Implicarea în proiecte este una dintre activitățile curente în societatea contemporană. Putem remarca faptul că un parcurs profesional este, în observarea lui longitudinală, o enumerare de proiecte în care cel în cauză s-a implicat. Chiar la nivelul vieții private, împreună cu familiile noastre, avem proiecte imediate sau pe termen lung. Unele privesc renovarea casei, altele ne ajută să ne organizăm vacanța. Așa se face că preocuparea pentru îmbunătățirea modului în care gândim și realizăm proiecte este una legitimă.
În sistemul de învățământ, utilizarea proiectelor poate viza diferite tipuri de contexte educative: unele nonformale (cum sunt proiectele educaționale desfășurate în Programul Școala altfel sau în Săptămâna verde), altele formale, cuprinse în chiar strategia didactică a orelor de curs. Ideea de bază vizează crearea unor experiențe de învățare cât mai apropiate de viața cotidiană, în care să poată fi aplicate în mod concret cunoștințele deținute de către elevi, dar care, totodată, să fie bune contexte pentru relaționarea umană eficientă. Planificarea obiectivelor, gestionarea resurselor devin mijloace pentru realizarea proiectului, dar și ocazii de a comunica, de a coopera în echipele de lucru. Astfel, învățarea prin proiecte poate fi considerată drept una dintre modalitățile de predare-învățare-evaluare care valorifică stilul de învățare chinestezic, alături de cel auditiv și de cel vizual. Aceasta presupune aplicarea în practică a cunoștințelor dobândite, activități care implică mișcare, alături de învățarea prin conversație, învățarea într-un grup în care are loc un schimb de idei, precum și utilizarea unor scheme, grafice, imagini etc. utile pentru desfășurarea optimă a planului de lucru. Învățarea prin proiecte valorifică experiența anterioară a participanților și generează, la rândul său, alte experiențe din care se pot desprinde învățăminte pentru viitor.
Printre avantajele proiectului se pot evidenția cele rezultate din oportunitatea pe care elevii o au de a colabora, a investiga anumite aspecte ale realității și a coopera pentru atingerea unui scop, asumat împreună. Elevii implicați în proiecte au ocazia de a se informa, de a folosi datele relevante în realizarea unor sarcini comune, prilej de a comunica aplicat unor obiective de formare.
Ca orice altă metodă, proiectul are, la rândul său, anumite limite, dintre care amintim: participarea inegală la activitățile proiectului, în sensul că unii elevi muncesc mai mult decât alții. Este posibil ca unii elevi să nu se implice deloc, iar sarcinile lor de lucru să fie preluate de colegi. Deci, în unele situații specifice ne putem aștepta să se verifice efectul pierderii de vreme.
În psihologia socială este cunoscut Efectul Ringelmann (după numele profesorului francez Max Ringelmann) sau lenea socială, prin care se evidențiază faptul că, atunci când trebuie să desfășoare o activitate într-un grup, dar contribuția individuală nu poate fi remarcată, fiecare participant este mai degrabă tentat să considere că a depune un efort susținut este o pierdere de vreme. De aici rezultă că este mai convenabil pentru acesta, în spiritul rațional al consumului eficient de resurse, mai exact al economiei de energie, timp etc., să depună un efort mai mic. Nu la fel stau lucrurile și atunci când individul are de rezolvat o sarcină de lucru singur. Pentru că toată responsabilitatea îi revine, acesta este mult mai implicat în ceea ce face și, ca atare, performează cu mai mare determinare.
Proiectul poate fi abandonat, distorsionat, înțeles într-un mod nepotrivit. Realizarea unui proiect este facilitată de o anume calibrare a activităților și a efortului, o utilizare adecvată a resurselor de timp, precum și a celor logistice. Lucrând cu elevi care au capacități diferite, motivații diferite, profesorul va avea de răspuns unor adevărate provocări pedagogice.
Lucrarea este adresată colegilor, profesori care predau discipline socio-umane, dar mai cu seamă celor care au în încadrare clase a XI-a, ai căror elevi studiază în paralel economie și sociologie. Aceștia au ocazia de a realiza sub îndrumarea profesorilor lor proiecte de afaceri, precum și proiecte de cercetare sociologică. Pentru disciplinele socio-umane învățarea prin proiecte nu este un demers nou, ci se află în continuitatea experienței de învățare dobândită în școala gimnazială, la educație socială (în acord cu programa școlară, atât la gândire critică și drepturile copilului, la educație interculturală, la educație pentru cetățenie democratică, precum și la educație economico-financiară) elevii realizând proiecte educaționale.
Abordarea din acest volum reunește o posibilă structură a proiectului la economie, cu o propunere specifică proiectului în cercetarea sociologică, cu două componente: una preponderent teoretică, iar alta aplicată, practică. Această parte este ilustrată prin exemple desprinse din proiectele realizate de către elevii claselor a XI-a din două colegii naționale din București: Colegiul Național Cantemir Vodă și Colegiul Național Spiru Haret. Tocmai de aici se pot remarca și elementele de noutate, mai precis din faptul că nu este vorba doar despre aspectele teoretice aferente proiectelor educaționale, ci propriu-zis despre experiențe didactice realizate împreună cu elevii. Din acestea se pot deduce o serie de concluzii cu valențe pedagogice, se evidențiază modalități concrete de lucru, care duc la atingerea cu succes a obiectivelor, se desprind noi practici corecte în munca didactică. Fiecare exemplu adus în atenția celor interesați poate constitui un punct de pornire de la care să fie imaginate alte activități educative.
Sub sigla generoasă a Cancelariei Naționale îi invităm pe colegii profesori să ni se alăture în eforul nostru de a nu munci izolat, ci de a colabora, de a ne împărtăși experiențele didactice, de a ne regăsi solidari în eforul pe care îl facem pentru o educație de calitate.
Prof. dr. Ortansa Moise – Colegiul Național Dimitrie Cantemir, București
Prof. dr. Cristina ȘTEFAN – Colegiul Național Spiru Haret, București
Articol publicat în nr. 51-52 al revistei Tribuna Învățământului
