Învățământul superior cu frecvență făcut prin resurse electronice a fost legiferat

Cursurile și alte activități desfășurate online au primit fundamentare legală odată cu adoptarea de către Executiv a Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 și prorogarea unor termene.

Între prevederile incluse în lege prin noul act normativ, se regăsesc și cele care permit „ca universitățile românești să desfășoare întregul proces de învățământ cu respectarea standardelor de calitate, valorificând componenta de digitalizare, a metodelor didactice alternative de predare-învățare-evaluare, în format online”.

Guvernul susține astfel noutatea și utilitatea intervenției legislative: „În forma actuală a Legii educației naționale nr. 1/2011, forma de învățământ cu frecvența este definită într-un mod limitativ și condiționată de prezenta nemijlocită a cadrelor didactice și studenților în spațiul universitar. Prin OUG se asigura cadrul legal pentru ca desfășurarea învățământului cu frecvență să se realizeze și prin intermediul resurselor electronice, informatice și de comunicații specifice evident cu respectarea unor standarde de evaluare ARACIS.  Pe baza aplicării standardelor de calitate, instituțiile de învățământ superior au dreptul de a organiza programe de studii în noile condiții. Se reglementează definiția cursului online sincron ca fiind cursul la care studenții și cadrele didactice participă în același timp, dar în locații separate, în general altele decât campusul universitar”.
Ministrul Sorin-Mihai Cîmpeanu explică încadrarea noilor prevederi în contextul mai larg al recursului la mijloace electronice în funcționarea sistemului universitar: Guvernul României, prin Ministerul Educației, a lansat apelul în valoare de 234 de milioane de euro pentru digitalizarea universităților, susținerea digitalizării proceselor din universități, susținerea formării de competențe digitale în rândul studenților, profesorilor, cercetătorilor și personalului didactic auxiliar din universități. Este vorba de finanțarea unui număr de peste 60 de proiecte, cu o valoare minimă de peste două milioane de euro și o valoare maximă de circa 8 milioane de euro. E o susținere extrem de importantă. În acest context, prima măsură adoptată astăzi prin ordonanță de urgență este posibilitatea ca universităților românești, începând cu anul universitare 2022-2023, să poată să deruleze o bună parte din activități în sistem online, beneficiind de mijloace digitale. Până acum, Legea educației definea spațiul universitar prin prezența nemijlocită simultană a studenților și cadrelor didactice. Prin această schimbare de paradigmă, aprobată astăzi de către Guvernul României, universitățile, pe baza respectării unor standarde de calitate, care vor fi elaborate imediat după publicarea acestei ordonanțe în Monitorul Oficial de către Agenția Română de Asigurare a Calității, vor putea să se organizeze astfel încât încă din toamna acestui an, în funcție de domeniu, având un specific pronunțat pe fiecare domeniu, diferențe între socio-umane sau învățământ de arte sau învățământ superior medical, vor putea să organizeze aceste activități online, și în regim online. Este o schimbare importantă. Un alt lucru esențial și din perspectiva digitalizării: s-a creat prin ordonanța de astăzi baza legală pentru ca trasabilitatea absolvenților de învățământ superior, integrarea lor pe piața muncii și nu numai să poată fi monitorizată. Practic, s-a creat baza legală pentru ca sistemul Registru matricol unic, existent în Ministerul Educației, să poată fi interconectat, interoperabil cu alte baze de date ale altor instituții, un pas important pentru digitalizare, dar un pas încă și mai important pentru ca școala românească, mediul universitar să fie mult mai bine conectat de societate. Repet, în acest fel vom putea să avem pentru prima oară informații despre viitorul absolvenților universităților românești.”

Foto: Guvernul României

 

Distribuie acest articol!