Făcând parte dintr-o generaţie de scriitori dificil de clasificat – există, în cărţile lui, ironia specifică şi caldă a postmodernilor, tentaţia ludicului, dar şi dramatismul modernilor –  Horia Gârbea este un autor contemporan remarcabil prin valoarea operei ca şi  prin extraordinara disponibilitate creatoare: este poet, autor dramatic, inspirat autor de texte pentru copii, prozator, traducător remarcabil din Shakespeare, deţinător de rubrici de recenzare în reviste ale Uniunii Scriitorilor (Luceafărul de dimineaţă, Neuma)  – recenzii făcute cu aplicare critică, uneori cu frevoare, dar mai ales cu o capacitate mare de fixare într-un şir a obiectului criticii.
Recentul volum de poezii (Horia Gârbea, Poeme cu îngeri, Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2008) este o carte a cărei unitate e dată de fondul unei tematicii ontologice. Fiinţa ca existenţă este în centrul acestui volum. Sau mai degrabă rădăcinile fiinţei. Iar motivul  „ingerului“, ca motiv  central al volumului („inger“ şi nu „îngeri“, pentru  a nu se  confunda cu „Poeme cu ingeri“, ciclul voicu­lescian de poezie reli­gioasă)  este cel care structurează volumul ca pe  un model de „ontologie poetică“. Iar perspectiva asociată îngerului, pe care ne-o propune poetul, este una duală: ingerul apare fie asociat unui „mit“ al copilăriei, care fascinează încă, fie alăturat jocului postmodern al unei lumi factuale, marcate de tehnicitate (Locomotive şi ingeri). De altfel, poemul citat dezvăluie emblematic atât nostalgia prezenţei-absenţei ingerului („eram copil/vedeam ingerii/dar ei nu-mi vorbeau/când eram bolnav/îi vedeam chiar mai des/veneau lângă mine şi tăceau/am înţeles destul de repede/că restul oamenilor/nu-i vedeau/ba nici nu credeau/în ei deşi îmi cereau/să mă rog/în fiecare seară/să mă facă mare şi sănătos/ceea ce n-am ajuns/niciodată să fiu“, cât şi incertitudinea cu privire la propria putinţă de a comunica cu ingerul, căci: „eram copil şi/mai mult decât îngerii/îmi plăceau locomotivele“.
Locomotive şi îngeri  adună parte din semnificaţiile relaţiei poet-lumea ingerilor. O relaţie –  amestec de vis şi îndoială, de constatare a unei prezenţe sau mai degrabă a unei prezenţe-absenţe, de renunţare şi neputinţă, de facilitare a înţelegerii erosului şi păcatului, în sfârşit, o întreagă gamă de atitudini şi stări, în regstrul poetic al postmodernităţii. Registru, marcate inclusiv printr-o sintaxă şi punctuaţie (mai degrabă absentă) particulare. Consecinţa: instituirea unei concreţe difuze, dar sugestive a temei ca atare. Asta şi fiindcă ne aflăm într-o lume care a ajuns atât de plină de uman/păcat/materie, încât au loc ciudate substituiri: „eram copil/şi când era să mor/n-a venit niciun inger/era acolo doar/o femeie grasă/imensă uriaşă/ umflată ca un balon“) Sau: „(…) mecanicii locomotivelor/sunt un fel de ingeri/unul chiar m-a luat/în locomotiva lui/cu aburi/ (Locomotive şi ingeri). Substituirile fac parte dintr-o lume  a oamenilor  care  a  ajuns să exceadă lumea ingerilor, să o scoată în cele din urmă din lumea perceptibilă: de ce îngerul meu/e nevăzut/de ce nu stă lângă mine/cum am să ştiu dacă a apărut/dacă a plecat sau/abia dacă vine (din somn). Volumul recent al lui Horia Gârbea este expresia unui surprinzător şi meditativ solilocviu despre sine şi lume, dezvăluind un imaginar poetic tot mai particular şi mai elevat, semne ale poeziei de valoare.
Şi tot recent, ocazionate de Centenar, au văzut lumina tiparului şi două antologii de texte, una lirică, apărută sub egida Filialei de Poezie, Bucureşti, al cărei preşedinte este Horia Gârbea – Bucureşti dincolo de timp – cu sprijinul generos oferit de Gabriela Firea, primarul general al Bucureştiului. Cealaltă este un volum în proză, coordonat tot de Horia Gârbea şi initulat Ce-ar fi fost dacă… Istorii contrafactuale“. Ambele antologii au fost scoase la editura cujeană Neuma. Răsfoite, cele două volume dau o bună impresie de marcare a  unui eveniment istoric, sub semnul esteticului, eveniment ce ne apare azi tot mi mult ca o provocare împlinită de destin. Colaborează, la prima, autori din generaţii diferite: Flavia Adam, Aura Cristi, Mihail Gălăţanul, Carmen Firan, Ștefan Vida Marinescu, cu texte uneori surprinzătoare: „Neamul românesc nu poate suporta/prea multă realitate. Ştie el/de ce.Pesemne/că ştie (Mihai Gălăţanul, Neamul românesc nu poate suporta prea multă realitate) sau  Nicolae Prelipceanu  – Sala oglinzilor, Marian Drăghici: albesa.
La rându-i, anatologia de proză cuprinde nume precum Dănuţ Ungureanu, Cătălin Rădulescu, Cristian Gălăţanu, Radu-Ilarion Munteanu ş.a. Neaşteptat e textul 1921.Variante (Horia Gârbea) foarte aplecat genericului volumului Ce-ar fi fost dacă...
 
P.S. O carte plină e savoare a lui Horia Gârbea e şi „Trecute vieţi de fante şi birlici (Editura eLiteratura), despre viaţa personjelor literare (şi, uneori, despre opera lor). O recomand cititorilor Tribunei fără ezitare.