S-au dat la evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a din acest an, la limba și literatura română, subiecte în mare măsură la fel cu cele date anul trecut? Dar întregul examen de la sfârșitul clasei a VIII-a este același nu de anul trecut, ci de o jumătate de secol!
Examenul de după opt clase a făcut pentru un timp, acum câțiva ani, un ocol, având numai o anumită pondere procentuală în admiterea la liceu, însă până la urmă s-a întors la forma și rolul lui de acum cincizeci de ani.
Că este altceva, pentru că atunci examenul era de admitere în liceu, pe când acum e de evaluare după gimnaziu? Fals, pentru că ponderea mediei la evaluarea de la sfârșitul gimnaziului a ajuns la 100% în media în funcție de care se face repartiția în clasa a IX-a, deci evaluarea națională este examen de admitere în liceu.
Nu este nevoie „să se reintroducă admiterea la liceu”, cum se tot cere, pentru că s-a reintrodus deja. Nu este nevoie ca liceele să aibă dreptul, dacă vor, la o admitere proprie, pentru că liceelor al căror beneficiu a fost vizat de la început de o astfel de admitere, adică liceelor considerate „mari” (colegiilor), le este garantată admiterea elevilor cu mediile cele mai de sus de pe lista evaluării naționale, pentru că altceva nu mai este luat în calcul la admiterea numită repartizare computerizată.
Admiterea în clasa a IX-a se face astăzi leit ca admiterea începută la mijlocul anilor ’70 și dusă astfel în anii ’80. Nici atunci nu se dădea admitere la liceu, învățământul obligatoriu mergând și atunci dincolo de clasa a VIII-a. Examenul care se dădea era pentru departajarea candidaților și avea rost numai la liceele „mari”, unde era concurență. Și atunci se făcea un soi de „repartizare computerizată” după examen, pentru ocuparea locurilor la liceele fără concurență, de către cei cu medii din ce în ce mai mici în ierarhiile liceelor la care concuraseră inițial, și atunci fiind în vigoare cerința conform căreia „toți trebuie să intre undeva”. Admiterea actuală la liceu fără medie de promovare, inclusiv a celor cu câteva sutimi peste 2 (doi), peste 1 (unu), de atunci datează. Tot de atunci datează și examenul dat numai la română și matematică și doar scris.
Susținerea unui examen relevant între gimnaziu și liceu a fost prevăzută prin lege din 2011, însă tot de atunci este și amânată cam din doi în trei ani. Motivul este disimulat în cuvinte din acelea considerate că dau bine oriunde, chit că se potrivesc sau nu: „predictibil”, „nu schimbi regulile în timpul jocului” etc. Esența amânării este mereu aceea că întâi, la clasă, elevilor trebuie să li se predea transdisciplinar, că așa ceva trebuie să fie prevăzut în planuri-cadru și în programe, că elevii trebuie să știe încă de când intră în gimnaziu ce examen vor da la ieșire (curată fundamentare din clasa a V-a a crispării în fața examenului, care în prezent acaparează elevi, părinți și profesori în clasa a VIII-a). Sigur că se adaugă și alte motive, care țin de precaritate profesională, cunoștințe firave, orizont limitat, comoditate, frică, „rețete” verificate etc. (Venind vorba despre orizont, într-o paranteză, e de reținut impresia că orizontul cui face subiecte de examen gravitează pe la nivelul anilor ’50, puțin peste 1960 – Constantin Chiriță, altădată, Francisc Munteanu…)
Grija să nu se dea la examen „ce nu s-a făcut la clasă” și să li se ceară numai „așa cum li s-a predat” elevilor este veche, obsesivă și nejustificată. Nu pentru folosire „transdisciplinară” a celor învățate separat, pe discipline de învățământ, este ceea ce se face la clasă? Un examen național este normal să reprezinte un astfel de moment pentru folosire. În viață apar numai astfel de momente, de folosire în mod „transdisciplinar” a sumedenie din cele învățate școlărește. Sunt necesare predicție, simulări, teste de antrenament, modele de subiecte, meditații pentru așa ceva?
În România Educată, ce ar trebui să fie „predictibil”, cu grijă „să nu se schimbe regulile în timpul jocului”, ca să nu se mai dea examen ca în urmă cu cincizeci de ani?!
