Lectura nu are cum să fie o pedeapsă

Lectura nu are cum să fie o pedeapsăLocul în care un elev care deranjează ora ar urma să fie trimis a fost perceput ca o cameră de detenție și comparația s-a răspândit. Ministerul Educației a reacționat rapid și subaltern (față de cine?!), „pentru o informare corectă”, precizând că nu a folosit „sintagma respectivă” în proiectul de Statut al elevului pus în dezbatere publică.

Sigur că socotirea drept „cameră de detenție” a locului în care e pus temporar un elev indisciplinat e o exprimare nesărat-radicală, din aceeași categorie cu „ministrul le ia elevilor dreptul la…”, deci „să fie demis” și cu „primarul lasă elevii fără…”, deci „îl dăm în judecată”. În schimb, rău, diletant și dăunător educației este felul în care e proiectată reglementarea acelei sancționări care a determinat specularea în discuție.

În proiectul de Statut al elevului, una dintre prevederi, la art. 14 (2), este: „În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz va fi informat, în scris, părintele/tutorele/reprezentantul legal al elevului. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”.

Prevederea este o sancțiune sadea. Cu toate acestea, ea nu apare în capitolul „Sancționarea elevilor”, secțiunea „Sancțiuni”, ci în capitolul „Îndatoririle/obligațiile elevilor”, dar și acolo, scrisă ca un punct distinct, unic, numerotat „(2)”, după un punct „(1) Elevii au următoarele îndatoriri:”, cu o enumerare de îndatoriri.

Totuși, nu locul prevederii merită discuție, mai ales că documentul este în dezbatere, încă în lucru, ci e de discutat concretizarea măsurii pe care o conține: elevii „răi”, indicați ca atare în text („aduc prejudicii”), să fie sancționați cu darea afară din oră și trimiterea undeva unde să facă lectură, sub supraveghere. Lectura apare astfel ca pedeapsă. Așa ceva este inacceptabil – la noi, în prezent și în perspectiva obiectivelor României Educate.

Acuzăm criza lecturii, ne plângem că elevii nu citesc, vrem să le dezvoltăm interesul pentru lectură, să le demonstrăm ce important, bine și profitabil e să fii om citit, om cu lecturi, criticăm programele și manualele școlare că tot restrâng lectura, însă îi pedepsim pe „răi” prin lectură. Pe un asemenea fond, asocierea cu „camera de detenție” își schimbă doar obiectul: lectura devine percepută drept ceva destinat negativilor, celor care fac ceva condamnabil. Așa ajungem ca până la urmă, cineva văzut în timp ce citește „într-o sală din unitatea de învățământ”, vorba Statutului, să fie considerat ca fiind pedepsit, măcar pentru că glumele proaste sunt libere să circule și se prind.

Nepotrivită la noi, trimiterea la lectură (la bibliotecă) a vreunui elev indisciplinat se practică prin unele locuri din lume, nu este o invenție a vreunui coautor la Statutul acum în dezbatere. La noi este o imitație, una incompletă, după ureche ori după puterea de înțelegere a cui a aflat ceva despre o asemenea pedeapsă și a găsit grozav s-o transpună în proiectul de Statut al elevului, însă a făcut-o așa cum se copiază, în general, ceea ce e prea lung, prea detaliat și „cu prea multe virgule”, adică tăiat.

Acolo unde se aplică și de unde s-a copiat la noi, măsura trimiterii la lectură mai include o parte: elevul este trimis la lectură și, în același timp, e anunțată familia, ca să vină un părinte, să i se spună ce a făcut cel în cauză și să-l ia acasă. La noi partea aceasta, practic, lipsește, în proiectul de Statut fiind prevăzută informarea în scris și atât, adică insuficient și confuz. Despre ce anume „va fi informat, în scris, părintele/tutorele/reprezentantul legal al elevului”? Că a fost trimis la lectură? Ei și?! Că urmează să fie sancționat cu trimiterea la lectură? Când?! Și mai departe de informare ce se întâmplă?

Nu-i de mirare că la noi lipsește din măsura respectivă chemarea părintelui la școală, în condițiile în care s-a văzut că venirea vreunui părinte la școală în cazuri de indisciplină a degenerat în violență provocată de acel părinte la adresa vreunui cadru didactic, a vreunui alt elev etc.

În concluzie, pe fondul atitudinii actuale față de actul lecturii, formalizarea recursului la lectură într-o reglementare (fie această formalizare cu scop educativ) s-ar putea să aibă efecte negative în sens larg și pe termen extins tocmai asupra atitudinii în general față de lectură.