Lectura ca valoare pedagogică și socială

Lectura ca valoare pedagogică și socială

Lectura constituie o activitate necesară omului pe tot parcursul existenței sale. Este o valoare pedagogică și socială fundamentală, confirmată din perspectivă istorică și filozofică.

Din perspectivă istorică, lectura, în toate formele sale, contribuie determinant la receptarea, dar și la realizarea produselor superioare ale culturii, validate la scară socială: arta, religia și filozofia, știința și tehnologia.

Din perspectivă filozofică, lectura concentrează și dezvoltă o dimensiune axiologică, a omului și a societății, stabilizată la nivel de valoare-scop (de formare-dezvoltare permanentă), valoare-normă (implicată în ordonarea vieții individuale și sociale) și valoare-mijloc (promovată în practica socială, culturală și comunitară, economică și politică, spirituală și pedagogică etc.).

I. Lectura ca valoare pedagogică susține activitatea de formare-dezvoltare permanentă a personalității umane: a) morală și estetică, realizată prin lectura cu conținut filozofic/etic și estetic etc.; b) științifică, realizată prin lectura cu conținut specific științelor logico-matematice și informatice, științelor naturii și științelor socio-umane); c) tehnologică (științifică și artistică aplicată), realizată prin lectura cu conținut specific unor științe și arte aplicate în cultură, economie și politică, în viața spirituală și comunitară, în mass-media și sport etc.

La acest nivel, lectura este fundamentată în funcție de un set de valori-scop care reflectă un ansamblu de cerințe obiective de formare și dezvoltare normală a omului și a societății. Ele sunt susținute prin valorile-normă care impun un tip de lectură aprofundată, necesară pentru: a) interpretarea filozofică (istorică și teoretică/etică, estetică, epistemologică, axiologică, praxiologică, logică, teologică) – lectura cu conținut specific științelor socio-umane); b) explicația științificălectura cu conținut specific științelor logico-matematice și informatice și științelor naturii; c) orientarea aplicativă – lectura cu conținut specific domeniului tehnologic (care reprezintă științele și artele aplicate în toate domeniile vieții sociale).

Teoria generală a instruirii (Didactica generală), afirmată în contextul istoric al paradigmei curriculumului ca știință pedagogică fundamentală (alături de Teoria generală a educației și de Teoria generală a curriculumului), promovează lectura la nivel de valoare-mijloc, angajată în zona metodelor de învățământ (de instruire, didactice), bazate predominant pe comunicarea scrisă, valoare-mijloc raportată permanent la valorile-scop (obiectivele instruirii) și la valorile-normă (axiomele, legile și principiile instruirii).

Lectura este o metodă didactică de bază în care predomină acțiunea de descifrare, înțelegere, analiză și sinteză a unui text scris, validat formal și nonformal la nivel de manuale/auxiliare școlare/universitare și de literatură de specialitate.

Funcția pedagogică generală este cea de informare-documentare necesară în formarea-dezvoltarea culturală, civică și profesională a elevilor și studenților, dar și a absolvenților, în perspectiva educa­ției permanente, a învățării pe tot parcursul vieții.

Structura de bază este fixată la nivelul interdependenței necesare între un set de procedee didactice implicate în susținerea lecturii: a) studiu individual; b) reflecția/autoreflecția; c) observația; d) demonstrația (bazată pe raționament, in­­ductiv, deductiv sau analogic, în funcție de vârsta cititorului și de natura textului citit); e) problematizarea (bazată pe analiza critică, inovatoare); g) exercițiul eu­­ristic sau algoritmic; f) cercetarea documentelor istorice; g) tehnici didactice speciale angajate în formarea gândirii critice: SINELG/Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii și a Gândirii, lectura intensivă, lectura ghidată, scrierea liberă (Sorin Cristea, Concepte fundamentale în pedagogie, vol. 10, Metodologia instruirii în cadrul procesului de învățământ. Metode și tehnici didactice, Didactica Publishing House, București, 2018, pp. 61-82; 137-141).

La rândul său, lectura este un procedeu didactic eficient care poate fi integrat în structura mai multor metode didactice (de comunicare, de cercetare, de acțiune, de raționalizare a instruirii) în raport de specificul fiecărei trepte și discipline de învățământ. La acest nivel, tipurile de lec­tură propuse devin „tehnici de decodare“, aplicate în funcție de: a) ritmul de învățare/autoînvățare propus: lectura lentă; rapidă, accelerată; b) modalitatea de realizare (condiționată de specificul disciplinelor de învățământ): lectura ex­­plicativă – interpretativă; investigativă (demonstrativă, problematizată), algoritmizată – euristică; c) scopul prioritar proiectat: lectură dirijată – autodirijată; liniară – concentrică, analitico-sintetică – critică; pentru receptare – asimilare – interiorizare – valorificare (în contexte deschise, multiple); d) forma de prezentare a informației: lectura clasică a cărții tipărite – lectura modernă/postmodernă a cărții electronice sau digitale) (Ioan Cerghit, Metode de învățământ, ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006, pp. 179-181).

II. Lectura ca valoare socială susține consolidarea unor tehnici de informare și documentare, indispensabile omului în societatea bazată pe cunoaștere. Este necesară ca lectură: a) activă, care formează și dezvoltă capacitatea de a ști să valorifici ceea ce citești, în plan teoretic și aplicativ, cognitiv și noncognitiv; b) sistematică, a cărților fundamentale din do­meniul culturii generale, de profil și de specialitate, confirmate istoric, indiferent de forma lor de prezentare (tipografică, digitală); c) implicată în educația permanentă, în calitate de resursă informațională de învățare/autoînvățare du­­rabilă, pe tot parcursul vieții; d) autoperfectibilă, prin studiul individual (extensiv și intensiv) și exercițiul scrierii ideilor de bază, identificate, procesate, ordonate și esențializate.

Lectura în societatea postmodernă, informațională, bazată pe cunoaștere tinde să susțină un nou model de alfabeti­zare – alfabetizarea computerială. Aceasta urmează modelelor afirmate istoric, în societatea: a) premodernă și modernă timpurie – alfabetizarea instrumentală (știm să citim); b) modernă dezvoltată – alfabetizarea funcțională (știm să valorificăm capacitatea de a citi în contextul evoluției noastre permanente, psiholo­gică/individuală și socială).

În condiții de alfabetizare funcțională și computerială, lectura trebuie promovată social la nivel de valoare-scop, valoare-normă și valoare-mijloc. Reducerea lecturii doar la condiția de valoare-mijloc poate genera efecte sociale negative, amplificate și exprimate în societatea modernă (și postmodernă) la nivel de „analfabetism funcțional“.

În contextul istoric al alfabetizării computeriale, valorile-scop și valorile-nor­mă ale lecturii sunt stimulate permanent de modelul epistemic al informatizării, care implică: 1) selectarea și fixarea lo­gică și epistemologică a informațiilor de bază, conceptuale, esențiale, stabile; 2) procesarea și integrarea permanentă a in­­formațiilor de bază în rețele care asigură corelarea optimă a acestora, cu efecte po­zitive fundamentale: a) sociale (aprofundarea și amplificarea cunoașterii); b) pe­dagogice (formarea-dezvoltarea prioritară a gândirii elevului la nivelul interdependenței optime dintre dimensiunea sa in­formațională/conceptuală – operațională).

de Sorin CRISTEAprofesor universitar

Articol publicat în numărul 12, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.