Începutul primăverii a îngheţat, fie şi pentru o clipă, sufletele celor care au cunoscut-o pe clasica arheologiei antice a Banatului, profesor universitar emerit Doina Benea (1944-2019).

Am avut norocul s-o cunoaştem la începutul anilor ’80 ai secolului trecut. Camera-depozit în care lucra la Muzeul Banatului era plină cu artefacte aduse de pe şantierele arheologice, iar biroul de lucru abia dacă se zărea dintre miile de fişe, manuscrise şi lucrări de specialitate. Dar peste toate, acolo am descoperit un OM remarcabil. Cine a fost Doina Benea?

Istoric, arheolog, muzeograf, cadru didactic universitar, îndrumător al profesorilor din preuniversitar, creator de şcoală arheologică, de instituţii şi publicaţii, autor unic a 10 cărţi de mare valoare, colaborator la alte lucrări, autoare a peste 200 de studii şi articole apreciate de specialiştii în domeniu.

Născută în Clisura Dunării din sudul Banatului, a absolvit Istoria la Universitatea din Cluj şi tot acolo, sub îndrumarea savantului Nicolae Lascu, a obţinut doctoratul la vârsta de 34 de ani, o performanţă rară pentru acele timpuri, când titlul de doctor în ştiinţe se obţinea foarte greu şi la vârste mai mari. Specializată în istorie romană şi postromană, a lucrat şapte ani ca muzeograf-arheolog la Turnu-Severin, iar de la 1 septembrie 1975 s-a transferat la Muzeul Banatului din Timişoara. Colegii de serviciu din acei ani şi-o amintesc ca pe „o soră mai mare“, scrupuloasă, serioasă care i-a scos din rutină şi i-a „împins“ în lumea ştiinţifică îndemnându-i şi ajutându-i să participe la sesiuni ştiinţifice şi să publice în revistele de specialitate.

În 1978 a preluat conducerea ştiinţifică a Şantierului arheologic de la Tibiscum (Jupa, lângă Caransebeş), căruia i s-a dedicat trei decenii în care a săpat, cercetat şi scris zeci de studii şi mai multe cărţi, ultima monografie fiind apărută în noiembrie trecut. Criciova, Hodoni, Timişoara-Cioreni şi Timişoara-Freidorf au fost locurile în care a cercetat istoria antică a Banatului, la care în ultimul deceniu comunist se adaugă perieghezele întreprinse alături de colegii arheologi în judeţele Timiş şi Caraş-Severin.

Schimbarea de regim politic a fost benefică pentru Doina Benea, care şi-a pus în valoare calităţile didactice şi manageriale.

În 1990 a devenit cadru didactic universitar asociat şi s-a zbătut ca nimeni altul pentru apariţia învăţământului istoric la Universitatea din Timişoara. Am fost martori la neliniştile sale, la încercările, reuşite, de a înlătura „beţele-n roate“ puse de „binevoitori“ şi am apreciat capacităţile profesionale şi tenacitatea cu care era înzestrată.

Doina Benea a fost creatoare de şcoală arheologică, urmând exemplul profesorului său Constantin Daicoviciu, marele bănăţean al Clujului. În 1991 a devenit conferenţiar titular şi a înfiinţat Cercul ştiinţific studenţesc de arheologie la Facultatea de Litere, Istorie şi Filosofie a Universităţii de Vest Timişoara. În 1995 a devenit profesor universitar, între 1992-1996 a fost şeful Catedrei de Istorie, iar între 1996-2004 cancelarul facultăţii. A îngrijit apariţia numerelor XVI-XXV (1992-2001) din periodicul Catedrei de Istorie cu titlul „Studii de Istorie a Banatului“. În 2001 a înfiinţat Centrul de Istorie Antică şi Arheologie „Constantin Daicoviciu“, care dispunea şi de publicaţia „Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis“, cu două serii, Arheologie şi Istorie, la care era redactor-şef. Nume ca George Bounegru, Mariana Crânguş, Ana-Cristina Hamat, Maria Hadiji, Bogdan Muscalu, Radu Oţa, Simona Regep, Călin Timoc sau Oana Tutilă se impun astăzi în arheologia românească şi datorită competenţelor acumulate sub îndrumarea Doinei Benea.

Din 1996 a condus doctorate la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, iar în 2002 a contribuit în mod decisiv la apariţia Şcolii Doctorale de Istorie de la Universitatea de Vest, din Timişoara. A lucrat cu peste 30 de candidaţi care au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi a fost referent ştiinţific în alte peste 50 de comisii din centrele universitare româneşti.

În această perioadă era implicată şi în învăţământul preuniversitar, în comisiile de acordare a gradului didactic I. Am fost printre cei care ne-am bucurat de sprijinul său la întocmirea lucrărilor ştiinţifice. Atentă la detalii, adepta lucrului bine făcut şi la timp, de un profesionalism remarcabil, avea căldura umană şi empatia necesare depăşirii obstacolelor. A fost un model de îmbinare a exigenţei cu  afecţiunea şi un comunicator de excepţie.

Bună cunoscătoare a limbilor latină, germană, franceză, sârbă sau italiană, a participat la manifestări ştiinţifice internaţionale: proiecte, congrese, simpozioane, a fost solicitată să suţină conferinţe la Institutele Arheologice din Berlin şi Roma, la Universităţile din Belgrad şi Udine. În ţară, a organizat congrese şi simpozioane internaţionale cu participări prestigioase.

A fost aleasă membru al Societăţii Internaţionale Rei Cretariae Romanae Fautores şi al Institutului German de Arheologie din Berlin. A fost decorată de către Preşedinţia României cu „Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor“, iar Universitatea de Vest din Timişoara i-a acordat titlul de profesor universitar emerit.

Foştii săi studenţi, deveniţi arheologi, doctori în istorie, i-au dedicat cel de-al V-lea Simpozion internaţional ArheoVest, care a avut loc la Timişoara în 2017. Cu toţii au remarcat dăruirea cu care Doina Benea şi-a subordonat viaţa profesiei.

Doina Benea a generat pasiuni profesionale şi a schimbat destine. Marea doamnă a arheologiei bănăţene şi-a folosit puterea de muncă şi exemplul personal pentru a forma nu doar specialişti, ci şi oameni.

Deşi a plecat într-o altă lume, cât timp vor mai fi oameni care au cunoscut-o şi oameni care-i vor citi lucrările, Doina Benea va rămâne printre pământeni.

Petre BARANGĂ,
Şcoala nr. 25, Timişoara

Rodica BARANGĂ,
Şcoala nr. 27, Timişoara