Ipoteze și provocări pentru educație

152

Ipoteze și provocări pentru educație

O vară de neuitat – mi-am adus aminte, zilele acestea, de filmul lui Pintilie din 1994, după povestirea Salata (Cronică de familie), a lui Petru Dumitriu, el însuși o ecranizare memorabilă. Și vara de față este una nemaiîntâlnită și greu de uitat: un anotimp al anxietății și al măștii, al distanței sociale și al veștilor alarmante, fără vacanțe, fără călătorii, fără spiritul libertății și al evadării. O vară a pandemiei ca un circ al absurdului în care se confruntă contrariile: realitatea cu negarea ei, știrile adevărate cu știrile false, rațiunea cu panica diseminată mediatic, luciditatea cu delirul, viața cu interesele politice, respectarea regulilor cu sfidarea lor, atenția cu nepăsarea și spiritul de turmă, conduita responsabilă cu iresponsabilitatea și mentalitatea rudimentară. Parcurgem un timp al nesiguranței și al întrebărilor, agravate de faptul că, mai mult decât oricând, nu știm ce ne așteaptă. Să sperăm că nu vom avea și o toamnă de neuitat.

De neuitat este vara aceasta și pentru educație. Debutul ei a marcat încheierea unei experiențe-limită, în premieră absolută: un semestru desfășurat online. La capitolul noutăți se înscriu și: eliminarea materiei semestrului doi din tematica examenelor naționale; notele foarte mari la Evaluare și Bacalaureat, cu o inflație de zece; plasarea foarte sus a limitei de jos la admiterea în colegiile de top: 9,98 la Sf. Sava etc. Pe aceeași linie a neobișnuitului: pierderea unui timp prețios al educației pentru preșcolari și școlari; blocarea accesului la alte forme de educație: after-school, cursuri, cluburi, cercuri, experiențe sportive etc.; suspendarea interacțiunii fizice între copii, pentru care jocul și relaționarea sunt fundamentale. În desfășurare: o vacanță ratată prin limitarea libertății de mișcare și de opțiune. Premiere s-au înregistrat și la nivel universitar: izolare în virtual cu abordări doar teoretice, suspendarea laboratoarelor și lucrărilor practice acolo unde acestea sunt esențiale (științele medicale și alte domenii), examene, licențe și dizertații online (pe lângă cele în format clasic), admitere pe platformă etc. Privitor la noul an școlar, sunt vehiculate trei scenarii, proiectate în raport cu evoluțiile care ne remodelează existența: școală cu frecvență, dar anumite limitări; școală fizică și online, într-o formulă mixtă; școală online.

Desigur că prima variantă, a întoarcerii în clase, exprimă, teoretic, soluția optimă, însă aplicarea ei depinde de îmblânzirea pandemiei și intrarea acesteia într-o fază de recesiune. Nu știm, de acum, în ce măsură reluarea normală a școlii va fi posibilă, date fiind riscurile care rămân și interesul suprem al siguranței copiilor. Urmărind graficul ascendent al pandemiei în spațiul autohton, cu cât ne apropiem de toamnă, cu atât scenariul pare mai îndepărtat. Numărul infectărilor, în loc să scadă, crește într-o progresie exponențială, iar previziunile experților nu sunt prea optimiste. Ignorarea măsurilor de precauție, disprețul agresiv față de reguli și de norme, spiritul anomic al indivizilor și al gloatei, lipsa acută a bunului-simț în raport cu ceilalți, toate acestea explică situația de acum. Dacă lucrurile continuă astfel, este posibil ca școlile să rămână închise, ceea ce ar reprezenta o lovitură gravă dată educației.

La antipod se află cea de-a treia ipoteză, școala online, cu închiderea accesului în școli și practicarea educației la distanță. După cum s-a văzut în dramatica experiență a lunilor de suspendare, învățământul virtual are limitele lui didactice și pedagogice. Natura comunicării pe platforma digitală impune simplificarea și restructurarea conținuturilor, schematizarea actului didactic, pierderea în substanță și complexitate pe fondul absenței interacțiunii directe dintre profesor și elevi. În formatul tradițional, întâlnirea dintre actorii educației în spațiul clasei formează un cadru fertil al dialogului euristic, al întrebărilor, răspunsurilor și explicațiilor, al empatiei, emulației și competiției. Toate acestea se pierd sau, în cel mai bun caz, sunt masiv diminuate în modul online. Nu numai psihologic – prin asociere directă cu persistența la cote înalte a pandemiei –, ci și educațional, școala exclusiv virtuală este soluția de avarie.

Formula de mijloc, școala hibridă, în format fizic și online, reprezintă, cel puțin din orizontul prezentului, ipoteza cea mai echilibrată pentru toamna care se apropie. Chiar dacă nu elimină riscurile, cel puțin le diminuează, prin reducerea colectivelor de elevi, limitarea temporală a prezenței fizice în clase, prin aplicarea măsurilor obligatorii de protecție, igienă și distanțare socială. Dincolo de caracterul excepțional al situației, abordarea mixtă aduce și avantaje incontestabile. Primul ar fi că, limitând riscurile generate de scenariul numărul unu, nu blochează accesul elevilor absenți fizic la orele desfășurate în clase, cei de acasă având posibilitatea să participe online împreună cu cei prezenți la școală. Al doilea privește faptul că alternanța școală fizică/școală online creează un cadru de implicare tot mai accentuată în educație a instrumentelor tehnologiei digitale. Este un mod de evoluție a școlii, un fel de progres forțat sub presiunea realității către formula blended education, care identifică, de mai multă vreme, o nouă paradigmă a predării și învățării, adecvată epocii tehnologice și exigențelor actuale ale cunoașterii. Deschiderea mai lentă a învățământului românesc spre modernizare și inovare, spre formule aplicate cu succes în sistemele performante este astfel contracarată de necesitatea descoperirii de soluții în situații de necesitate.

Fiecare dintre cele trei scenarii comportă dificultăți și provocări specifice. Oricare ar fi soluția pentru noul an școlar și universitar, administrația sistemului trebuie să asigure condițiile necesare desfășurării școlii în siguranță și în condiții decente. Ar fi profund regretabil ca, în continuare, un număr mare de elevi (circa 250.000) să nu participe la lecții din cauza lipsei accesului la tehnologie, așa cum s-a întâmplat. De aceea procesul de asigurare a logisticii informatice și a conexiunii la internet, aflat în desfășurare, prezintă o importanță excepțională pentru educația românească, acum și în perspectivă. O prioritate rămâne pregătirea cadrelor didactice în vederea dobândirii competențelor digitale, cel puțin minimale, pentru accesarea tehnologiei și asigurarea actului educațional. Alte priorități: adaptarea programei și a strategiilor la specificul școlii online, atât în formula mixtă, cât și în cea integrală, asigurarea resurselor de învățare, realizarea bibliotecii școlare virtuale. Din această perspectivă, vara actuală este una a măsurilor esențiale pentru accesul la educație și eficiența procesului didactic. Nu în cele din urmă, pentru situațiile-limită, în care ar trebui să intre și incapacitatea sistemului de a susține educația în stare de urgență, se vântură în mediul public și a patra ipoteză: amânarea noului an școlar. Ceea ce reprezintă un scenariu cu totul indezirabil.

Cu toții ne dorim întoarcerea la existența normală, care astăzi pare un fel de paradis pierdut. Sperăm ca, odată cu această vară de neuitat, și pandemia să se apropie de sfârșit. Iar timpul maladiei, al fricii și absurdului, când nimic nu mai e cum a fost, să-l uităm, totuși, și să ne reluăm viața obișnuită, cu ritmurile și bucuriile ei. Viața cu școli și universități deschise, cu biblioteci, teatre și săli de conferințe, cu târguri de carte și evenimente culturale, cu parcuri și muzee, cu seri pline în luminile frenetice ale orașului și toate celelalte. Și, în plus, cu unele învățături desprinse din această traversare a deșertului, care ar trebui să fie o lecție pentru noi toți.