Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, au anunțat marți, în cadrul conferinței de presă comune, că începând de luni, 22 mai, vor intra în grevă generală. „Conform legii, greva se face la locul de muncă. Dar e bine – recomandat – ca elevii să stea acasă (…) Profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”, sună apelul sindicatelor către părinți.
Potrivit liderilor de sindicat, peste 70 % dintre profesorii din țară au votat în cadrul referendumului pentru declanșarea grevei generale din 22 mai. Potrivit legii însă, profesorii vor intra mai întâi în grevă de avertisment 2 ore, miercuri, pe 17 mai. În acest interval copiii vor veni la școală dar nu se va preda.
„Fac un apel către părinți să înțeleagă și să țină copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% s-a votat pentru grevă”, a declarat liderul FSLI, Simion Hăncescu, în cadrul conferinței de presă de marți. Acesta a mai precizat că potrivit legii, greva se va face la locul de muncă, dar e de preferat ca elevii să stea acasă, deoarece pe perioada grevei, „profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”.
În ceea ce privește greva de avertisment de miercuri, 17 mai, sindicaliștii au dat asigurări că elevii vor fi supravegheați și că nu îi va trimite nimeni acasă. „Este o grevă de doar de două oare și atunci în intervalul orar 11-13 îi vor supraveghea astfel încât să nu fie niciun fel de probleme. După acest interval orar 11-13 este posibil să mai aibă ore și mai departe nu pot să îi trimit acasă. E o misiune dedicată, dar asta spune legea, dar în general, din datele pe care le avem, puține școli sunt 100%, deci pot fi și cu 75%. Sunt oameni care pot fi implicați dacă nu optează pentru grevă” a mai spus marți, liderul FSLI, Simion Hancescu.
Potrivit rezultatelor referendumului realizat în rândul cadrelor didactice din întreaga țară, peste 70% au votat pentru grevă generală.