Bravii alchimiști ai Ministerului Educației Naționale au pregătit în laboratoare toate substanțele necesare pentru a furniza societății, în recipiente adecvate, Codul etic al cadrelor didactice, document de inestimabilă valoare teoretică și practică, echivalent, ca viziune și cuprindere teritorială, cu sacrosanctele programe ceaușiste. Cum o serie de prevederi au ieșit deja la iveală și au ajuns repede în presa scrisă și audiovizuală, cetățeanul interesat și-a putut face deja o idee cu privire la impactul formativ și emoțional asupra dăscălimii naționale, care avea imperioasă nevoie de un far călăuzitor, de o busolă morală pentru anii și deceniile care vin.
 Codul veștejește, desigur, definitiv și irevocabil tentația șpăgii mioritice în instituțiile școlare, calmează spiritele violente din cancelarii, pulveri­zează justițiar fondul clasei și fondul școlii, regle­mentează în regim de urgență statutul buchetului de flori și al mărțișorului primăvăratic, netezește toate asperitățile comportamentale și instituie armonia în viața școlară. Cârcotașii vor spune că nu era nevoie de un cod etic, de vreme ce sistemul de învățământ se fundamentează pe conștiința morală a fiecărui educator, în relațio­nare directă cu a confraților, fără să fie nevoie de supra­reglementări. Pornind de la faimoasa butadă „Dacă nu se întâmplă, înseamnă că nu trebuie”, întorcând-o semantic, se cuvine să admitem că, de vreme ce există un cod etic al cadrelor didactice, decurge natural de aici ideea că era necesar. Ceea ce există ne trebuie! Filosofic se poate demonstra justețea acestui adevăr puternic.
Ținând cont de relația biunivocă profesor-elevi, pentru a echilibra binomul esențial al educației, se impune elaborarea operativă și a Codului etic al elevului, în ideea unui raport echilibrat și echitabil între educator și educat. În motivația preliminară s-ar putea fixa câteva idei simple și de mult bun-simț general acceptabile: elevii să aloce studiului măcar trei ore pe zi, prin studiu înțelegând lecturile obligatorii și facultative, exercițiile și problemele de matematică, fizică și chimie, redactarea riguroasă a eseurilor și a celorlalte teme ce intră în obligațiile curente. Elevul să fie politicos, civilizat, reținut, echilibrat, sensibil, înțelegător, tolerant, altruist și înțelept. Să nu vorbească buruienos, să nu se lase provocat de spiritele gregare ce pot altera climatul de muncă și înțelegere. Să-și iubească patria cu tot ceea ce implică acest concept sacrosanct: oamenii, limba, istoria națio­nală, tradițiile, moște­nirea culturală, patrimoniul mate­rial și spiritual. Să fie un bun cetățean pe palierul său social, acum și în viitor, pentru a conferi un sens înalt biografiei sale publice.
Este de la sine înțeles că un cod etic își trage învăță­turile din experiența nemijlo­cită a generațiilor școlare și consfințește o experiență colectivă utilă și pilduitoare. Mai mult încă, întâmplările reale, păguboase și nedorite vor genera interdicții, reguli și cutume folositoare pentru toată lumea. De exemplu, elevii vor afla din codul etic – poate cu stupoare – că este interzisă folosirea celularelor în timpul orelor (imaginile pe Facebook și mesajele codifi­cate pot aștepta măcar până la pauză), a oglinzii ori a căștilor pentru muzică; n-au ce căuta în școală inelele și cercelușii fixați pe te-miri-unde, nici ținuta sexy cu minifuste și minibluze transparente, colanți provocatori ori pantaloni aiuriți și grotești. Puberii și adolescenții vor înțelege poate că sala de clasă nu-i un ring de dans, nici spațiu pentru parada modei, nici loc pentru preselecția top-modelelor; aici nu încap fițele, ițelile vedetiste, replicile triviale, argotice, șmechere; în clasă nu sunt permise țipetele, îmbrâncelile, bătăile, urcatul pe catedră ori pe bănci și nici încercările de dezmembrare a mobilierului. Codul etic va recomanda limbajul politicos în ore, în pauze, la poarta școlii, pe stradă, în societate. Liceenii n-au niciun motiv serios să se grăbească, de aceea ar fi bine s-o lase mai moale cu lecțiile de conducere auto la 16 ani, cu experiențele sexuale tot cam pe atunci (cel mai adesea traumatizante) ori cu uzul etnobotanicelor. Să poarte uniforma cu demnitate, să-și salute cu deferență profesorii, să admită că nu sunt încă centrul universului și că semenii merită mai multă considerație. Proastele obiceiuri venite din istorie – fumatul și alcoolul – să dispară definitiv din universul școlar, la fel de nocive ca și chiulul ori săritul gardului. Când nu sunt cu mintea dusă, unii elevi mănâncă în timpul orelor, contemplă abstrași ferestrele, se lasă cuprinși de reverii romantice, zâmbesc absent unui gând fugar. Codul etic interzice evaziunea în lumi fantastice… Pe ton ritos, codul etic s-ar cuveni să interzică definitiv referatele/comentariile/eseurile copy-paste, altfel spus, să pună interdicții clare „deversărilor” pe principiul „indigoului”, în care contribuția intelec­tuală proprie lipsește cu desăvârșire.
Multe s-ar putea înscrie într-un cod etic al elevului, pe care probabil că-l vom și avea într-o bună zi. Mai importantă s-ar dovedi eventualitatea ca el să fie respectat în literă și în spirit de către armatele de elevi ai țării, chemați, acum și aici, să contribuie după puterile lor la mersul înainte al istoriei.
Teodor PRACSIU