Învățământul superior medical, angajat în informarea asupra vaccinării

Universitățile de medicină și farmacie și universitățile care au în structură facultăți de medicină și farmacie anunță că „își declară disponibilitatea de organizare și participare în webinarii și sesiuni de informare destinate personalului din sistemul național de educație”.

Reliefând autoritatea științifică reprezentată de sursa academică de înalt nivel pentru exprimare la obiect, Ministerul Educației „apreciază disponibilitatea și responsabilitatea învățământului superior medical prin punerea la dispoziție a resurselor de informare în sprijinul comunității întregului sistem de învățământ cu privire la clarificarea întrebărilor legate de beneficiile vaccinării anti-Covid-19 și campania de vaccinare. Prin manifestarea disponibilității și deschiderii facultăților de medicină și farmacie din țară și a Colegiului Medicilor din România de a organiza webinarii și sesiuni de întrebări și răspunsuri privind temele campaniei de vaccinare, personalul din învățământ va beneficia de un plus important în procesul de informare profesionistă și credibilă.

Ministerul Educației consideră prioritară sprijinirea informării privind vaccinarea și a solicitat tuturor școlilor, inspectoratelor școlare și universităților, publicarea pe pagina web proprie a linkului către Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19”.

Ministerul Educației mulțumește „pentru disponibilitatea manifestată de către universitățile românești cu privire la identificarea unor locații adecvate pentru organizarea de centre de vaccinare”.

 

Distribuie acest articol!