S-a încheiat un an școlar atipic, poate cel mai dificil pe care l-a traversat educația în ultima sută de ani. Despre provocările și despre uriașele dificultăți pe care un an de pandemie le-a generat elevilor, profesorilor, școlii românești în general și învățământului prahovean în mod special, dar și despre perspectiva unui nou an școlar cu sau fără COVID, într-un interviu cu prof. Ion Duță, președintele Sindicatului „Școala Prahovei”.  

Cum a fost perioada 2020-2021 pentru școala prahoveană?

Școala românească – în ansamblul ei – a fost prinsă complet pe nepregătite, iar adaptarea la învățământul online sau parțial online a fost în cea mai mare parte un fiasco. Printre valuri de restricții, închideri și redeschideri de școli, România a practicat un experiment, în care și elevii și profesorii au fost lăsați să se descurce cum au putut.

Școala online a făcut și mai mari diferențele între cei care au posibilități și cei care nu au.

Ministerul Educației estimează că o jumătate de milion de elevi au fost fără acces la o rețea de date, în anul trecut, și în jur de 2.500 de școli au fost neconectate la internet. Școala prahoveană, parte integrantă a școlii românești, a trecut si trece prin aceleasi probleme, ca tot sistemul românesc de educație.

Sunteți mulțumit de modul în care a fost gestionată această gravă criză pandemică de către autorități?

După o pauză de 12 săptămâni în care copiii nu și-au mai văzut colegii și profesorii, iar predarea a fost exclusiv online la școlile de stat, după o sincopă fără precedent în contextul european și care a alimentat o frică de îmbolnăvire ajunsă aproape la paroxism, cei 200.000 de profesori, alături de 3 milioane de elevi și de familiile acestora au aflat că cea mai mare problemă a momentului sunt niște formulare, pe care miniștrii n-au putut să le pregătească fără cusur nici măcar în lunile de când au închis toate școlile de stat din România.

Componenta educațională a rămas în mare parte o improvizație anunțată de pe o săptămână pe alta: tezele au fost anulate chiar în timpul anului școlar, cu puțin timp înainte de momentul în care trebuia susținute; profesorii nu au aflat de la minister nicio soluție pentru evaluarea online securizată sau standardizată a elevilor; mult anunțata adaptare a programei școlare la predarea online nu a avut loc niciodată, iar programele remediale esențiale pentru recuperarea materiei pierdute au fost inexistente în primul semestru din acest an școlar și abia acum a fost adoptată modalitatea de plată, încă neaplicabilă din cauza lipsei normelor metodologice și în vigoare doar pentru elevii până în clasa a VIII-a.

În același timp, ministrul Educației s-a pronunțat public în repetate rânduri pentru deschiderea școlilor, la fel și premierul Cîțu, ambii vorbind despre condiționarea redeschiderii de situația epidemiologică.

Gestionarea în pandemie a fost făcută așa cum s-a priceput fiecare și a produs multe probleme sistemului de învățământ. Amestecul politicului a dus și el la crearea de probleme în plus. 

Cu această criză s-a intrat într-un mod brutal în era digitalizării. A fost pregătită școala pentru acest pas?

Unul dintre cele mai discutate motive este lipsa accesului la condiții optime de învățare la distanță, a multor elevi din România, în special în mediul rural. Mai exact, așa cum am văzut și în perioada de stare de urgență, mulți elevi nu au avut posibilitatea de a participa la cursuri, din lipsa unui dispozitiv electronic care să permită studiul (laptop sau tableta) sau chiar mai rău, din lipsa accesului total la internet.

De asemenea, imposibilitatea de a susține pentru o perioadă mai îndelungată cursurile școlare în mediul online apare și ca urmare a lipsei adaptării sistemului educațional la evoluția tehnologiei și la interesele și nevoile reale ale elevilor.

În timp ce alte sisteme educaționale au integrat cu succes instrumentele și platformele digitale pentru a transmite informația mai rapid și mai eficient elevilor, în România, puține resurse educaționale care pot ajuta profesorii să susțină cursurile se află și în mediul online.

Așadar, transferarea tuturor informațiilor și resurselor educaționale pentru predarea materiei, din mediul offline, în mediul online, devine o misiune foarte grea pentru profesori.

Tot profesorii sunt cei nevoiți să descopere acum platformele care pot fi utilizate pentru a susține cursurile online, cum funcționează ele, cum pot transmite și primi temele pentru acasă, dar și cum pot evalua cunoștințele elevilor 

A fost, pentru cadrele didactice, o sursă de stres școala online?

A fost un stres foarte mare pentru că profesorii n-au primit un sprijin coerent și constant din partea autorităților.

O altă problemă la începutul pandemiei a fost legată de faptul că n-au reușit să gestioneze dificultățile tehnice. Și-atunci, de multe ori, profesorii au trebuit să se „descurce singuri”, ne explică profesorul universitar.

Cea mai mare problemă pentru profesori în prezent: oboseala. Dacă ne raportăm la prezent, stresul cel mai mare nu mai este determinat de lipsa cunoștințe în a folosi un echipament sau o platformă nouă pentru învățământul online, mai spune specialistul. „Oboseala și-a pus amprenta asupra profesorilor”.

Sigur că este un fenomen în întreaga lume, dar în România, spre deosebire de alte țări din Vest, profesorii nu au fost atât de familiarizați cu mijloacele online în scopuri educaționale.

Un alt motiv care cauzează stres și oboseală pentru profesorii care predau în online este că trebuie să schimbe stilul de predare față de cel folosit în sala de clasă.

După ce au deprins abilitățile tehnice, profesorii și-au dat seama că trebuie să găsească noi metode de predare pentru învățământul online astfel încât să păstreze interesul copiilor. Simpla prezență în fața unui ecran nu mai ajunge. Profesorii sunt într-o căutare acum. În ciuda voinței și a bunelor intenții, pentru părinți școala online reprezintă o muncă în plus.

Au reușit toate cadrele didactice să se “alfabetizeze digital”?

Alfabetizarea digitală a profesorilor s-a facut din mers și majoritatea colegilor noștri, mai tineri sau mai în vârstă, au reusit să țină pasul și să desfățoare activitățile online.

Altceva a lipsit și anume mijloacele electronice (calculatoare, tablete) și o conexiune stabilă la internet, mai ales în comunitățile izolate, unde copiii au fost cei mai vulnerabili și au înregistrat serioase rămâneri în urmă.

Se încearcă recuperarea, prin activități remediale, dar care nu au fost plătite nici până la această oră.

Considerăm că este momentul să învățăm din această lecție de viață, iar ministerul educației să aloce fonduri pentru pregătirea temeinică a profesorilor pentru predarea online și asigurarea mijloacelor tehnice necesare.

Oricând o asemenea criză se poate repeta, dar a doua oară nu mai putem avea nicio scuză.

Cum priviți presiunea pusă de autorități pe profesori, privitor la obligativitatea vaccinării?

Vaccinarea personalului din învățământ a fost văzută de către autorități ca singura modalitate de a reveni la normalitate, iar cursurile să înceapă cu elevii la școală, diminuînd riscul de infectare, atât în rândul personalului din învățământ, cât și al elevilor și familiilor lor.

După ce mulți profesori s-au vaccinat, constienți fiind de utilitatea vaccinului, autoritățile au pus presiune pentru efectuarea vaccinului, prin activități de informare a beneficiilor, acțiuni care, la un moment dat, au creat irascibilitate.

Sindicatul a militat pentru o informare corecta, dar a atras atenția tuturor factorilor de decizie că vaccinarea este un drept, nu o obligatie.

A lăsat la latitudinea fiecăruia să aleagă dacă se vaccinează sau nu și a insistat pe respectarea regulilor sanitare în unităție de învățământ și pe prevenție.

La acest moment, cadrele didactice nu mai simt acea presiune de la început, dar vaccinarea a fost într-un procent satisfăcător.

O cauză a scăderii interesului pentru vaccinare a constituit-o relaxarea măsurilor sanitare, relaxare care sperăm să se mențină și la începutul noului an școlar, iar elevii să înceapă cursurile în condiții optime, față în față cu profesorii lor.

Salariile: Sunt mulțumite cadrele didactice cu salariile pe care le au în mometul de față, în condițiile în care acestei categorii sociale i s-a cerut atât de mult în acest an școlar atipic?

Problema salariilor a fost o problemă majora tot timpul și va fi, atât timp cât legea care prevede alocarea din PIB  a unui procent de minim 6% nu a fost respectată, niciodată de niciun guvern din România.

Pe lângă slaba dotare a școlilor, salarizarea nemotivantă a condus la ieșirea din sistem a cadrelor didactice calificate și la neatractivitatea sistemului pentru tinerii absolvenții de învățământ superior.

Avem cei mai mulți profesori necalificați din UE și problema va continua să persiste.

În aceste condiții, guvernanții au considerat că nu trebuie să acorde nici minimele majorări salariale prevăzute în Legea nr.153/2017  (care, oricum, erau infime) și să proroge termenul de aplicare a legii, la nesfârșit.

În condițiile școlii online, majoritatea colegilor au ținut orele pe mijloacele lor tehnice, au plătit internetul din propriile buzunare, au consumat energia electrică plătită de ei și multe alte cheltuieli aferente.

Educația a fost și rămâne, în continuare, cenușăreasa sistemului bugetar, cu toate că toate guvernele au clamat că este prioritate națională. Trist! 

Ce îi așteaptă pe profesori în următorul an școlar?

Nimeni nu știe ce îi așteaptă pe profesori în noul an școlar, legile se schimbă de la o zi la alta, concursul pentru funcția de director are multe necunoscute, școlile au nevoie de manageri competenți, care să nu răspundă la comanda politică și să administreze școala in interesul superior al elevilor.

Oricum, colegii mei au făcut față, atât cât s-au priceput, tuturor provocărilor din această perioadă dificilă și sunt convins că profesionalismul lor și dragostea față de meseria aleasă și față de copii, îi va impulsiona în continuare să facă totul pentru ca educația să primeze și să contribuie la ridicarea acestui popor, greu încercat.