La început de an școlar, sprijin pentru copii din zone defavorizate, prin concursul Descoperă Dunărea

La început de an școlar, un sprijin pentru copii din zone defavorizate se regăsește în premiile concursului educativ de creație Descoperă Dunărea, organizat deTop of Form

La început de an școlar, sprijin pentru copii din zone defavorizate, prin concursul Descoperă Dunărea

Administrația Națională Apele Române (ANAR), împreună cu cele 11 administrații bazinale de apă. Jumătate din cele 75 de premii acordate (rechizite, ghiozdane), revin unor copii din zone defavorizate. ANAR subliniază că „foarte mulți dintre participanții la concurs provin din zone defavoriate” și apreciază „în mod deosebit implicarea lor pe toată durata vacanței de vară, la nivelul atelierelor de vară, dar și a creațiilor deosebite cu care au venit în concurs. În mod deosebit, juriul alcătuit din echipa de proiect a premiat folosirea elementelor din natură, realizarea unor creații deosebite în mediul natural sau aplicarea unor elemente naturale în creație, precum și gradul de inedit și spectaculos al abordării. La toate secțiunile, juriul a apreciat implicarea concurenților și numărul mare de activități și creații pe care le-au produs, dar și imaginația, mesajul pe care l-au transmis prin lucrările lor. Toți copiii participanți ai primei ediții vor primi prin email o diplomă în format electronic pe care părintele să o poată imprima acasă și să scrie pe ea numele copilului”.

Marele Premiu a fost obținut de concurenta Maia, 8 ani, din Oradea, „care a lucrat timp de 3 săptămâni la creația sa numită Amenajare de râu, o creație de o complexitate și ingeniozitate aparte”.

Inițiatorii precizează că „proiectul Descoperă Dunărea este un demers public susținut la nivel instituțional și derulat de către echipa de comunicatori ai ANAR de la nivel național începând cu data de 29 iunie, adică de Ziua Internațională a Dunării. Premierea s-a realizat pe baza numărului de voturi obținute la nivelul like-urilor de pe facebook, corelat cu un punctaj acordat de către juriu constituit din echipa de proiect. Din bugetul propriu al ANAR, sunt acordate 50 de premii pentru patru secțiuni din concurs (Ateliere, Artă în natură, Clip video și Fotografie/Desen) și alte 25 de premii speciale”. Câștigătorii pot fi vizualizați pe pagina de facebook a ANAR https://www.facebook.com/rowater.ro sau pe cea a concursului Descoperă Dunărea

https://www.facebook.com/Descoper%C4%83-Dun%C4%83rea-100318565083845

A doua ediție începe odată cu prima zi de școală și se încheie în a treia săptămână a lunii octombrie. ANAR suplimentează numărul de premii, cu sublinierea că îi va premia pe toți copiii din zone defavorizate. Proiectul este replica națională a concursului internațional Danube Art Master (1 septembrie-30 octombrie), organizat de Global Water Partenership Central and Eastren Europe din Slovacia, cu sediul la Brastislava, împreună cu Comisia pentru Protecția Fluviului Dunărea.

Foto: Marele Premiu, foto ANAR