Ministerul Educației Naționale a lansat selecția națională de bune practici din învățământul preuniversitar românesc „Creatori de educație“, în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED“. „Creatori de educație“ își propune recunoașterea și valorizarea profesorilor din învățământul primar și gimnazial care au o contribuție remarcabilă la dezvoltarea competențelor promovate prin noul curriculum național.

Începând din data de 23 aprilie, pe platforma www.creatorideeducatie.ro, pot fi înscrise cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, recunoscute pentru implicarea activă în îmbunătățirea calității actului educațional. Acestea își pot înregistra singure modelele de bune practici sau pot fi propuse, prin înscriere, de elevi, părinți, colegi din sistemul de învățământ, reprezentanți ai ONG-urilor. După verificare și validare, modelele de bune practici în educație vor fi supuse votării, prin intermediul platformei on-line.

În acest context, un model de bună practică în educație presupune cunoașterea nevoilor și intereselor fiecărui copil, adaptarea creativă a strategiilor didactice la specificul său (dar și a clasei/unității de învățământ/zonei socio-economice și culturale) și implicarea actorilor relevanți din comunitate în activitățile de învățare.

Astfel, un profesor creator de educație promovează activități și practici didactice eficiente și scalabile în structurarea competențelor, abilităților, aptitudinilor și atitudinilor elevilor săi, inspiră și sprijină parcursul școlar al acestora în niveluri superioare de educație.

„Creatori de educație“ se va desfășura anual, în perioada 2019-2021. În anul 2019, se vor acorda 20 de premii pentru modele din nivelul primar, 20 de premii pentru modele din nivelul gimnazial și 10 premii speciale. Premiile vor fi acordate în apropierea datei de 5 octombrie – Ziua Profesorului.

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți“ este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind totodată cel mai important proiect al Ministerului Educației Naționale ce vizează învățământul preuniversitar.

Biroul de Comunicare al MEN

Distribuie acest articol!