și succes în întreaga activitate pe care o desfășoară și rezultate mai bune care sunt așteptate de către noi toți. Vă mulțumesc încă o dată! Vă doresc succes!“





