Învăţământul românesc nu mai are nevoie de experimente hazardate

3

Dlui Ministru al Educaţiei Naţionale,
Prof. univ. dr. ADRIAN CURAJ,
În contextul dezbaterii noului plan-cadru pentru gimnaziu, vă supunem atenţiei, Domnule Ministru, opiniile noastre privind:
Fundamentele indispensabile ale unei trainice strategii educaţionale naţionale
Orice reformă a unui sistem educaţional trebuie să aibă în vedere scopul său fundamental: înarmarea elevului cu acele informaţii şi deprinderi care să-i ofere şanse majore de reuşită în competiţia interspecifică în vederea deplinei integrări sociale.
În acest context, considerăm că sistemul educaţional românesc, aferent întregului ciclu preuniversitar, trebuie să se sprijine pe 4 piloni fundamentali care să corespundă la tot atâtea nevoi existenţiale majore, şi anume:

  1. Pilonul comunicativ. Necesitatea comunicării directe şi nemijlocite cu semenii este o cerinţă sine qua non a speciei umane, de la homo sapiens la homo tehnologicus sau homo cosmicus al secolelor ce vor veni. Ea se face prin intermediul limbii materne, a limbii oficiale a statului unde individul locuieşte şi a unei limbi de relevantă circulaţie internaţională. Ca urmare, din toate ciclurile de învăţământ preuniversitar nu poate lipsi acest pilon, raţional repartizat pe ani de studii şi limbi învăţate.
  2. Pilonul formării gândirii raţionale, abstracte, selective. Societatea umană aşteaptă un produs educaţional raţional, cu o gândire logică bine articulată şi structurată pe care Matematica şi Informatica o iniţiază şi cizelează prin conceptele lor.
  3. Pilonul originii şi devenirii individului ca fiinţă socială. Orice individ trebuie să-i cunoască rădăcinile etnice, neamul căruia îi aparţine, să înţeleagă care este evoluţia societăţii la progresul căreia este chemat să contribuie. Istoria, ca ştiinţă a timpului, este cea dintâi chemată să-i ofere cunoştinţele necesare împlinirii acestui deziderat.
  4. Pilonul perceperii de către individ a mediului în care vieţuieşte. Omul, ca cel mai rafinat produs al naturii, nu poate fi desprins din structura acesteia, pe care trebuie să o cunoască în detaliile sale pentru a putea trăi şi a se afirma. Geografia ca ştiinţă a spaţiului (categorie existenţială fundamentală, asemenea celei temporale, studiată de Istorie) este disciplina care îi permite tânărului să perceapă, prin ramurile sale de bază, Geografia fizică, Geografia umană şi Geografia regională, diversitatea mediilor de viaţă terestre, să aleagă, în cunoştinţă de cauză, habitatul preferat, să evalueze şi să gestioneze corespunzător oportunităţile unui teritoriu, să se adapteze mai uşor schimbărilor şi provocărilor globale, inclusiv celor climatice, economice sau geopolitice. În acelaşi timp, Geografia este disciplina care, prin valorizarea identităţii teritoriale concrete, cultivă la tânăra generaţie sentimentele de ataşament pentru ţara şi vatra din care provine, dându+i suficiente argumente pentru a „sfinţi” locul şi a nu migra în masă spre alte orizonturi, cum din păcate se întâmplă actualmente. Geografia este, în acelaşi timp, un izvor nesecat de cultură generală, atât de necesară elevilor pentru lărgirea orizontului spiritual. Deoarece Geografia are, prin domeniul său complex de studiu, valenţe interdisciplinare indiscutabile, oferind Fizicii, Chimiei, Biologiei şi Geologiei (ştiinţe ale Pământului din grupa cărora ea face parte intrinsecă!), dar şi Istoriei, Economiei sau Sociologiei un teren prielnic de etalare a propriilor concepte, ea trebuie să opereze cu toate aceste ştiinţe într-o deplină complementaritate. Ca urmare, considerăm că menţinerea, în cei patru ani de studiu ai ciclului gimnazial, a unui cuantum de 6 ore săptămânal (2+1+1+2) este pe deplin întemeiată indiferent de aria curriculară, ştiinţele Pământului – locul său de drept, derivat din specificul obiectului de studiu (!) – sau Om şi Societate în care aceasta va fi integrată.

În acelaşi context, al creionării viitorului plan-cadru al învăţă­mântului gimnazial românesc, considerăm            inoportun a se înlocui discipline validate de experienţa educaţională seculară, dobândită de la Renaştere încoace, cu propuneri de pseudodiscipline, aşa-zis novatoare şi moderne, care de fapt se regăsesc în detaliile puţin semnificative ale celor sus-menţionate.
Considerăm că învăţământul românesc, care a produs de-a lungul vremii valori naţionale şi internaţionale atestate, nu mai are nevoie de experimente hazardate, pe care ultimul sfert de veac le-a etalat cu nonşalanţă, fiecare ministru din cei 24 post-decembrişti dorind să-şi lege numele de o „reformă”, negând adesea acumulările meritorii ale câtorva veacuri de strădanie didactică. Credem, de asemenea, că numeroasele departamente şi direcţii asociate ministerului de resort şi chemate să elaboreze strategii educaţionale mai mult încurcă decât limpezesc lucrurile, prin propuneri de arii curriculare şi discipline aşa-zis moderne, ce „din coadă vor să sune”.
Normal ar fi ca Academia Română, universităţile de tradiţie ale ţării, precum şi societăţile ştiinţifice naţionale de profil să-şi spună cuvântul decisiv în această acţiune de o supremă importanţă pentru viitorul poporului român. Fapt pe care-l propunem şi, evident, la care subscriem.
Acest punct de vedere aparţine cadrelor didactice şi cercetătorilor Facultăţii de Geografie a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi Colectivului de Geografie al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca. Fie ca buna lui credinţă şi responsabilitate să ajungă la dreapta cumpănire a câtor mai mulţi.
Pentru conformitate,
Decan,
Prof. univ. dr. Dănuţ PETREA
Șef de Colectiv,
Prof. univ. dr. Pompei COCEAN