La „Noaptea Cercetătorilor Europeni 2020”, știința s-a mutat în mediul virtual

Pandemia mută Noaptea Cercetătorilor Europeni” în spațiul online. Astfel, cele mai inovative idei, cele mai atractive experimente și cele mai interesante institute științifice din țară sunt accesibile în mediul online, vineri, 27 noiembrie 2020 (între orele 09:00 și 23:00). 

Într-un comunicat de presă, Universitatea din București anunță atracțiile ediției de anul acesta: „Evenimentul va include webinarii pentru școlile de gimnaziu și liceu, tururi virtuale ale institutelor științifice partenere, emisiuni live cu invitați în studio care vor aborda cele mai noi dezvoltări tehnologice și misterele științei moderne, concursuri, videoclipuri de tip portret care vor dezvălui oamenii din spatele instrumentelor științifice, precum și multe alte surprize.”

Noaptea Cercetătorilor Europeni, ediția 2020, este organizată în cadrul consorțiului București, cel mai mare partener din cadrul acestuia fiind Universitatea din București, care este reprezentată la eveniment de cercetători de la Facultatea de Fizică și Facultatea de Geologie și Geofizică, dar și de o echipă de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării.

Pe parcursul celor aproape 16 ore de transmisiune, se mai spune în comunicatul UB, participanții se vor putea conecta la  experimente interactive și demonstrații oferite de institutele de cercetare și de către invitați, vor afla lucruri inedite despre misterele naturii și vor înțelege mai multe despre modul de funcționare a lucrurilor ce ne înconjoară, fie ele din domeniul tehnologiei sau nu. Experiența este dedicată atât elevilor, cât și profesorilor, dar vizează și publicul larg care dorește să afle mai multe despre secretele științei.

Un accent deosebit este pus anul acesta pe IT&C, cu aplicații dedicate programării pentru copii, dar și pe ecologie (una dintre cele mai importante și mai grave subiecte discutate anul acesta, alături de pandemia de coronavirus, la nivel global), prin concursuri și discuții dedicate protecției mediului și încercării de a restabili echilibrul om-natură din ecosistemul urban.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie și este un eveniment organizat în fiecare an, începând din 2005, care a atras, până acum, se spune în comunicat, peste 1.5 milioane de vizitatori.

Evenimentul face parte dintr-o serie mai largă de activități dedicate Anului Internațional al Sunetului, o inițiativă globală gândită în scopul stimulării înțelegerii rolului important pe care îl joacă sunetul în toate aspectele societății, de la știința sunetului și tehnologiile conexe, până la vorbire, muzică și sunete creative. În România, Noaptea Cercetătorilor se desfășoară simultan în peste 30 de orașe – Baia Mare, Brașov, București, Călărași, Cluj, Constanța, Craiova, Eforie Sud, Miercurea Ciuc, Iași, Oradea, Pitești, Piatra Neamț, Ploiești, Roșiorii de Vede, Timișoara, Sibiu și Suceava.

La București, „Noaptea Cercetătorilor Europeni” este organizată de un consorțiu alcătuit din opt institute științifice și academice de prestigiu, precum: Universitatea din București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Fizică Atomică, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul de Științe Spațiale, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.

Evenimentul face parte dintr-o amplă serie de evenimente organizate în cadrul Consorțiului București și dedicate popularizării științei, cum ar fi „Școala Altfel la Măgurele, și „Cu mic, cu mare … prin Univers”.

Distribuie acest articol!