De bine ce s-a încheiat vacanţa de primăvară, precedată de o săptămână de „şcoală altfel” căreia la fel de bine i se putea zice şi de „vacanţă altfel”, a început o perioadă presărată cu alte „vacanţe”, mici, care va dura până la sfârşitul anului şcolar. Perioada şcoala altfel a coincis cu Paştele catolic şi cu Săptămâna Mare a Paştelui ortodox, aşa că, în mod obiectiv, a fost cam tot o perioadă de vacanţă. Desigur, au existat „acţiuni” (cum se zice în limba veche şi nouă de lemn a cancelariei), însă omeneşte înţelese ca pretexte foarte bine-venite pentru a scăpa de programul inevitabil riguros al şcolii. Începută de vineri, 3 aprilie, odată cu week-end-ul aferent, perioada a constituit de fapt un preludiu al vacanţei terminate în ziua de 19 aprilie. Au urmat nouă zile de şcoală cu un week-end la mijloc şi iar a venit o scurtă vacanţă, prilejuită de 1 Mai. Şcoala se reia la 4 mai. După 15 zile lucrătoare, elevii claselor a XII-a vor termina cu totul anul şcolar, pe 29 mai. În aceeaşi zi, elevii celorlalte clase vor lua încă o mică vacanţă, socotind că 1 iunie este şi a doua zi de Rusalii (sărbătoare legală), şi Ziua Internaţională a Copilului (sărbătoare prin tradiţie), adică zi liberă. Peste alte nici două săptămâni (nouă zile lucrătoare), la 12 iunie, elevii claselor a VIII-a vor încheia cursurile. Ceilalţi elevi vor mai avea o săptămână de şcoală, până la vacanţa de vară, care va începe la 19 iunie.

Într-un cuvânt, pe durata a vreo două luni şi jumătate, şcoală se face pe sărite, în alternanţă cu potriviri de zile libere generatoare de veritabile vacanţe. Ştiut şi statornicit fiind la noi obiceiul de a ciupi cât se poate şi de unde se poate din timpul de lucru, în aşteptarea sau în prelungirea pauzei (că e vacanţă, că e zi de sărbătoare, că e simplă recreaţie), înseamnă că relaxarea este în această perioadă mai întinsă decât o arată calendarul. Săptămâna Şcoala Altfel a dovedit-o. Sigur că a fost altfel decât în timpul obişnuit al activităţii de şcoală: au abundat vizitele la muzee şi s-a „nimerit la fix” că s-a câştigat ceva timp tocmai bun pentru aprovizionare şi pentru curăţenie în casă, ca de sărbători. Mersul la muzeu este la-ndemână, acoperitor educativ (nu „se cere”?!) şi favorabil pierderii pe drum cu aparenţă de îndeplinire formală a „punctului” din program („s-a plecat” de la şcoală). De fapt, mersul la muzeu nu ar trebui să fie ceva „altfel”, ci să reprezinte ceva făcut în mod curent, ţintit (o anume sală, o anumită colecţie, vreun eveniment, un ghidaj ieşit din schema turistică), în completarea (şi uneori în locul) diverselor lecţii predate în clasă, citite în manual, pe tabletă etc. O eventuală perioadă de concentrare a ceea ce se consideră acum că trebuie să ţină de şcoala altfel şi-ar găsi locul în ultima parte a anului şcolar, pe durata a două săptămâni, de la 1 la 15 iunie, ceea ce ar presupune încheierea perioadei clasice, „de lecţii”, la 31 mai. Aceasta s-ar putea realiza în condiţiile folosirii la maximum a timpului de şcoală. Fără a încălca dreptul la zile libere de sărbători legale, timp în folosul şcolii s-ar putea găsi prin revizuirea structurii anului şcolar, în sensul eliminării vacanţelor din noiembrie (actualmente, la doar o lună şi jumătate după întoarcerea din vacanţa mare cât toată vara) şi din februarie (pusă la numai trei săptămâni după vacanţa de Crăciun şi Anul Nou). Trei segmente (trimestre) de şcoală compactă, fix din 15 septembrie, cu două vacanţe (iarna şi primăvara), ar face loc profitabil unor activităţi ieşite din rutina cotidiană, poate chiar fără o limită obligatorie, adică realizabile şi în timpul vacanţei de vară. Aici şi-ar găsi rostul şi multele excursii presărate în prezent inclusiv în zile de şcoală, aşa cum ar fi normal să se regăsească şi evaluările de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, care acum se susţin de fapt înaintea finalului. În fond, vacanţa de vară ar putea să fie folosită ca un al patrulea trimestru al anului şcolar, în sensul de profit pentru întregirea învăţăturii de carte pe cale informală, poate şi nonformală.

În afara pretextelor generate de perioade „altfel decât” (săptămână anume sau vacanţă), în mod curent şi dezarmant de senin la noi se practică evitarea şcolii prin a nu face ore pur şi simplu. Nu avem cum să ştim dacă „din ce în ce mai mult” şi nu putem nici să indicăm situaţii precise (cum se cere mereu, astfel închizându-se orice tentativă de discuţie la subiect), însă ceea ce lumea şcolii are obiceiul să caracterizeze, în mod absolvitor, drept „cazuri izolate” reprezintă de fapt obişnuinţă. Cu deosebire de cum se încălzeşte timpul şi se apropie sfârşitul anului şcolar, înteţindu-se testările şi grijile privitoare la examenele verii, nu se mai fac diverse ore, pur şi simplu. O veritabilă complicitate între elevi, profesori şi părinţi mută preocupările în afara şcolii, adică la meditaţiile private, la excursiile cu banchete de absolvire (organizate inclusiv la sfârşitul ciclului primar!), la toaletele şi la cadourile aferente. Se ştie că şi piaţa s-a aglomerat, şi măsurile preventive ale autorităţilor Educaţiei faţă de colecte băneşti pentru astfel de împrejurări s-au înteţit, aşa că pregătirea „ca să se simtă bine copiii”, „să fie toată lumea mulţumită” şi „să iasă totul aşa cum trebuie” trebuie înteţită, or asta costă inclusiv timp. De unde să fie luat de altundeva decât de acolo de unde este cel mai la-ndemână şi se poate face fără să lase urme, adică din orarul zilnic?!

Florin ANTONESCU