S-a încheiat un an școlar/universitar de un dramatism fără precedent, avem în față perpectiva unui an școlar încărcat de nesiguranță și multe, foarte multe semne de întrebare, pandemia nu dă semne că ar fi slăbit în intensitate, iar societatea se teme de ce e mai rău. Din această perspectivă, Laviniu Lăcustă, președintele uneia dintre cele mai importante uniuni sindicale din educație trage un real semnal de alarmă, într-un flash-interviu care, inițial, s-a dorit de vacanță:   

Care sunt cele mai importante temeri, provocări și dificultăți generate de pandemia de coronavirus, în perspectiva noului an școlar, după ce s-a încheiat un altul cu totul atipic, nu doar pentru educație, ci pentru societate, în general?

Anul școlar 2020 -2021 a fost o continuare cu accente dramatice a celui precedent. Virusul a arătat cât de fragilă poate fi omenirea și cât de importantă este educația. Dar un sistem performant de învățământ te poate proteja inclusiv de campaniile de tip Fake News, care au făcut și fac atât de mult rău societății.

Din perspectiva noului an școlar consider că cel mai mare pericol este revenirea unui nou val pandemic. Noile variante ale virusului – în special tulpina Delta – par pregătite să atace inclusiv persoanele vaccinate. Totuși, școala va trebui să se îndrepte spre formatul tradițional, chiar dacă riscurile vor fi mari. Acum, suntem mai bine pregătiți să ne protejăm de virus având experiența unui ,,antrenament” de aproape doi ani.

Pandemia a împins brusc societatea, educația, școala, în era online-ului. Cum s-a descurcat corpul profesoral ieșean în această perioadă extrem de dificilă pentru școală? Care au fost cele mai mari frustrări ale profesorilor?

Dificultățile din învățământul ieșean nu au fost diferite de cele existente la nivelul întregii țări. Infrastructura precară, în special din mediul rural, a ridicat probleme deosebite în organizarea actului educațional în prima parte a pandemiei. Ulterior s-au făcut eforturi, în special la nivel local, pentru dotarea școlilor cu mijloacele audio-video necesare. Cadrele didactice au reușit treptat – asta și datorită cursurilor de perfecționare – să predea pe platformele educaționale online. Nu trebuie să uităm că digitalizarea este doar un mijloc pentru atingerea unor obiective, iar această perioadă ne-a arătat cât de importantă este predarea față în față și ce beneficii poate să aibă.

Cred că principala frustrare a fost în această zonă, si anume, a imposibilității de a ne exprima așa cum am fi droit, într-un context educațional normal. Să nu uităm, însă, că și profesorii au fost în prima linie si și-au asumat riscuri imense pentru ei și pentru familiile lor.

Autoritățile române trebuie să înțeleagă că profesorii trebuie scoși din zona bugetară a „cheltuielilor” și introduși la capitolul investiții. Resursa umană este vitală și trebuie să-i acordăm statutul meritat. 

Cum priviți înghețarea salariilor corpului profesoral exact în această perioadă în care cadrele didactice au fost nevoite să depună eforturi dramatice pentru ca procesul de învățământ să continue?

Întrebarea este redundantă, iar răspunsul nu poate fi decât unul previzibil. Riscurile la care profesorii s-au expus presupuneau nu doar acordarea drepturilor legale, ci așa cum s-a făcut si în alte state, chiar un stimulent de risc. Noi, însă, suntem încă în faza în care încercăm să calculăm corect salariile – a se vedea problema dirigenției și a gradației de merit – pentru a mai recupera 60 de lei la salariu.

Ce s-a întâmplat cu copiii care nu au avut la dispoziție suporturile electronice necesare continuării școlii online?

În multe cazuri a fost posibilă transmiterea pachetelor educaționale, în contextul în care aceștia nu aveau internet sau device-uri, pentru a participa la ore. Precaritatea unor condiții familiale a condus, însă, la carențe importante în achiziția competențelor educaționale la acești elevi.

Aveți a situație privind abandonul școlar în această perioadă? Câți copii „au dispărut” pentru că nu au beneficiat de mijloacele tehnogice necesare pentru continuarea școlii în regim online?

Din datele recente se pare că procentul abandonului școlar a fost cel mai mare în acest an școlar. Învățământul rural trebuie să devină prioritar în orice campanie de modernizare a infrastructurii școlii românești. Consider că cel puțin jumătate dintre școlile noastre ar trebui reconstruite de la zero.

Ce părere aveți despre programul de ore remediale? Este el eficient pentru elevi sau vorbim despre încă „o formă fără fond”?

Da, este eficient, însă, din păcate, și aici sunt probleme în ceea ce privește plata muncii prestate. Totuși, suntem convinși că pentru acești copii orele remediale contează foarte mult, acesta fiind, în cele din urmă, aspectul cel mai important în acest context.

A circulat mult în spațiul public, în acest an și jumătate care s-a scurs, o sintagmă care dă fiori: generație pierdută. Riscă acest contingent de tineri să devină „o generație pierdută”?

Nu putem vorbi despre o generație pierdută, dar cred că putem discuta despre o generație care s-a confruntat cu un război pandemic, cu efecte mai distrugătoare, din punct de vedere psihologic, decât un război convențional. 

Ce îi lipsește educației din România pentru a fi acum, în 2021, la nivelul sistemelor europene performante?

Aproximativ 40 de ani de finanțare, cu procente de peste 8% din PIB (a se vedea cazul Finlandei și al statelor occidentale). Ar mai fi nevoie ca angajații din sistem să fie antrenați în orice proces care presupune schimbări de natură educațională. Din păcate, în Romania se pune preț pe părerile persoanelor care nu au predat nicio oră în învățământul preuniversitar și care, evident, nu cunosc realitatea complexă din sistemul educațional românesc.