Către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice 
Memoriu privind predarea Istoriei în învăţământul preuniversitar din România
Dezbaterea asupra Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial din România se dovedeşte una esenţială pentru şcoala românească, dar şi pentru societate în ansamblu. În aceste condiţii, mediul universitar nu poate rămâne indiferent la discuţia cu privire la educaţia tinerei generaţii. Ca istoric îmi permit să ridic anumite probleme cu privire la statutul Istoriei în general şi al disciplinei Istorie, în spaţiul public. De asemenea, această intervenţie este şi rezultatul nume­roaselor mesaje primite din ţară, de la oameni simpli şi de la profesori de istorie deopotrivă, care, în contextul zilei de 24 ianuarie, mi-au relevat importanţa cunoaşterii trecutului în stabilirea identităţii noastre. Observaţiile de mai jos asupra numărului de ore alocate disciplinei Istorie sunt o proiecţie personală, rezultată însă dintr-un proces mai lung de acumulare, de receptare a opiniilor colegilor din mediul universitar, dar şi preuniversitar. Predarea istoriei în şcoală nu trebuie marginalizată, pentru că ea nu-şi va mai atinge scopurile fireşti.
Cu prilejul aniversării Unirii Moldovei cu Ţara Românească, politicieni şi profesionişti am făcut apel cu toţii la istorie, invocându-i pe marii înaintaşi, care şi-au înţeles misia în fondarea naţiunii române şi în construirea societăţii moderne. Adevăraţii oameni de stat din secolul al XIX-lea au înfiinţat acum 150 de ani Academia Română şi cele două universităţi moderne pentru a promova limba şi istoria neamului. În contextul societăţii globale de astăzi, decidenţii politici relativizează aceste repere fundamentale pentru identitatea noastră.
Studierea trecutului în şcoală nu are doar rolul de a reda o societate dispărută. Învăţarea istoriei presupune formarea intelectuală şi civică, oferă modele de dezvoltare şi conturează propria identitate în raport cu sine, cu comunitatea apropiată, dar şi cu alteritatea din regiunea, ţara sau continentul în care trăieşti. Ea oferă o reprezentare asupra trecutului, dar şi posibilităţi de acceptare a pluralităţii, a diferenţei, valori din ce în ce mai necesare astăzi, într-un context globalizat. Ea promovează valorile responsabilităţii civice şi sociale, şlefuieşte toleranţa etnică, culturală şi confesională, combate xenofobia şi ultranaţionalismul. Studierea Istoriei permite înţelegerea bazelor pe care s-a construit civilizaţia europeană, este fundamental necesară introducerii în orice altă disciplină din programa şcolară (istoria ştiinţelor este esenţială în înţelegerea dezvoltării umane de-a lungul veacurilor) şi formează capacităţi, precum analiza critică, utile unui individ atent şi implicat social. În plus, Istoria este vectorul cel mai important de transmitere şi păstrare a identităţii naţionale, de racordare a tinerilor la strămoşi, la modele, la valori în sens larg, atât de cultivate şi preţuite în state cu veche tradiţie democrată şi pluralistă din Europa. Orice cercetare empirică a programelor şcolare din Franţa sau din Germania va demonstra importanţa studierii trecutului şi a deprinderii setului de valori şi competenţe deja enunţate măcar prin numărul de ore alocate.
În mod formal, învăţământul public este orientat nu doar spre dobândirea unor cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă în profesie, ci şi pentru dezvoltarea creativităţii, capacităţii cognitive, volitive şi a capacităţii acţionale. Raportându-ne la această definire a învăţământului, istoria este una dintre disciplinele esenţiale în educarea tinerilor în spiritul cunoaşterii trecutului şi a formării unei conştiinţe civice. Integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate, formarea unei concepţii de viaţă, bazată pe valorile umaniste, moral-civice şi ştiinţifice, pe stimularea dialogului intercultural, educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, nu pot fi îndeplinite ca scopuri ale educaţiei fără aportul istoriei. Din perspectiva structurii propuse în Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial din România, disciplina Istorie este împiedicată să-şi atingă misiunea.
În aceste condiţii, considerăm că alocarea a două ore de Istorie în structura Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial este o necesitate. Istoria nu iartă şi nu reţine disputele politice minore, aşa cum o naţie fără conştiinţă istorică nu rezistă în veac. În acest caz, al numărului orelor de Istorie, este nevoie de o decizie politică, iar decizia vă aparţine. Oferiţi o şansă tinerilor de a cunoaşte şi de a se cunoaşte.
Prof. Univ. Dr. Gheorghe IACOB, Prorector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, Membru CNATDCU – Comisia de Istorie şi Studii Culturale, Membru al Comisiei de Istorie pentru Învăţământ Preuniversitar din cadrul MENCS