Când cronicarul a scris de la Râm ne tragem și cu alor cuvinte ne e amestecat graiul, el a formulat lapidar legătura organică între identitatea noastră și dezvoltarea istorică. De atunci, istoria a fost socotită ca învățătură de căpătâi pentru formarea tinerilor generații și spre știința tututor, pentru păstrarea neamului și a țării.
Acest rol disciplina istorie la păstrat sute de ani pentru ca după decembrie ’89 să fie edictate cu perseverență și cinism o serie de măsuri care au transformat studiul istorie într-o materie de umplutură, scoțând-o practic din circuitul educațional.
În felul acesta ne îndreptăm cu pași repezi spre ștergerea identității noastre cu atât mai mult cu cât nici studiul limbii române și a culturii și civilizației noastre nu se bucură de atenția cuvenită.
Din acest punct de vedere, viitorul este destul de sumbru: vom ajunge ca în 10-20 ani cei care vin din urmă să nu mai cunoască defel de unde vin și care le sunt rădăcinile. Asta vrem? Asta vom avea!
Europa adevărată înseamnă păstrarea și afirmarea elementelor ei constitutive, adică națiunile, și nu mocirla tendințelor actuale.
Așa să ne ajute Dumnezeu!.
Acad. Dinu C. Giurescu
* Alocuțiune prezentată în cadrul dezbaterii „Identitate și afirmare națională în lumea globalizării“, organizată de Academia Oamenilor de Știință din România, 22 martie 2017