
Foto: Administrația Prezidențială
Președintele Klaus Iohannis a susținut, din nou, cerința asigurării condițiilor pentru începerea anului școlar și anului universitar 2021-2022 cu prezență în clase și în amfiteatre. Sublinierea a fost prilejuită de vizita președintelui țării în Parcul Natural Comana, judeţul Giurgiu. În context, președintele a pledat pentru educație în spiritul protejării mediului, a biodiversității, care pot contribui la întărirea stării de bine, de sănătate a populației.
Referitor la pregătirea școlilor și universităților pentru viitorul an, președintele Klaus Iohannis a spus: „În anumite școli nu sunt materiale, dezinfectanți. Poate ar trebui schimbat directorul. Oricine răspunde de o instituție publică știe, între timp, care sunt măsurile de igienă, cum se tratează. Lucrurile, momentan, sunt în zona verde, ca să mă exprim așa. Sigur, avem o creștere a numărului de infectări, dar suntem departe de un val mare. Sper să rămânem așa, departe, mai ales dacă ne vaccinăm. Şi atunci, declarația ministrului mi se pare logică, adică toată lumea să își facă treaba, să existe dezinfectant, unde există anumite suspiciuni, să se facă testări, să fie încurajați oamenii să se vaccineze și să începem și școala, și anul universitar în format fizic și sper să îl și terminăm așa. Dacă – încă o data – dacă totuși apare valul patru mai intens, atunci, sigur, se vor lua măsuri așa cum s-au luat și în anul trecut. În funcție de incidența în fiecare localitate se vor trece școlile pe diferite formate – jumătate la școală, jumătate… Deci nu este nimic nou. Mă surprinde când îi aud pe unii care vor să își dea importanță că întreabă de scenarii. Ele sunt arhicunoscute. Sunt cele cu care am gestionat pandemia aproape doi ani, deci despre ce vorbim aici?”