- Preuniversitar, Programe și proiecte21 mai 2025
Peste 20.000 de elevi din clasele V-XII sunt beneficiari ai programului internațional Life Changer, derulat de Metropolitan Life și Junior Achievement România, „pentru dezvoltarea abilităților economico-financiare, sprijinindu-i în pregătirea pentru piața muncii și în adoptarea unor alegeri responsabile pentru un stil de viață sănătos”. Inițiatorii anunță că „prima etapă a proiectului este în derulare până în luna iunie și are ca obiectiv implicarea a peste 4.000 de elevi, care vor lucra alături de profesori și angajați voluntari Metropolitan Life, pe baza resurselor educaționale disponibile pe platforma JA Learn™. Ulterior, inițiativa va fi extinsă pentru a include încă 16.000 de tineri [...]
- Preuniversitar21 mai 2025
Elevilor de liceu care vor face „Cursul de Banometrie”, program de educație financiară inițiat de Federația Națională a Părinților FNaP ProEdu, cu sprijinul platformei Banometru, le este adresat un ghid cu noțiuni financiare de bază, realizat pe baza lecțiilor pe care le vor susține câteva zeci de angajați ai ING Bank România, voluntari, cu experiență și pregătire de formator, în aproape 60 de licee din București și din 20 de județe. Beneficiari se estimează că vor fi peste 9.000 de elevi și 300 de profesori. Între liceele unde vor merge voluntarii de la ING Bank România se află Liceul George [...]
- Universitar21 mai 2025
Prima companie de educație științifică prin experimente din România este Wow Lab, un start-up de fondat de antreprenoarea Anca Tănăsescu. Este un cadru „unde toți copiii primesc materiale și lucrează la propriul experiment, nu organizează demonstrații sub formă de show-uri cu actori și scenarii prestabilite. Formatorii Wow Lab sunt tineri oameni de știință români și străini – studenți sau absolvenți de chimie, fizică, biologie, farmacie, medicină”. Până în present, a avut un total de peste 26.000 de elevi înscriși la cursuri la nivel național. Reținem din informațiile primate că primele ateliere Wow Lab de educație științifică pe baza de experiment [...]
- Universitar21 mai 2025
Este un mit faptul că avem prea mulți studenți și prea mulți oameni care și-au luat doctoratul, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Acesta susține că universitățile românești nu se află în topurile internaționale din cauza actualelor forme de organizare. Dacă ar funcționa bine, învățământul superior ar trebui să genereze absolvenți care să fie buni specialiști, buni cetățeni, mulțumiți cu propria viață, iar absolvenții de licență să se integreze bine pe piața muncii, în timp ce aceia care termină masterate sau doctorate să schimbe piața muncii, mai spune David. „Mulți cred că avem prea mulți studenți, mulți cred că [...]
- Preuniversitar21 mai 2025
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat luni că își dorește legalizarea homeschooling-ului în România, dar numai în situații speciale. Această formă de învățământ, a precizat oficialul, ar urma să se desfășoare „sub umbrela” unei școli care să monitorizeze progresul elevului, cu evaluări independente și raportări din partea familiei. Homeschooling-ul, fenomen ce a stârnit numeroase scandaluri, controverse și dispute în instanță în ultimii ani, este susținut de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, ca „o cale complementară acceptabilă” de asigurare a educației, atât timp cât, spune el, este în „situații de excepție”. Potrivit propriilor sale declarații, ministrul susține homeschooling-ul [...]
- Actualitate21 mai 2025
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat „Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizările prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Documentul conține o parte de diagnostic, care se bazează pe date, unde, așa cum subliniază ministrul Daniel David, „nu mă aștept la puncte de vedere foarte diferite între cei care se pricep și analizează serios domeniile educației și cercetării. Raportul QX are și o parte de propuneri de reforme – unele ghidate de date (dar adesea nu avem suficiente cercetări relevante pentru a implementa doar politici bazate [...]
- Actualitate20 mai 2025
Ministrul educației și cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a prezentat Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizările prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu. Raportul este o pledoarie argumentată pentru primatul învățăturii și al cunoașterii științifice: „România trebuie să fie o societate bazată pe cunoaștere”, spune ministrul, respingând inclusiv cu cifre ale statisticii idei potrivit cărora avem prea mulți absolvenți de facultate, prea mulți deținători ai titlului științific de doctor. Semnalarea ministrului este că producem prea puțină cunoaștere în raport că potențialul țării: „Suntem a șasea țară ca mărime în Uniunea Europeană. Ar trebui să [...]
- Actualitate20 mai 2025
Cunoașterea a câte ceva din istorie cu ajutorul simțului tactil este de-acum posibilă la Muzeul Național de Istorie a României, în expoziția „…la îndeMână”, realizată prin proiectul „Inclusion and Education for Vulnerable persons” (InSEVE), nr. ref. 2024-1-RO01-KA210-ADU-000252410, finanțat prin programul Uniunii Europene Erasmus Plus. Pe scurt, într-un spațiu al muzeului sunt expuse replici ale unor piese clasice, foarte cunoscute din manual, din alte expoziții etc., pe care aici vizitatorii pot să pună mâna (e și scris îndemnul în acest sens, contrar automatismului „Nu atingeți exponatele!”), să la sucească, să-și dea seama de material, dimensiuni, ba printr-un ghid audio, pot să [...]
- Actualitate20 mai 2025
„Insecuritatea alimentară acută și malnutriția infantilă au crescut pentru al șaselea an consecutiv în 2024, împingând milioane de oameni în situații critice, în unele dintre cele mai vulnerabile regiuni ale lumii”, arată Global Report on Food Crises – GRFC (Raportul global privind crizele alimentare). După cum reliefează raportul, „conflictele, șocurile economice, fenomenele climatice extreme și strămutările forțate au continuat să provoace insecuritate alimentară și malnutriție în întreaga lume, cu efecte catastrofale asupra multor regiuni deja fragile. În 2024, peste 295 de milioane de persoane din 53 de țări și teritorii s-au confruntat cu niveluri acute de foamete – o creștere [...]
Joining Over 800,000 Students Enjoying Avada Education now
Become Part of Avada University to Further Your Career.