Există la noi o echipă de elevi atât de bună în domeniul roboticii, încât câștigă peste tot pe unde concurează – că robotica are competiții în care sunt puse la bătaie în sens creativ inteligența, fantezia, învățătura formală și informală, strategia și îndemânarea, viteza de reacție, capacitatea de socializare. Este echipa Quantum Robotics, formată din elevi de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB).
De pe acum, ași în inginerie și programare
Sunt câțiva ani de când echipa de elevi Quantum Robotics tot câștigă concursuri de profil în Canada, SUA, Rusia, Coreea de Sud, prin Europa, inclusiv, desigur, în România. Anul acesta a obținut o performanță fără precedent: în campionatul de robotică pentru licee intitulat BRD First Tech Challenge România, a câștigat și întrecerea roboților Winning Alliance Award, desfășurată pe terenul de joc (clasându-se pe primul loc și după etapa de calificare, și după finală), a câștigat și premiul Inspire Award, acordat pentru toată activitatea din timpul sezonului competițional 2020-2021. Este pentru prima oară în cinci ediții desfășurate până acum, când o singură echipă câștigă ambele premii mari ale competiției. Este o performanță absolută la acest nivel, prin care i-au atras atenția și laudele inclusiv ale prim-ministrului Florin Cîțu, care le-a adresat mesajul: „Felicitări celor 12 elevi ai Liceului Internațional de Informatică București, care au câștigat campionatul național de robotică! Keep up the good work!“.
Echipa Quantum Robotics este formată din 12 elevi din clasele IX-XII de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB). Nu numai că sunt pasionați de domeniile ingineriei și programării, ci se și impun tot mai clar, de pe acum, drept ași ai acestor domenii.
Tradiția se acumulează odată cu faima, chiar la o echipă tânără, cum este Quantum Robotics. A fost înființată în 2017 de un grup elevi olimpici la informatică, matematică, fizică, chimie, robotică. Doi dintre componenții echipei din vremea de începuturi se află acum între coordonatorii echipei în formula actuală, ei fiind deja studenți. La echipă, îndeplinesc rolurile de asistenți ai profesorilor mentori. În sine, asta vorbește despre coeziune și continuitate, absolut necesare în ajungerea la un nivel înalt de performanță și, mai departe, în confirmarea rezultatelor înalte.
Echipa Quantum Robotics își are un veritabil cartier general în laboratorul de robotică al Liceului Teoretic Internațional de Informatică București, unde-și desfășoară activitatea creativă și-și pregătește performanțele. Acolo, elevii au construit robotul performant cu care s-au prezentat pe teren în anul competițional 2020-2021.
Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 22 / octombrie 2021