Joc, învățare, timp liber și educație

Pornind de la acest citat, putem spune că jocul oglindește ceea ce se întâmplă în mintea și în sufletul unui copil, prin joc el se exprimă liber, reușind să înlăture toate barierele.
Se mai spune despre joc că reprezintă munca depusă de copil, deoarece cea mai mare parte a activităților desfășurate de un copil presupune activitate de joc. Astfel, prin intermediul jocului, copiii își îmbunătățesc experiența cognitivă, învață să manifeste o anumită atitudine – pozitivă sau negativă – față de ceea ce întâlnesc, își educă voința și, pe această bază formativă, își conturează profilul personalității.
În instituțiile de învățământ, jocul este folosit ca mijloc de instruire și educare, de unde și denumirea de joc didactic pe care acesta o primește în literatura pedagogică de specialitate. Sub această denumire și înțeles ca atare, jocul este folosit în activitatea instructiv-educativă pentru a forma sau consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi. Ponderea activității de joc în grădiniță este cu atât mai mare cu cât grupa este mai mică, această dimensiune progresivă fiind explicată prin faptul că, odată cu creșterea, copilul poate participa la activități de învățare și fără ajutorul jocului.
Prin intermediul jocurilor desfășurate în grădiniță, preșcolarul își formează deprinderea de ordine, curățenie, igienă personală, într-un cuvânt de autoservire și independență.
Jocul copilului răspunde în primul rând unei necesități biologice, dar și nevoii de socializare și relaționare cu ceilalți. Prin joc, el descoperă sensuri și utilități ale obiectelor, ale jucăriilor care îl înconjoară. Jocul este, de asemenea, un act de creație, de dezvoltare a imaginației și creativității.
După cum spunea Émile Planchard în lucrarea Introducere în pedagogie, „jocul copilului nu este numai  o oglindă fidelă a personalității sale în formare…, ci poate fi utilizat și ca auxiliar educativ și chiar să servească drept bază a metodelor de predare în școlile preelementare și elementare”. De aceea jocul trebuie să fie bine înțeles de educatoare, să poată evita în practica educațională formele neplăcute direct contradictorii spiritului jocului, ca tonul didacticist pe care îl ia uneori îndrumarea jocului sau folosirea întâmplătoare a elementului de joc în alte forme de activitate, în special în cele de învățare sistematică.
Trăind permanent satisfacția deplinei libertăți, copilul poate să-și aleagă tema de joc sau ocupația dorită, să se asocieze cu partenerii pe care îi preferă, să recurgă la soluții pe care le apreciază ca necesare spre a duce la îndeplinire activitatea cerută.
Copilul este liber să dea activității orice conținut, fie să privească, să examineze, să mânuiască diferitele obiecte care se găsesc în preajma sa; fie să rezolve ceva cu semnificație socială mai deosebită, cum ar fi aceea de a surprinde în joc diferite aspecte ale vieții cotidiene care i-au reținut cândva atenția în mod deosebit. De asemenea, poate să-și încerce competențele într-o direcție sau alta ori să-și exerseze cu bună știință anumite deprinderi, care pot influența performanțele viitoare, unele având chiar valoare competitivă.
O altă particularitate a jocului ca formă de activitate instructiv-educativă este faptul că permite cultivarea spiritului de independență în efectuarea diferitelor acțiuni cu grad sporit de dificultate. Această particularitate derivă din faptul că în joc exprimarea simbolică nu este limitată sau îngrădită. Prin ambianța pe care și-o creează, jocul înlătură orice acțiune neplăcută a factorilor formativi și evită instalarea sub orice formă a blocajului psihic.
Atunci când greșește, copilul își dă seama de consecințele greșelii și, dacă situația cere, el remediază totul spontan și ingenios. Atunci când copilul în joc nu greșește sau greșeala este una mică, neimportantă în raport cu ceea ce face, el își continuă drumul firesc și nestingherit sau imprimă acțiunilor sale alte dimensiuni, cu noi sensuri și semnificații.
Jocul, ca formă de activitate instructiv-educativă, dă posibilitatea copiilor de a avea preocupări variate sub aspectul conținutului. În toată etapa destinată jocului, copilul știe că are voie să manifeste inițiativă, să rezolve singur sau împreună cu partenerii problemele întâlnite; să facă ceea ce îi place sau îi produce satisfacție; să participe la activități care sunt pe măsura sa și spre binele său.
Caracterul acesta larg este reglat de natura jocului, de regulile acestuia, în sensul că se simte nevoia să se pună în acord deplin actul simbolic cu cel real, jocul cu realitatea cotidiană. Este reglat și de modul în care se realizează îndrumarea jocului în sine, de poziția aparent absentă de la joc a educatoarei, care are datoria să îmbine armonios acțiunea spontană și liberă a copilului cu normele și direcțiile prioritare ale educației.
Numai prin joc copilul este foarte activ și interesat de tot ceea ce face. El are libertatea să se miște în voie și să gândească nestingherit așa cum îi dictează împrejurările, el este tot timpul fericit și bine-dispus.
Jocul trebuie apreciat în grădiniță ca bază a conceperii întregii activități instructiv-educative, căci fără joc eforturile sunt zadarnice, formale și lipsite de o finalitate reală.
Datorită acestui fapt, în procesul de învățământ jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a preșcolarilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și, nu în ultimul rând, ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacităților psiho-fizice.
Grădinița trebuie să asigure copilului cel mai bun start în viață și de aceea noul curriculum propune atingerea cunoașterii prin intermediul învățării experiențiale, practicată prin joc, ca generator al motivației interne. Structura flexibilă a conținuturilor acordă educatoarei libertatea de decizie cu privire la tipurile de conținuturi pe care le abordează în privința metodologiei de propunere a acestora.
Prin joc copilul este stimulat din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale. De aceea, jocul este cea mai eficientă formă de învățare integrală, datorită naturaleței cu care copilul învață.
Joaca și jocul reprezintă pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulți. În procesul de creștere/maturizare, multe dintre problemele copiilor sunt determinate de neputința adulților de a înțelege sau de a răspunde efectiv la ceea ce simte sau încearcă să comunice copilul. Acest „gol de comunicare” este lărgit ca urmare a asistenței cu care adulții încearcă să îi determine pe copii să adopte modalitățile de exprimare specifice adulților. Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel exclusiv verbal presupun prezența unei facilități destul de dezvoltate de exprimare prin vorbire, limitând astfel copiii la un mediu care este deseori incomod și restrictiv.
J. Piaget spunea: „Când un copil se joacă, el pune în mișcare toată capacitatea sa de a stăpâni și influența realitatea”. Astfel, supraveghind atent jocul copilului, vom reuși să înțelegem mai bine ceea ce este în sufletul său, ceea ce își dorește să primească și să i se ofere.
Terapia prin joc reprezintă pentru copil ceea ce consilierea sau psihoterapia este pentru adulți. În cadrul terapiei prin joc, funcția simbolică a jocului este cel mai important aspect, asigurând copiilor posibilitatea de a-și evalua exprimarea trăirilor interioare. Experiențele semnificative din punct de vedere emoțional pot fi exprimate, într-un mod mai confortabil și mai sigur, prin reprezentarea simbolică pe care o asigură jucăriile. Folosirea jucăriilor permite copiilor să își transfere anxietățile, fricile, fanteziile și vinile asupra obiectelor mai repede decât asupra altor persoane.
În acest proces, copiii sunt în siguranță față de propriile lor sentimente și reacții, deoarece jocul permite copiilor să se distanțeze de evenimentele și experiențele traumatizante pe care le-au trăit. Astfel, copiii nu sunt copleșiți de propriile lor acțiuni, deoarece acestea au loc în imaginația lor. Manifestând simbolic prin joacă o experiență sau situație înspăimântătoare sau traumatizantă și, probabil, schimbând sau alternând în joacă rezultatul, copiii transformă evenimentele exterioare în decizii interioare, astfel fiind mult mai apți în rezolvarea sau adaptarea la probleme.
Terapia prin joc asigură copilului oportunitatea de a exterioriza, în timpul jocului, experiențe și sentimente asociate. Deoarece lumea copilului este o lume a acțiunii și activității, terapia prin joc asigură terapeutului posibilitatea de a pătrunde în lumea copilului. Copilul nu este împiedicat să discute despre ceea ce s-a întâmplat; mai degrabă, copilul, în timpul jocului, lasă să iasă la suprafață experiențele trecute și sentimentele asociate.
Terapia prin joc nu este un concept bazat pe presupunere, pe încercare și greșeală sau pe capriciile de moment ale terapeutului. Terapia prin joc este o modalitate bine planificată, concepută filozofic, bazată pe stadiile de dezvoltare ale copilului și sprijinită de ultimele cercetări în domeniu, de a ajuta copiii să se confrunte cu și să rezolve problemele pe care le experimentează de-a lungul existenței lor. S-a demonstrat că terapia prin joc este un mod de abordare terapeutic efectiv pentru o varietate de probleme ale copiilor.
Joaca este un antidot atât pentru plictiseală, cât și pentru durere. Are o reală contribuție terapeutică asupra copilului: aduce bucurie, distracție, fascinație, eliberarea de stări tensionale, elimină agresiunea, oferind activități normale pe durata spitalizării. Spre exemplu, un joc creativ-imaginativ pe roluri oferă posibilitatea copiilor de a se pregăti pe ei înșiși, psihic, pentru tratamente și proceduri, „exersând” prin joacă.
Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul, stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relațiilor și de mărturisire a dorințelor. Astfel, terapia prin joc este inclusă în practicile lor de tot mai mulți consilieri din școli și terapeuți.
Terapia prin joc, cunoscută și sub numele de ludoterapie, s-a dovedit eficientă în ameliorarea problemelor pe care le au cei mici, dar ajută și la îmbunătățirea relației părinte-copil. Limbajul copiilor rămâne în urma dezvoltării lor cognitive, iar ei comunică prin joacă ceea ce înțeleg din lumea care îi înconjoară. Astfel, jucăriile sunt percepute drept cuvinte, iar jocul ca limbaj.
 
Matrona Eleonora MIREA LAZAR,
Grădinița Nr. 268, București