La București, cea mai mare conferință de marketing academic din Europa

Eveniment de nivel global în mediul universitar românesc: ediția 53, cea din 2024, a Conferinței Anuale a Academiei Europene de Marketing, cea mai mare conferință de marketing academic din Europa, se va desfășura în România, organizată de Academia de Studii Economice din București, în parteneriat cu compania românească de marketing și tehnologie Ideologiq.
Academia Europeană de Marketing a fost înființată în 1975. În prezent, reunește peste 1000 de membri din peste 50 de țări de pe toate continentele.
Tema principală a evenimentului de la București este „A marketing soul in the machine”. Conferința este planificată pentru luna mai 2024, pe parcursul a 5 zile, organizatorii anunțând că „participanții vor învăța de la cei mai buni experți ai momentului, vor stabili noi conexiuni în comunitatea globală de marketing și vor afla cum pot îmbina strategia de afaceri, leadership-ul, marketingul și creativitatea, pentru a obține cele mai bune rezultate în activitatea lor”.
Conf. univ. dr. Mihaela Constantinescu și prof. univ. dr. Ștefan Căescu, Facultatea de Marketing a ASE București: „Rolul de organizator al unei Conferințe Anuale EMAC ne onorează, ținând cont de faptul că acest eveniment reprezintă un reper pentru lumea academică a marketingului. Ce ne bucură în primul rând este faptul că, fiind organizată în România, va da posibilitatea multor specialiști din țara noastră să ia contact cu mediul internațional și chiar să se facă remarcați prin rezultatele muncii lor academince sau de business. Suntem convinși că în 2024 vă vom oferi, alături de partenerii noștri de la Ideologiq, unul dintre cele mai bune evenimente de marketing la care ați participat până acum”.
Adrian Apostol, fondator al companiei Ideologiq: „EMAC reprezintă pentru profesioniștii care activează în domeniul marketingului o ocazie excepțională prin care au prilejul să afle toate noutățile în materie de marketing și comunicare. Mai mult decât atât, este locul ideal în care poți intra în contact cu cei mai renumiți experți din acest segment profesional. Alături de Academia de Studii Economice din București, reușim să aducem conferința anuală EMAC pentru prima dată în România, iar acest lucru reprezintă o mândrie pentru noi”.
Adrian Ichim, fondator al companiei Ideologiq: „Știm, mai este mult timp până în 2024 când vom deschide oficial porțile conferinței, însă vom avea timp suficient să ne punem ideile în aplicare pentru a organiza un eveniment ireproșabil”.
Tribuna Învățământului