Klaus Iohannis: Educație pentru mediu prin mersul cu bicicleta

Foto: Administrația Prezidențială

De Ziua Mondială a Bicicletei, 3 iunie și în preajma Zilei Mondiale a Mediului, 5 iunie, președintele României, Klaus Iohannis, a oferit propriul exemplu, mergând cu bicicleta și pledând pentru educație în acest sens, cu prilejul acțiunii și dezbaterii realizate de organizația Green Revolution.

Referindu-se la siguranța biciclistului și la siguranța pietonului în trafic, președintele Klaus Iohannis a semnalat că pe lângă „reglementări făcute foarte bine, cu cap”, este nevoie și de foarte multă educație: „Este nevoie de educație, fiindcă, până la urmă, trebuie să înțelegem că drumurile le împărțim între automobiliști, bicicliști, pietoni, cei cu trotinete și cu alte mijloace de transport. Este extrem de important să înțelegem că cel care este mai vulnerabil trebuie mai bine protejat, or cei mai vulnerabili în traficul din oraș sunt pietonii și bicicliștii. Nu au tablă de jur împrejurul lor care îi protejează”.

Despre cum anume ar fi de făcut educața adecvată în conext, președintele Klaus Iohannis a spus că noțiunea de educație trebuie acceptată „în sensul mai larg, nu doar de educație în școală, ci și educația în familie, care este de bază, și educația în mediul în care trăim, deci în societate, și exemplul”. În opinia sa, „atitudinea în societate este în schimbare. Este clar că tot mai mulți, mai ales tineri, își doresc un mediu mai curat, un oraș mai curat, un trafic mai puțin poluant. Trebuie să venim pur și simplu în întâmpinarea lor prin investiții, prin infrastructură, prin felul în care până la urmă arătăm că se poate circula în oraș, să îmbunătățim nivelul de politețe în trafic și cred că dacă reușim să combinăm toate acestea – și aici ONG-urile  au un rol extrem de important – dacă putem să mișcăm lucrurile peste tot cu un pic, atunci suma va fi semnificativă și vom reuși pas cu pas să facem orașele noastre mai prietenoase, mai plăcute și până la urmă, de ce nu, mai eficiente. Decât să pierzi două ore în mașină mergând până la serviciu, poți să faci același lucru mergând poate 20 sau 30 de minute pe bicicletă. Ajungi mai repede, economisești timp, economisești bani, ești mai sănătos și faci ceva pentru mediu”.

Distribuie acest articol!