Legile Educației nu vor fi înaintate Guvernului, în forma lor actuală
Noul ministru al Educației, Ligia Deca, a anunțat în prima sa conferință de presă, susținută joi, 13 octombrie, că proiectele celor două legi ale educației, pentru învățământul preuniversitar și pentru cel superior, nu vor fi înaintate Executivului în forma lor actuală, ci vor fi discutate, dinnou, cu specialiștii din domeniul educației.

„Vom discuta cu specialiști care să ne dea punct de vedere avizat și care să vină cu o formulă care să răspundă preocupărilor avizate – pentru evaluări (între gimnaziu liceu, bacalaureat) vom consulta Facultățile de științe ale educației, pentru zona integrității vom discuta cu specialiști în integritate, drept constituțional“, a anunțat noul ministru al educației, în cadrul primei conferințe de presă pe care a susținut-o în această calitate.

„Proiectul România Educată nu înseamnă doar o listă de idei sau măsuri, ci măsuri concrete și finanțate pentru dezvoltarea învățământului“, a mai spus Ligia Deca.

nțat că “pentru admiterea la liceu ne dorim o soluție care să dea liceelor și o autonomie în a selecta în funcție de profil, dar să țină cont de nevoile de echitate. De aceea am spus că vom regândi în consultare cu specialiștii. Vom reanaliza tot ce înseamnă constructul nou de Bacalaureat și vom vedea în ce măsură ideile inițiale pot fi susținute. (…) Vom anunța soluțiile atunci când vor fi agreate și gata să fie puse pe masa guvernului“.

Noul ministru al Educației a mai precizat faptul că, în cazul în care legile educației vor fi adoptate de Parlament până la sfârșitul acestui acestui an, copiii care vor intra în clasa a V-a în în anul școlar viitor, 2023-2024 vor da evaluarea pe noul sistem. Poate vom avea timp să și pilotăm dintre soluții“, a spus Deca.

Distribuie acest articol!