Investiții de 1 miliard de euro pentru cercetarea în universități și tranziția studenților spre piața muncii

România va avea la dispoziție, în bugetul 2020-2021, fonduri europene de 1 miliard de euro pentru cercetarea în instituțiile de învățământ superior și pentru tranziția studenților spre piața muncii. Anunțul a fost făcut de către ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, joi, 5 noiembrie, care a mai precizat că primul program demarat cu banii europeni se numește Nino si va fi dedicat studenților.

„Dintre aceste programe pe care le avem în vedere pentru următoarea perioadă de programare, primul este cel dedicat studenților, cunoscut sub denumirea de Nino, pentru care apelul de proiecte s-a încheiat la sfârșitul lunii septembrie și pentru care am avut înregistrate cereri de finanțare de 351 de aplicații, cu o valoare a bugetelor de 650 milioane de euro”, a declarat Marcel Boloș.

De menționat că 220 de milioane de euro vor fi acordate pentru dezvoltarea infrastructurii universităților și pentru dotarea acestora cu echipamente, în vreme ce 125 de milioane de euro vor ajunge la cercetare, unul dintre cele mai puțin finanțate domenii din țara noastră.

„Pentru universități avem prevăzute fonduri europene atât pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii universităților, cât și pentru ceea ce înseamnă dotarea acestora cu echipamente pentru activitățile curente, aici avem o linie de finanțare de 220 milioane de euro în cadrul Programului Operațional regional, iar pentru activitatea de cercetare avem un buget dedicat de 125 milioane de euro pe care suntem, în momentul de față, în proces de negociere cu Comisia Europeană”, a mai precizat ministrul Fondurilor Europene.

Distribuie acest articol!