Liniștea sfântă și căldura Crăciunului este urmată de explozia de bucurie cu care este întâmpinată trecerea dintre ani de fiecare dintre noi. La oraș, această noapte poartă denumirea importată din Occident, mai precis din Franța, de revelion, și se rezumă la o masă festivă. În România profundă însă, Anul nou este precedat de o pleiadă de obiceiuri de o frumusețe excepțională. Sunt ritualuri agrare – majoritatea precreștine – însoțite de strigături pentru sănătate și belșug . Astfel,  între sărbătoarea Nașterii Domnului și  Anul Nou se obișnuia, și în nu puține zone rurale ale țării se mai obișnuiște încă, să se meargă cu Ursul, cu Capra și cu Plugușorul.
Umblatul cu Capra
Este un obicei precreștin și numele dat acestui dans tradițional, ritualic, românesc, care are drept protagonist un tânăr mascat în chip de capră, cu un cojoc pe dos. Capra şi însoţitorii ei merg din casă în casă, dansând la uşa fiecăruia, în prag de An Nou. Măştile de animale nu sunt însă identice, ele variind de la o regiune la alta. De pildă, cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, bou în Transilvania de Sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită, foarte pitoresc „brezaia“. Originea precreștină a dansului nu mai este contestată de nimeni. Capra fiind alături de alte jocuri, precum Ursul, Bungherii sau Căiuții, dansuri de sorginte romană sau geto-dacică.
Umblatul cu Ursul sau Jocul Urşilor

Un salt obicei arhaic, practicat în ajunul Anului Nou, în special în Moldova, este Jocul Urșilor. Un tânăr poartă pe cap şi pe umeri capul, respectiv blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii, înconjurat de mai mulți juni colindători. Tânărul costumat astfel și ceata sa sunt conduși de un „Ursar“, însoțiți de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul „puiului de urs“). Se bat tobe, se cântă din fluier, în vreme ce tânărul costumat momormăie și imită pașii ursului.
Jocul Urșilor este un joc ritualic de origini geto-dacice, care semnifică înnoirea anului, schimbarea. Să nu uităm că, în credința geto-dacilor, ursul era un animal sfânt, în cadrul jocului acesta murind pentru a învia apoi. „Ursul“ evocă renașterea, reînnoirea timpului, anul nou, care tocmai vine, luându-i locul anului vechi.
„Iarna-i grea, omătu-i mare, semen bune anul are!“
Practicat și astăzi în foarte multe zone din țară, Plugușorul este, putem spune, „regele“ tuturor datinilor de anul nou. În ajun, o ceată de urători formată din mai mulți flăcăi sau bărbați însurați de curând trec din casă în casă cu Plugușorul. Ritualul nu s-a schimbat cu mult în zilele noastre, doar componența cetei este mai flexibilă, din aceasta făcând astăzi parte și copiii. Plugușorul este o sumă de urări pentru recolte bogate în anul care abia începe: „Iarna-i grea, omătu-i mare, Semne bune anul are, Semne bune de belșug, Pentru brazda de sub plug!“
„Sorcova vesela, să trăiți, să înfloriți ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir!“
Pentru copii, Sorcova este cel mai îndrăgit obicei popular românesc, care se practică pe 1 ianuarie, de Praznicul Sfântului Vasile. Copiii poartă o crenguță înmugurită  sau un băț  împodobit cu flori de hârtie colorată.
Numele provine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged), care face trimitere la ramura înmugurită care era ruptă în vechime dintr-un copac și care semnifică înnoirea anului, frăgezimea și viața. Copiii o înclină în direcția celor pe care îi sorcovesc, din acest punct de vedere, Sorcova primind  rolul unei baghete magice, înzestrate cu puterea de a transimte viață lungă, sănătate, vigoare și belșug.
Pe vremea în care Sorcova era confecționată din rămurele înmugurite  de pomi fructiferi, aceasta era  pusă în apă la Sfântul Andrei sau Sfântul Nicolae. Sorcova respectivă se păstra pe peretele dinspre Răsărit al casei.Cu urarea Sorcovei am trecut, așadar, în noul an. Pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile, oamenii merg la biserică, unde se sfințește cununa Anului, pentru ca acesta să fie îmbelșugat, iar oamenii să fie feriți de nenorociri și boli. De aceea, în această zi se aruncă în casă spice de grâu – pemtru viață, sănătate și belșug. Seara, acestea se strâng pentru a fi aruncate din nou, de Sfântul Ion, sărbătoare cu care se încheie ciclul sacru al sărbătorilor de iarnă. Pe 6 ianuarie însă, toți creștinii sărbătoresc Botezul Domnului, Boboteaza sau Epifania – Arătarea Domnului. În această zi se sfințește Aghiasma Mare, și toate apele din țară, iar în Dunăre și în mare se aruncă Crucea, pentru ca tineri curajoși să sară după ea și să o scoată la mal.
Să întâmpinăm cu bucurie sfintele sărbători. Să încercăm să ne rupem de cotidianul gălăgios din timpul anului și să trăim cât mai autentic fiecare sărbătoare care va veni, apoi să ne îndreptăm privirile cu încredere spre următoarele 12 luni ale noului an. La mulți ani, tuturor!
Pagini realizate de Marcela GHEORGHIU