În timp ce se vorbeşte şi se scrie întruna despre excluderea oricărei atingeri între şcoală şi politică, nu există gest, întâmplare ori simplă părere din şcoală care să nu fie legată de o rezolvare sau o interpretare în funcţie de poziţia politică a emitentului, respectiv a receptorului. Drept urmare, depolitizarea şcolii se dovedeşte ipocrită, iar decizia şi observaţia pe marginea ei sunt compromise. Situaţii nu pot fi analizate şi rezolvări nu pot fi aplicate pentru că eşuează în politic, ceea ce determină exagerări, ezitări, neîncredere şi, până la urmă, renunţare şi refuz.
Scrisoarea deschisă trimisă de un ONG autorităţilor de vârf ale deciziei politice vizând domeniul educaţiei pentru a le semnala că există profesori care fac presiuni asupra unor elevi cu rezultate slabe (adică îi ameninţă) să nu se înscrie la evaluarea naţională, ca să nu strice media de ansamblu a şcolii, putea fi un motiv de tratare cu pricepere a ceva ce se petrece de zeci de ani în şcoala noastră. Nu este vorba nici pe departe de un „fenomen“ care „ia amploare“, caracterizat prin „practici revoltătoare“, căruia i s-a dat şi un nume, după judeţul în care se spune că se manifestă cel mai mult. Este o atitudine generalizată faţă de elevi care, conform limbii de lemn învechit a cancelariilor şi a şedinţelor cu părinţii, „strică clasa“ şi, mai departe, şcoala. În actualitate, este vorba de „stricat“ în ceea ce priveşte mediile la evaluarea naţională, însă astfel de elevi sunt definiţi ca „stricători“ în general şi, drept urmare, la fel cum de data asta se pune problema să fie împiedicaţi „să strice“ media şcolii la evaluarea naţională, în alte împrejurări, ei sunt cei excluşi ca să nu „strice“ disciplina la ore, prezentarea clasei la inspecţie, precum şi diverse „acţiuni“. Ca să nu facă aşa ceva, sunt izolaţi prin măsuri cunoscute, transmise din generaţie-n generaţie: când sunt inspecţie, vizită, „acţiune“ etc. în şcoală, li se spune să nu vină „mâine la şcoală“, li se „dă drumu’“ mai devreme, li se interzice să iasă din aripa şcolii unde sunt strânşi să stea până trece vizita. Pe termen ceva mai lung, li se dau asigurări „celorlaţi“ părinţi că elevii „stricători“ vor fi lăsaţi repetenţi, că „se va încerca“ mutarea lor la altă şcoală etc. Este de observat că atitudinea faţă de copii se extinde şi asupra familiilor acestora, favorizată de apartenenţa celor în cauză la o condiţie socială, materială joasă. La baza unui asemenea tratament se află convingerea potrivit căreia clasa şi şcoala, până la urmă, nu le „strică“ numai „elevii problemă“, ci şi familiile din care provin. Convingerea se găseşte într-un moment de consolidare, după o ascensiune favorizată de promovarea concurenţei între şcoli în termeni de „piaţă educaţională“ şi de „serviciu educaţional“. O şcoală, o grădiniţă care „se respectă“ găsesc necesar să se recomande prin poziţionarea profesională a unor părinţi astfel încât ei să fie „aproape de şcoală (de grădiniţă)“, nu spaţial, ci în sensul de „ne ajutaţi şi pe noi“.
Strict referitor la deturnarea unor elevi de la evaluarea naţională, până la a vedea în aceasta presiuni şi fenomen, de proastă tradiţie este descurajarea, combinată cu ameninţarea, cu neîncrederea, cu neputinţa celui care descurajează. Se practică de mult, potrivindu-i-se un generic de felul „nu e de tine“. Uneori se foloseşte ca pretinsă metodă de mobilizare, conform vechii pedagogii a înspăimântării, perpetuate de zeci şi zeci de ani inclusiv prin lecturi „ale copilăriei“ şi prin lecţii din manuale.
Despre descurajarea elevilor, despre ameninţarea, ponegrirea, excluderea lor era de discutat odată ce s-a găsit cineva să sesizeze în public aşa ceva. Discuţia era posibilă în mod profesionist şi cu folos pe viitor, pentru că sesizarea se plaseză pe terenul educaţiei, deci al pedagogiei, al psihologiei, al tratamentului cuvenit copiilor şi al pregătirii necesare cadrelor didactice. Într-un cuvânt, ar fi fost un context pentru abordare ştiinţifică. Din nefericire, tema a trecut imediat din emoţional în politic. Pornită dintr-o vigilenţă extinsă asupra şcolii, exprimată cu aproximare şi subiectivism de înţeles (dar nu de condamnat) şi adresată la nivelul de sus al deciziei politice, sesizarea a purtat ea însăşi un aer de orientare politică. Reacţia, la rândul ei, a fost în termenii răspunsului cuvenit unei interpelări politic-instituţionale: „Ministerul Educaţiei Naţionale promovează, ca politică educaţională, asigurarea echităţii în educaţie, în ceea ce priveşte accesul egal la toate formele de învăţământ, dar şi în ceea ce priveşte calitatea educaţiei pentru toţi copiii. În atenţia MEN, până la acest moment, nu au fost transmise sesizări referitoare la o situaţie concretă privind fenomenul menţionat. MEN va trimite în atenţia inspectoratelor şcolare o notă prin care va solicita informarea corectă a elevilor care participă la examenele naţionale (Evaluare Naţională şi Bacalaureat), precum şi a părinţilor acestora“. De aici, s-au declanşat contrareacţiile cum că guvernanţii vor să ascundă realitatea manipulând cifre şi procente ca să iasă ei bine. S-au pornit comunicatele şi „declaraţiile“ din tabere politice, în timp ce de jur împrejur s-au reafirmat prin comentarii apartenenţe şi orientări.
Florin ANTONESCU